Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Intelectualii îi scriu preşedintelui Klaus Johannis
2014-11-28
Apel 22
105

Stimate Domnule Johannis,

 

Victoria dumneavoastră în alegerile prezidenţiale a reprezentat o cauză pentru societatea civilă din România. Aţi avut sprijinul ei, al tinerilor, al diasporei, în general al tuturor celor care vedeau în Victor Ponta şi în echipa lui o ameninţare la adresa statului de drept şi a poziţiei clare pro-occidentale pe care ţara noastră trebuie să şi-o asume. Majoritatea covârşitoare a voturilor obţinute de dumneavoastră n-a fost numai efectul unei reacţii anti-Ponta, ci şi semnul încrederii de care vă bucuraţi.

 

Chiar dacă în alegeri aţi fost candidatul unei alianţe de partide, votul a fost acordat acelor principii cu care am înţeles că vă identificaţi: lupta împotriva corupţiei, întărirea statului de drept, modernizarea ţării, impunerea unui alt stil de a face politică. Ați vorbit recent despre asasinarea României în acești 25 de ani ai tranziției ca urmare a parazitării bugetului țării de către o alianță a clasei politice cu oameni de afaceri oneroși. Cei ieşiţi în stradă la Cluj, Timişoara şi Bucureşti n-au manifestat în sprijinul vreunui partid politic, ci pentru valorile pe care le întruchipaţi în ochii lor. Ca primar al Sibiului, participând prea puţin la jocurile puterii de la centru, păreaţi să proveniţi mai curând din rândul lor decât din rândul acelor politicieni versaţi pentru care interesele de grup predomină asupra celor naţionale. La urma urmei, de asta aţi şi fost votat.

 

Tocmai pentru că aţi generat atâtea speranţe, am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu ați dat nici o dezmințire în privința lor. Desigur, nu ne-am închipuit nici o clipă că echipa care vă va însoţi la Cotroceni va fi lipsită de orice culoare politică. Suntem totuşi uimiți și îngrijoraţi că v-ați oprit, pentru funcția de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează „perioada Năstase” virând apoi către Crin Antonescu, trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, și până la felul în care se exprimă domnia sa („jigodie frustrată”, „mai du-te și tu în mă-ta”, „mai caută pe goagăl”) e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune și despre ceilalți consilieri ce par a fi fost nominalizați.

 

Domnule Johannis, nu sunteţi produsul jocurilor de culise din politica românească, aşa încât nu lăsaţi jocurile de culise să infesteze instituţia pe care o veţi reprezenta. Vă bucuraţi de un mare capital de simpatie, care cântăreşte mult mai mult decât o reţea de aranjamente. Purtaţi răspunderea încrederii care v-a fost acordată şi aveţi şansa de a reforma România. Vă dorim să n-o rataţi sub presiunea unor interese de care sunteţi străin.

 

Vlad Zografi

Gabriel Liiceanu

Andrei Pleşu

Andrei Oişteanu

Magda Cârneci

Andrei Cornea

Vladimir Tismăneanu

Alexandru Lăzescu

Daniel Cristea Enache

Adrian Cioflâncă

Sever Voinescu

Stere Gulea

Horea Murgu

Andreea Pora

Cristian Preda

Armand Gosu

Radu Bercea

Eugen Ciurtin

Raluca Alexandrescu

Rodica Culcer

Ştefan Vianu

Costea Munteanu

Livius Ciocarlie

Sorin Vieru

Aurelian Crăiuţu

Anca Oroveanu

Ioan Stanomir

Ioan Pop

 

 

TAGS : Klaus Iohannis Presedintele romaniei presedinte ales victor ponta
Mai multe din Apel 22
Comentarii
AMEDEO DUTA 2015-12-11
Sunt foarte surprins cind vad lista cu cei care semneaza scrisoarea. Unii dintre ei ar trebui sa dispara, sa nu mai apara public cel putin o perioada de 4 ani. Sunt compromisi pina in maduva oaselor. Nu au pic de bun simt, pacat ca se cred intelectuali
Amedeo Duta P.Eng.
Mihai 2015-03-20
CEA MAI NOUA METODA DE FACUT BANI PENTRU ROMANI! BANI RAPID SI SIGUR PE INTERNET. TESTAT! EU AM FACUT 3000.00 de lei IN 3 SAPTAMANI! E RANDUL TAU! FUNCTIONEAZA! SINGURUL CARE FUNCTIONEAZA CU ADEVARAT! nu risti nu cistigi. Nu este nici o gluma, crede-ma! Depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min de citit iti pot schimba viata si portofelul, depinde numai de tine "POTI FACE BANI USOR SI REPEDE". Crede-ma: am incercat toate metodele posibile si legale. Aceasta este cea mai USOARA si mai RAPIDA cale. Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. Merge! E testat! Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. Eram sceptic, totusi... In urma cu ceva vreme navigam aiurea pe Internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. Imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". Dar, curios fiind, am continuat sa citesc. Articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol. Apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe Internet sau prin e-mail la cat mai multe adrese. Pur si simplu! Dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. La urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6 lei si 6 timbre? Cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. Asa ca m-am interesat la PTTR si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! Deci am facut infima investitie de 6 lei. Surpriza! Intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. M-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! In prima saptamana am primit 37 lei.La sfarsitul celei de-a doua aveam 109 lei. In a treia saptamana stransesem 2547 lei! Si banii continua sa vina. In mod cert a meritat sa cheltui cei 6 lei si cele 6 timbre. Sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. In primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. ESTE IDENTIC CU SISTEMUL ”ROATA” SAU ”CARITAS” CARE SE PRACTICA PRIN MAI TOATE INSTITUTIILE, NUMAI CA AICI SE PRACTICA LA O SCARA NET SUPERIOARA. PASUL 1: Iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "M-AM ADAUGAT LA LISTA TA", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). Acum iei 6 bancnote de 1 leu si pui CATE UNA in FIECARE din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui FIECARE coala in CATE UN PLIC si inchizi plicurile. Ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe e
Sirius Voice 2014-12-22
Asadar, cei care l -au sustinut frenetic pe dl Klaus Iohannis in campanie sunt niste nulitati, asa cum se exprimat recent un comentator al uneia din postarile mele pe aceasta tema, iar cei care l -au ponegrit, antenele, traseistii politici, demni de toata admiratia!...."Frumoasa" lectie de moralitate!....Ceea ce as dori ca sa precizez este faptul ca, in fapt, eu nu criticam pe nimeni in respectiva postare. Constaam ceea ce, de altfel, zeci de romani ale caror comentarii le -am citit, constata, si, vis -a vis de constatare, imi exprimam propriile sentimente de tristete profunda si dezamagire. Nu as fi dorit totusi ca aceste sentimente sa ajunga sa fie de tristete profunda, asa cum sunt astazi, si nu este obligatoriu sa le impartasiti si dumneavoastra, o data cu mine. Ati avut curiozitatea sa cititi parcursul vietii dnei Alina Gorghiu si dlui Dan Mihalache? Sunteti cumva la curent cu ponegrirea continua proferata, dar si cu laturile si otravurile azvarlite de antene si psd, la adresa dlui Klaus Iohannis, in campanie, in vreme ce eu, asemenea altor zeci de milioane de romani ii luam apararea, ii pansam ranile provocate de insultele si vorbele abjecte si ii faceam cunoscute calitatile, sustinandu -l frenetic? Romania geme de oameni perfect morali, verticali, competenti, umani, animati de cele mai bune intentii, oameni care nu au pactizat nicio clipa cu bolsevicii si progeniturile lor, oameni care acum douazeci si cinci de ani au iesit in strada riscandu -si viata, necersind niciodata pozitii sau medalii sau mai stiu eu ce alte avantaje, altceva decat libertate si adevar. La ei de ce nu se gandeste niciodata nimeni? De ce trebuie sa promovam intotdeauna doar indivizi ce dau fuguta de la un partid la altul, de la stanga la dreapta si invers, strivind in picioare ideologii si demnitati in functie de avantajele personale pe care le pot avea? Vreau sa va spun doar ca cele doua pozitii ocupate de personajele respective sunt pozitii cheie pentru evolutia viitoare a Romaniei. Iar antenele, stapanite de un fost securist, actualmente inchis pentru frauda, ar fi trebuit sa fie ultimele posturi la care vreunul din cele doua personaje sa acorde un interviu, sfidandu -le pe toate celelalte, care, intr -un fel sau altul au fost singurele care l -au sustinut si l -au incurajat pe dl Klaus Iohannis si au facut cunoscute lumii intregi conditiile in care romanii din diaspora au votat....
Alex 2014-12-09
Iohannis, cu i, se scrie numele presedintelui, domnilor intelectuali.
victor 2014-12-09
Nu-nteleg de ce nu e dl Liiceanu cap de lista. Sau macar dl Plesu. Cine e acest domn, Zoografi?
V Manisali 2014-12-08
Vancouver Canada
Mihai FLOAREA 2014-12-05
Subscriu!
Lucian-Bogdan Dumitriu 2014-12-03
Interventiei voastre i se potriveste proverbul: "Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia".
Emil din Dublin 2014-12-03
Total de acord cu aceasta scrisoare. Dle Johannis va rog nu ne dezamagiti
julius001 2014-12-03
..desi ingrijorarea celor care formuleaza avertismente e perfect de inteles, din pacate johannis trebuie lasat sa aiba "bolile copilariei" ..trebuie sa ne asumam ca presedintele ales va invata si facand greseli..cu siguranta o atmosfera septica ar dauna prestatiei sale ..esential e ca omul sa fie dornic sa inteleaga in ce s-a bagat si sa nu faca greseli iremediabile...
vlad 2014-12-02
D-le Iohannis...ar trebui sa luati aminte de "indicatiile" acestui grup de intectuali !! Cel mai bine, in special pentru linistea dvs,ar trebui sa va alegeti cateva persoane din randul semnatarilor acestei scrisori, in caz contrar, va vor ataca de cate ori vor avea ocazia.
Dan 2014-12-02
Dupa entuziasmul "contra" din turul 2 cand l-am votat si eu pe Iohanis acum stau si ma inttreb: de fapt cine e Iohanis? Nu stiu mai nimic despre el.
Alex 2014-12-03
Pai daca votezi anti Ponta! O sa vedeti adevarata fata a lui Joana!
Better Failling 2014-12-02
Don Quixote se lupta cu morile de vant. Intelectualii se lupta cu lista posibililor colaboratori nedezmintiti...
n italy 2014-12-02
Total de acord cu scrisoarea si i-am scris pe Facebook dl Presedinte-ales aceleasi cerinte si asta incepand din 27 nov.mai multe zile la rand asteptand o dezmintire.Raspunsul la scrisoare pare putin ambiguu dar poate asa e stilul domniei sale si ramane sa asteptam cu nadejdie in`` lucru bine facut``!
Oana Udrea 2014-12-02
Hantzy 2014-12-02
Doar atatia intelectuali avem?! Suntem mai saraci decat credeam vreodata ... Totusi, nu-mi pot retine o nelamurire: este componenta echipei mai importanta decat obiectivele? Stiu ca romanii sunt toti priceputi la fotbal, dar nu e totusi libertatea si atributia antrenorului cea de a alege lotul?!
Franklin 2014-12-02
In primul rand nu toti intelectualii semneaza scrisoarea respectiva asa incat un titlu mai potrivit ar fi fost ''Un grup de intelectiali''. Eu stiu ca pe lista respectiva se regasesc intelectuali de prestigiu dar e de bun simt constatarea ca exista inca si mai multi intelectuali, din diverse domenii ale culturii care nu fac parte din grupul respectiv. As fi semnat si eu, insa parcurgand sumar lista semnatarilor am constatat ca sunt cam aceleasi persoane care semneaza sistematic astfel de scrisori. Nu ai loc de dansii, stau de veghe cu maxima vigilenta precum odinioara la coada la carne. Vrei, nu vrei, trebuie sa treci pe la ei, nu conteaza ca au batut pasul pe loc cu filolicuriciul si dadeau in oricine indraznea sa mai critice cate ceva.
Doru Tascau 2014-12-02
Domnule Klaus Werner Johannis, sunteti un ales, in sensul ca doar un roman din 20 000 000 ajunge presedintele tarii. Nu exista scoli pentru "meseria" de presedinte, de aceea nu trebuie sa socotiti ca aveti de ce sa va temeti alegandu-va consilieri inteligenti si scoliti; mandatul nu va va fi luat de consilieri... Adunati in jurul dumneavoastra oameni de valoare si cinstiti. Emil Constantinescu l-a ales consilier pe fiul doamnei Zoe Petre (nici acum nu stiu cum se numea acea somitate estompata) si le-a spus jurnalistilor ca n-are de ce sa dea seama. Alegeti-va oameni apti sa munceasca vreme de 5 ani de zile cate 15 ore pe zi. Nu veti avea echipa buna? atunci veti munci si pentru consilieri... Nu priviti functia de consilier ca pe ceva onorific prin care sa recompensati diversi si diverse. Alegand numai oameni care cunosc "sistemul" riscati sa nu dobanditi viziunea unei Romanii moderne si adevarate. Multa sanatate!
Voiculescu Maria 2014-12-01
Eugen 2014-12-01
Ia luati teza si opera stiintifica a lui Boritache Mahalache la studiat putin. Sigur se va gasi ceva !
Mihail Georgescu 2014-12-01
Intelectualii basisti dau tarcoale Casei Albe si devin si mai jalnici prin afirmatiile ce le fac: Iohannis a castigat datorita unei majoritati zdrobitoare anti sistem! Punct si fara Basescu si basisti!
Dinu 2014-12-02
Basescu a condamnat in parlament comunismul, a sustinut-o pe Monica Macovei in instaurarea legii. De aceea il urati voi, draci comunisti...
ion lazeanu 2014-12-01
Sub scriu.
Ionel Hutuleac 2014-12-01
Sunt cu totul de acord ce cele scrise in scrisoare. Multumim autorilor. Sustin si subsriu. Sunt sigur ca d-ul prresedinte isi va tine promisiunile.
Dan Gheorghiu 2014-12-01
Nu semnez. Eu sint ardelean si nu ma intereseaza pretinsii intelectuali de Dimbovita si demagogia lor. Iohannis nu ar trebui nici macar sa va bage in seama. Faceti-va partidul ala de basm, doamnelor si domnilor macovisti, si lansati-va in politica activa, cistigati alegerile, cistigati si presedintia peste 5 ani daca sinteti in stare si mai terminati cu apelurile, scrisorile deschise si listele voastre ridicole de intelectuali care nu impresioneaza pe nimeni. Chiar nu vedeti cit de INSIGNIFIANTI ati devenit? Sinteti exact la acelasi nivel in preferintele electoratului ca si Udrea, Tariceanu sau Dan Diaconescu: patru la suta si ceva. Ati pierdut, obisnuiti-va cu ideea!
victor 2014-12-09
Oricum sasul nu va baga in seama pe nimeni si mai ales pe "miticii" din Bucuresti, pentru care ardelenii au un dispret suveran.
nu conteaza 2014-12-01
exact !! bravo !!!!
virgil 2014-11-30
Doamnelor si Domnilor, Apelul dumneavoastra ar avea consistenta daca ati adauga si apelurile facute de dumneavoastra unui presedinte pentru alet coordonate "isterice" atunci cand il avea in echipa pe Sebastian lazaroiu, Pe Elena Udrea , atunci cand afirma ca scoala scoate tampiti si ca societatea re nevoie mai mult de chelneri si tinichigi decat de filozofi, pentru tiganca imputita si multe. Din pacate apelul dumneavoastra scoate in evidenta impostura in care v-ati scaldat 10 ani si pare mai degraba o linguseala pentru ciolan decat o grija pentru problemele cetatii
Elena Soloma 2014-11-30
Licentiata sociologie, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca
florin 2014-11-30
sa speram ca avem de a face doar cu zvonuri si ca noul presedinte nu va fi un al doilea Constantinescu. Sa-i dam credit si sa-l sustinem. La urma urmei e provenit dintr-un partid care doar cu citeva luni in urma era alaturi de Ponta si de tot ceea ce romanii au incercat sa evite prin votul din 16 noiembrie. Sa speram in continuare ca Iohanis isi va respecta promisiunile dar sa nu uitam nicio clipa ca lupta nu s-a terminat cu alegerile prezidentiale.
Andrei 2014-12-01
Mai ai putin si din Johannis faci ( via "Iohanis") - Ionescu. Bravoooo!
nicu 2014-11-30
Dl. Iohannis , v-am votat pentru ca am crezut in ideea ca trebuie sa trecem la lucruri serioase nu gainarii ( cam ceea ce a facut de 25 de ani PDS-ul ) . Va rog sa fiti "profesorul de fizica" corect cand verificati" tezele " posibililor candidati la postul de consilieri. Nu toti politicienii din PNL sau PDL sunt curati ( verificati ultimii 5 ani, ai fiecaruia). Asa poate Romania va deveni mai curata, mai normala.
FLORIAN D. MIREA 2014-11-30
DOMNULE KLAUS IOHANNIS, SA NU UITATI UMILINTELE LA CARE AU FOST SUPUSI ROMANII DIN DIASPORA PENTRU A VA VOTA SI NICI STAREA DE EXASPERARE LA CARE A AJUNS SOCIETATEA ROMANEASCA DIN CAUZA NEVREDNICIEI TUTUROR PARTIDELOR CARE AU GUVERNAT TARA PANA IN PREZENT. NU POLITRUCII, OPORTUNISTII SI IMPOSTORII TREBUIE SA VA CONSILIEZE CA PRESEDINTE, PE CARE SA II TINETI CAT MAI DEPARTE, CI OAMENII DE BUNA CREDINTA SI DE VALOARE DIN ACEASTA TARA.
ileana moise 2014-11-30
Ca profesor, dl. Iohannis si-ar putea numi consilierii in urma unui concurs de cv-uri dar si a unui test/examen + interviu. Cam asa cum a facut dna. Macovei. Se pare ca persoanele solicitate (de alta factura decat dl. Mihalache) au refuzat. Motivul? Salariul prea mic si interdictia de a avea alte surse de venit. Poate nu e numai dl Iohannis "vinovat" pentru ce a alea pana acum Asa vreau sa sper, desi... raspunsul de pe FB mi se pare inadecvat.. ..
Radu Tudorancea 2014-11-30
Subscriu!
George 2014-11-30
Va multumesc pentru interventia dv. Si Dl Iohannis ar trebui sa o faca si sa ia nota de ea.
Daniel Bolba 2014-11-30
pentru o echipa prezidentiala BINE FACUTA
Daniel Bolba 2014-11-30
si echipa prezidentiala trebuie sa fie BINE FACUTA
darbut 2014-11-30
mama vostra de "intelectuali" gaunosi si profitori . Acum vreti sa-l luati si pe Iohannis in primire , sa va aciuati sub domnia lui asa cum faceti intotdeauna , ca capusele . PANA N-OM TERMINA CU VOI nu vom avea libertate in tara asta .
M.C. 2014-11-30
Da, sa terminam cu intelectualii din tara asta.... Sa ramana doar cacafoniile, ca si tine, care sa astepte doar pomeni si ajutoare, fara sa faca nimic. Cei care gandesc asemeni tie au distrus aceasta tara si, cu siguranta, pana nu vom scapa de voi nu o sa putem avea o tara "ca afara".
FLORIAN D. MIREA 2014-11-30
Tot mai tii in mana bata cu care ai dat la cap bucurestenilor in iunie 1990?
Tivadar Ion-Vasile 2014-11-30
De acord cu initiatorii scrisorii.
cr_pr 2014-11-30
ei, daca esti tu de acord, ne-am linistit. ce ne-am face fara tine si acordurile tale?
A.D.Stefan (Vanatorul/d.c.) 2014-11-30
Subscriu intru totul la cele..reprosate lui Iohannis, in scrisoare.
Dumitru 2014-11-30
Daca v-a incepe cu stangul, mi-e ca dezamagirea populatiei v-a fi mai mare decat cea suferita de dupa mandatul lui Constantinescu. Ar fi trebuit sa-si dea seama ca a intrat intr-un "joc" greu si vital pentru tara. A crezut ca e simplu (ce repede s-au "executat" parlamentarii cu legea amnistiei si gratierii si ridicarea imunitatii Androneascai si a lui Miky Spaga) dar, cat a durat, 3 zile ca orice minume ? Au adus legea din nou in discutie si altii 2 parlamentari au mai fost pasuiti ! Nu e un semnal de alarma, ca hidra are multe capete ? Daca nu-si alege consilieri de nadejde si onesti , daca nu profita de perioada de transfer a puterii si sa-i ceara sfaturi lui Basescu (cine stie mai bine ca el ce-i tara asta?) v-a fi un alt invins de sistem !
cr_pr 2014-11-30
ce-va (sic!) gramatica m-ai (sic!) studia-ti (sic!)?
adrian 2014-11-30
mata stai prost cu gramatica
Dobre Nicoleta 2014-11-30
Chi va con la zoppo, impara a zoppicare sau pe romaneste "spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti". Orice roman simplu stie.
Alin Cristea 2014-11-30
Salut, in numele iubirii pentru patria mea, initiativa acestei scrisori deschise adresate presedintelui Klaus Iohannis.
Simona Sandu 2014-11-30
Prof. Simona Sandu, SEMNEZ
Serban Gabrea 2014-11-30
Sarcina pe care si-a luat-o Presedintele ales e, în conditiile unei clase poltice corupte si gata oricând sä trädeze, extrem de dificilä. De aceea, orice ajutor din partea noasträ, a celor ce asteaptä adevärata schimbare, e bine venit. Semnez aceastä scrisoare in asteptarea altor initiative asemänätoare.
ionescu 2014-11-30
Oare nu mai există domnle preşedinte firme sau alte posibilităţi de recrutare a forţei de muncă la Cotroceni? Faceţi o comisie de concurs şi bagaţi-mă şi pe mine să vă demonstrez eu cum se recrutează consilieri adevăraţi pe probleme de învăţământ , de exemplu!!!
ariana 2014-11-30
As ruga onorabilii semnatari ai scrisorii catre dl.Iohannis,sa mai adreseze una catre cei in drept sa anuleze definitiv diploma de doctorat a prim plagiatorului ponta.Ei sunt elita si atitudinea lor conteaza.Le multumim !
IONUÈš 2014-11-30
Bine punctat . Semnez
cr_pr 2014-11-30
mai, ce de intelectuali pe aici, care nu au fost bagati in seama! 22-le, ce pazesti? inroleaza-i!
Radu 2014-11-30
Numai de-ar avea inteligenta si taria sa nu plece urechea la sirenele politice din jurul lui si sa asculte de sfaturile normale si corecte de mai sus.... Nu am insa, din pacate, mari iluzii, desi, desigur, sper din suflet sa reuseasca sa schimbe ceva in putreziciunea politica romaneasca.
Ioan Pop 2014-11-30
Semnez, I.Pop, prof.emeritus
cr_pr 2014-11-30
'ai, lasa-ma! Emeritusule! :) Adica, cum ar veni, merituos. Prin / de ce?
vasile 2014-11-30
Daca tara tara asta are intelectuali gen cei care au scris sceasat scrisoare, sa nu uite ca toti au fost slugoii celui mai odios personaj din istoria moderna a Romaniei cu nume predestinat <
Furculision 2014-11-30
Domnule Klaus Johannis, sunt unul dintre milioanele de alegatori care am votat impotriva unui "sistem ticalosit". Va aduc aminte de un vechi proverb german care spune: "Cand aduci vite noi in grajd, nu uita sa cureti gunoiul vechi !" Also: Denken Sie doch nochmals darüber nach!
dorina 2014-11-30
Absolut adevarat!!!Sunt de acord,subscriu la cele pomenite in ,,epistola,,. De altfel mi-am exprimat dezamagirea fata de nominalizatzii echipei prezidentziale,de la prima ,,strigare,,.Sunt curioasa daca presedintele ales de noi,ne va lua in seama.Daca nu.....ghinion!!!
V.Dorobantu 2014-11-30
Chiar daca sunt de acord cu continutujl scrisorii,cand vad ca si Rodica Culcer se afla printre semnatari imi piere cheful de a ma alatura interventiei.
maria cazac 2014-11-30
Subscriu. Mare atentie, increderea castigata poate fi usor pierduta.
amintireanu 2014-11-30
A fost oare, in istoria recenta, un Presedinte `invins de sistem`? Nu cumva in preajma il avea pe `ilustrul` Mugur Ciuvica? Spune-mi cu cine teinsotesti ca sa ...
Ioan Alexandru 2014-11-30
Subscriu. D-l Iohannis are o mare resposabilitate fata de generatia care l-a votat. Responsabilitatea este infinita daca se raporteaza la obligatiile fata de ecipa de campanie electorala. Sper ca stie.
nusica 2014-11-30
Salut initiativa intelectualilor semnatari ai acestei scrisori adresate presedintelui ales Klaus Iohannis. Cred ca un semnal de alarma din partea celor cunoscatori nu stica nimanui. Am incredere ca presedintele ales nu ne va dezamagi si va tine cont de tot ce i s-a transmis. Cred intr-o Romanie NORMALA!
tudor padure 2014-11-30
Nu ca zic, da'vreau sa spun: Domnule Klaus Johannis, in scrisoare (Y) NU sunt "erori de procedura si comunicare..."!
Gigel Militaru 2014-11-30
sustin si semnez demersul dumnevoastra. Felicitari pentru pozitie.
Ferencz Terezia 2014-11-30
Continutul scrisorii subscriu si va rog nu faceti intelegeri,pacturi nici cu UDMR deoarece nu reprezinta toti ungurii din tara. Asta a confirmat si votul maghiarimii.Sunt egali cu PSD-l.
Eugen 2014-11-30
Subscriu si eu. I-as spune domnului Johannis ca ar fi bine sa inteleaga ca in 2012 a avut loc o lovitura de stat esuata. Pentru a intelege il rog sa studieze luna martie 1933 din istoria Germaniei, si va vedea ca Hitler a devenit DICTATOR cu AJUTORUL PARLAMENTULUI: dupa ce au fost scosi comunistii din viata politica, avand sustinere parlamentara, nazistii au scos Legea de Imputernicire prin care Hitler avea dreptul sa emita legi. De aici a urmat tot: desfiintarea partidelor, legile rasiale, ... Nu asa a facut si USL ? Am auzit cu spaima ca Atanasiu ar putea fi consilier ? In ce ? In pacalit partenerii cu retrasul trupelor ?
ionescu 2014-11-30
Măi semnatarilor, ia mai staţi voi un pic pe margine şi priviţi în arenă, care din voi vrea consilier? Faceţi o cerere şi să discutăm într-o comisie de recrutare a forţei de muncă pentru Cotroceni. Eu voi fi preşedintele comisiei! La 75 de ani ai mei, vă învăţ eu cum se recrutează consilieri adevăraţi
Mircea Ardeleanu 2014-11-30
profesor, subscriu.
Gabriela Fisher 2014-11-30
Sunt pe aceeasi lungime de unda cu semnatarii scrisorii si le multumesc cu recunostinta pentru aceasta initiativa. Ma alatur lor in suflet si simtire.
Vicentio B. 2014-11-30
SEHR GEEHRTER HERR PRASIDENT KLAUS IOHANNIS , ca cetatean german si ca absolvent de facultate am invatat multa fizica si matematica. Sunt relatii/ formule care NU se pot uita in viata, printre care F = m.a , adica , asa cum se stie, Forta etse direct proportionala cu produsul dintre masa si acceleratie. Ambii termeni exista , dar pot fi direct ifluentatti negativ de alti factori de ordin MORAL. De fapt acesta este tocmai meajul de fata, altfel Ponta se va tine de alte ... DOCTORATE : P.S. Personal stiu precis ca NU doriti in nici un caz sa uitati sprijinuf fantastic moral al Cancelarei Merkel sii al Presedintelui Guack . Ein Mann ein Wort. Va urez din start Bombenerfolg !
Acatrinei 2014-11-29
Concurs pentru ocuparea posturilor de consilieri presidentiali. SEMNEZ
FLORIAN D. MIREA 2014-11-30
DACA AM FI IN GERMANIA, IDEEA ACEASTA AR MERITA PUSA IN PRACTICA. DAR TRAIM IN ROMANIA, UNDE CELE MAI BUNE POSTURI AU FOST OCUPATE DE IMPOSTORI PRIN CONCURSURI IN CARE CASTIGATORUL ERA DINAINTE STABILIT. DACA SE FACE CONCURS DAN MIHALACHE VA REUSI CU NOTA 10 SI ALTII CA EL, LA FEL. IN CONCLUZIE, KLAUS IOHANNIS VA TREBUI SA-SI ANGAJEZE REPUTATIA PERSONALA SI SA ISI ALEAGA CONSILIERII, CONFIRMAND SAU INFIRMAND CREDITUL MORAL DE CARE SE BUCURA IN ACEST MOMENT.
Radu GRIGORE 2014-11-29
Da, domnule Iohannis! Ti-au vorbit din inima si din dragoste de tara intelectualii semnatari ai acestui apel. Citeste-le articolele zilnic sau macar saptamanal si vei evita greselile mari. Pe subordonati sa-i alegeti totdeauna dupa competenta si onestitate, iar pentru cei ce va sunt doar prieteni si nu-i puteti totdeauna refuza dati-le locuri unde nu pot face rau tarii. Aveti ocazia rarisima IREPETABILA sa scrieti o pagina in istoria Romaniei. Respectand promisiunile din campania electorala si din perioada de la alegerea si pana la instalarea dvs. faceti ca sa fie o pagina cu care sa se poata mandri orice roman adevarat!
FABIAN 2014-11-30
subscriu ....sperind ca presedintele ales, va tine cont de acest paragraf
Nadia Ionescu 2014-11-29
Impartasesc pe deplin continutul scrisorii si salut initiativa de a o trimite!
Scorilus 2014-11-29
Le multumesc celor care au avut ideea si care au semnat scrisoarea. Domnule Iohannis, o simpla "caciulita" pe ultima litera poate schimba sensul cuvantului; de la un izbavitor uraaa, se poate ajunge repede la mistuitoare URA
Eugenia Duta 2014-11-29
Subscriu !
Stefan 2014-11-30
Semnatarii scrisorii adresata presedintelui ales,Klaus Werner Iohannis,fac parte din elita intelectuala a tarii.Ei,sau uni dintre ei,daca au simpatizat cu unul sau altul dintre politicieni,au facut-o fara sa fie implicati politic ca membri de partid,ci doar manati de dorinta si de speranta ca semnalandu-i - politicianului in cauza - ceea ce vedeau ca nu merge bine,asa cum o fac si fata de Domnia Voastra,domnule Presedinte ales,se va tine seama de semnalele lor si ca,lucrurile se vor indrepta.Drept urmare,Va cer cu tot respectul,d-le Presedinte,sa analizati cele semnalate si sa nu porniti la drum cu colaboratori precum Mihalache care,pe langa pacatele pe care le are,corect semnalate in scrisoare,are si o infatisare de om versatil si vanitos,care nu va va face si nu va va aduce decat mici si apoi.mari nemultumiri.
OLTEANU IULIA 2014-11-29
SUBSCRIU INTRU TOTUL
Mihai Cojocaru 2014-11-29
Subscriu.
Oliv Mircea 2014-11-29
profesor, critic de arta
George 2014-11-30
Sunt perfect de acord cu dvs. Asa a procedat si familia mea.
Cami 2014-11-29
Oameni buni, stimati intelectuali ! Despre ce vorbiti ? Cui ii adreresati aceasta scrisoare ? Iohannis a facut parte din cei care au dat lovitura de stat din 2012 !!!!!!! Iohannis a fost in tabara lui Geoana in 2009 !!!!! Ce sperante sa genereze ? Alea cu punct si de la capat ? care capat ? Iohannis are in spate un partid, PNL, tot atit de mafiot ca si PSD-ul, dar cu papion rosu, in loc de secera si ciocanul. Si eu l-am votat, din acelasi motiv ca aproape toti romanii, de scirba sa nu iasa Ponta, dar asta nu inseamna ca imi pun mari sperante ! Mi se pare ca e purtat asa, ca o moaste. N-am auzit nici o idee de doamne ajuta de la Iohannis, discurs 0, charisma 0. Treziti-va , omul acesta este nu este o locomotiva, pentru ceea ce vreti domniile voastre, ci mai degraba un vagon mai de import. El o sa va aduca doar linistea aia dupa care tinjiti de 10 ani.
Cami 2014-11-30
Nu ma incearca nici o amaraciune si n-am nici o frustrare, dar nici vreo astepatre. Sunt doar curioasa sa vad si eu care e treaba cu "punct si de la capat", care capat ? ca si eu l-am votat, cum am mai zis, mai ales la rugamintea Prsedintelui Basescu, nu pentru ceea ce este Iohannis. Ce, vrei sa spui ca a avut vreo prestatie cit de cit acceptabila in campanie ? Asa se prezinta un candidat la presedintie ? Vreo idee memorabila ? In orice tara normal nu ar fi fost votat ! In primul rind ar fi trebuit sa se lupte, macar din respect pentru alegatori, nu sa-i spuna lui Ponta ca n-are nici o intrebare sa-i puna. Noi am fi avut vreo 10 ! mai ales dupa ceea ce s-a intimplat in turul 1 in Diaspora. Poate nu era sigur ca cistiga si sa nu se puna rau cu Ponta, mai ales ca acesta I-a si reamintit ce umil a venit in biroul lui de la Guvern ! S-a bazat pe ura romanilor pentru Ponta si PSD. Dar nu cred ca va mai merge a doua oara. Si ce daca I-ati scris voi un program de campanie, pe care el l-a citit ? De unde stim ca si crede in ce-a citit acolo ? Adevaratul om si caracterul s-a vazut in timp, in 2009 si mai ales in 2012. Eu nu pot sa-l iert, ca in 2012 tara ar fi putut intra pe mina lui Antonescu, Ponta si gasca mafioata USL. Nici macar nu si-a cerut scuze ! Pina nu clarifica de ce s-a aflat in gasca de mafioti care a dat lovitura de stat din 2012, zicerea lui Basescu v-a pluti tot timpul deasupra capului lui Iohannis : " cine esti tu Iohannis, cind ai fost cinstit Iohannis ? "
Fibonacci 2014-11-30
Descarcă proiectul prezidenţial - Klaus Iohannis, pe Internet Dar va inteleg amaraciunea si temerile. Cu bine,
SERB ADRIANA 2014-11-29
Am incredere in capacitatea presedintelui ales, Klaus Iohannis, de a se disocia de toata putreziciunea din partid! Noi am votat clar pentru un altfel de politica, pentru "Romania lucrului bine facut" nu pentru carpeli si pentru perpetuarea mizeriilor politice!
Angela Maria Popescu 2014-11-29
Sunt profesor si ma alatur acestui demers. Avem o intelegere cu presedintele ales Klaus Iohannis, in baza careia i-am dat votul si implicit credit, lista Macovei!
Mihail Lungu 2014-11-29
Ma alatur si eu.
Mircea Morariu 2014-11-29
Total de acord.
Hans Hedrich 2014-11-29
semnez
patriot 2014-11-29
va multumesc sincer pentru scrisoarea dumneavoastra. domnul iohannis are nevoie de profesionisti integri si nu de aceste personaje dubioase.sa nu devina emil constantinescu II
Rasvan Lalu 2014-11-29
ma alatur scrisorii
marina balasoiu 2014-11-28
Domnul Johannis si-a cucerit de unul singur increderea si simpatia celor care l-au votat. Tot asa ar trebui sa-si numeasca si consilierii, spun asta fiindca nu imi vine sa cred ca numele aparute in presa sunt alegerea lui personala.
Rasvan Lalu 2014-11-28
Cristina Popa 2014-11-28
Si eu subscriu!
Doina Popescu 2014-11-28
inginer-pensionar Sunt cu totul de acord cu acest apel!
Sallak Margit 2014-11-30
Permiteti-mi o intrebare pusa "urmasilor mei vacaresti"(!!!!). Unde sunt cei ce au votat Klaus Johannis in 16.11.14 ? De ce aceasta lentoare ? De ce nu mai ies pe FB .De ce nu protesteaza ? Am impresia ca prea repede am deschis sticlele de sampanie !
vladic@opinca.ro 2014-11-30
Ce rusine…
Sallak Margit 2014-11-30
Multumim celor care au initiat apelul si inca atat de prompt.La primul pas gresit.Sa speram ca domnul Johannis isi va tine promisiunile. Sallak Margit,profesoara,Cluj
Gogu 2014-11-30
Subsciu
Total 105 comments.
2638
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori