Europa Libera – dosar incomplet

In discursul rostit cu aceasta ocazie la Palatul Cotroceni, presedintele Romaniei a afirmat: “...Nu putem uita nici mortile teribile si inca neelucidate ale celor trei directori ai departamentului romanesc al Europei Libere din anii ‘80 - Noël Bernard, Radu Gorun Cismarescu, Vlad Georgescu sau a unui redactor de frunte al postului, ca Emil Georgescu. La fel cum nu putem uita barbara agresiune impotriva Monicai Lovinescu, in 1977, ori pachetele-bomba primite de colaboratorii Europei Libere - Paul Goma, Nicolae Penescu, Serban Orescu, ori atentatul de la München din 21 februarie 1981, coordonat - dupa cum dovedeste ancheta in curs - de teroristul Carlos, la comanda fostei Securitati. Autoritatile romane colaboreaza in prezent cu forurile internationale competente, pentru clarificarea acestor cazuri”.

Am sperat atunci, sa se faca, in sfarsit, lumina: poate nu chiar ca ziua, dar indeajuns pentru a nu mai vedea in jurul nostru doar umbre.

Cateva zile mai tarziu, prin bunavointa lui Horia Patapievici, am putut sa citesc dosarul lui Noël Bernard, la sediul CNSAS. Un dosar derizoriu ca volum: 275 de pagini acoperind 15 ani de activitate. (Spre comparatie, dosarul lui Vlad Georgescu numara circa 1.500 de pagini pentru numai 6 ani.) Se poate argumenta ca hotararea de deschidere a dosarului lui Noël Bernard a fost luata abia la 20 septembrie 1980.

In dosar exista insa materiale datand inca din 1968. Pana la urma, volumul nici nu este esential: cel putin doua documente din continutul lui sunt edificatoare. Le-a mentionat si Nestor Rates, in interviul pe care i l-a luat, tot in revista dvs., Rodica Palade. Primul, din 22 octombrie 1980, este o telegrama codata expediata din Videle (capitala Germaniei de Vest, Bonn), intitulata: “In legatura cu compromiterea si lichidarea lui Noël Bernard”, in care se afirma: “prin posibilitatile de care dispunem, s-au intreprins note pentru a pune in aplicare actiunea documentata de arhitectul-sef”.

Ceea ce pe romaneste s-ar traduce cam asa: “prin sursele de care dispunem s-au intreprins masuri pentru a pune in aplicare actiunea ordonata de Ceausescu”. Al doilea document, datat 15 martie 1981, reproduce un articol publicat in numarul 732 al revistei B.I.R.E., la 1 martie 1981, despre interventia chirurgicala pe care o suferise Noël Bernard. In josul paginii, se afla o nota scrisa de mana, adresata colonelului Bogdan si semnata de colonelul Tiseanu, cu urmatorul continut: “datele publicate de BIRE confirma ca masurile intreprinse de noi incep sa aiba efect”.

“Efectul” a fost confirmat o data in plus, la 23 decembrie 1981, cand Noël Bernard inceta din viata. In dosar exista multe alte documente interesante, care atesta actiunile consecvente ale Securitatii de intensificare si exploatare a animozitatilor dintre membrii redactiei de la München, si de creare a unei atmosfere ostile lui Noël, spre a-l compromite si a-l indeparta de la conducerea departamentului.

Aceste actiuni s-au desfasurat cu o deosebita tenacitate intre 1970-1979, culminand cu “cazul Trifa”. Este vorba de ancheta deschisa in 1979, in Statele Unite, pentru a se stabili daca episcopul Valerian Trifa, capul Bisericii Ortodoxe de acolo, le ascunsese autoritatilor americane, la imigrarea sa, ca pe vremuri facuse parte din miscarea legionara Garda de Fier. Securitatea miza pe concedierea lui Noël de la Europa Libera, pentru a fi difuzat pe post un interviu cu un fost legionar.

Sperantele Securitatii nu s-au implinit, pentru ca in Occident functioneaza alte legi decat cele cunoscute de ea. Esecul eforturilor ei perseverente s-a tradus atunci prin violenta.

Dupa ce am citit dosarul lui Noël, in primele zile ale lui decembrie 2001, am facut cerere la CNSAS, pentru a-l obtine si pe al meu. Asteptarea a fost indelungata si s-a intervenit la SRI de mai multe ori. In cele din urma, la mijlocul lui august 2002, a sosit raspunsul in scris: persoana mea este necunoscuta in arhivele Securitatii.

Conform regulamentului CNSAS, as fi avut dreptul la o copie a acestui raspuns, daca presedintele CNSAS, d-l Onisoru, ar fi binevoit s-o semneze. Dar d-l Onisoru a refuzat. Iar fara semnatura d-lui, nu se elibereaza nici un document.

Orice comentariu mi se pare de prisos. As vrea sa fac, insa, cateva precizari cu privire la raspunsul primit de la SRI: Ioana Magura Bernard este necunoscuta in arhivele Securitatii. Cum se face atunci, ca in hotararea de deschidere a dosarului Noël Bernard, din 20 septembrie 1980, se poate citi: “avand in vedere existenta, in cadrul acestui compartiment a unor materiale privind pe Noël Bernard, seful sectiei pentru Romania a postului de radio Europa Libera si pe sotia sa Ioana Magura, precum si necesitatea pastrarii lor in scopul exploatarii, am hotarat deschiderea dosarului de actiune informativa individuala, sub numele conspirativ «Sacalul». Semneaza: Col. Bogdan”.

Cum se face atunci, ca in dosarul “Eterul” de 55 de volume, al Europei Libere, exista fisa mea de cadre din 26 august 1964, cu antetul Comitetului de Radiodifuziune si Televiziune, o lista cu rude si persoane cunoscute, extrasa dintr-o alta fisa de cadre, din 8 august 1964, o serie de note informative si cateva fise de Securitate cu fotografii ale unor foste colege de liceu, dintre care cu cele mai multe nu am avut niciodata vreo alta legatura?

In cursul zilelor pe care le-am petrecut la sediul CNSAS, in decembrie 2001, mi s-a spus ca sunt tocmai in lucru cele 55 de volume ale operatiei “Eterul” si ca ar fi bine ca peste cateva luni sa ma intorc la Bucuresti, pentru a le citi. Ceea ce am si facut la sfarsitul lui august 2002. Un volum urias de hartie si, in cea mai mare parte, doar atat.

De exemplu, cam 2.500-3.000 de pagini contin corespondenta personala a salariatilor si colaboratorilor Europei Libere, cu rudele si prietenii lor din strainatate. Am trecut peste ele in mare viteza, cu un sentiment amestecat de jena si totala inutilitate. Citirea, mai bine zis, frunzarirea dosarului “Eterul” a fost o experienta mai mult decat dezamagitoare. Foarte putine materiale interesante, referitoare efectiv la preocuparea si actiunile Securitatii cu privire la Europa Libera. Cunoscandu-le inversunarea si consecventa din dosarul lui Noël, ca sa nu mai vorbesc de experienta traita pe viu, la München, vreme de 19 ani, dosarul “Eterul” - vreau sa spun: ceea ce a primit CNSAS de la SRI, din dosarul “Eterul”, este o bataie de joc.

Citind notele informative din aceste dosare, am recunoscut, bineinteles, unele surse. Le-am recunoscut pentru ca Securitatea sau SRI-ul, ori poate amandoua, au vrut sa le recunosc. Nu voi da nume, dar trebuie sa-mi exprim amaraciunea si dezamagirea ca multi, mult prea multi dintre cei mai pretuiti intelectuali ai Romaniei si-au platit calatoriile in Occident semnand pactul cu institutia de trista amintire.

Am stat vreme indelungata, la Bucuresti, toamna trecuta. Am putut, deci, sa urmaresc mai multe discutii televizate, pe tema dosarelor de Securitate.

Majoritatea, in talk-show-ul lui Marius Tuca. Reprezentantii CNSAS, ma refer la reprezentantii autentici: Andrei Plesu si Horia Patapievici, dar chiar si Marius Tuca, i-au intrebat in repetate randuri pe reprezentantii SRI de ce nu se dau toate dosarele sau tot ce contin ele.

Raspunsul imbatabil si omniprezent este ca nu se dau dosarele sau paginile, care ar putea pune in primejdie siguranta nationala. Vorbind despre dosarele membrilor departamentului romanesc al Europei Libere, ele de ce nu se dau sau nu se dau complet? Ar putea ele oare pune in primejdie siguranta nationala, cand, potrivit presedintelui Romaniei, acest departament a fost “o forta activa a renasterii Romaniei”? Cand “de la inceputurile sale, si-a implinit menirea de a da voce celor fara de voce, de a tine treaza constiinta nationala si de a da reprezentativitate adevaratei Romanii”?

Cand “toti cei care prin forta cuvantului, pe care unii au platit-o scump, au fost impreuna cu poporul roman in acea lupta, atata vreme inegala, pentru libertate si democratie”?

Nu cumva este vorba nu de apararea sigurantei nationale, ci de apararea sigurantei unui grup restrans, legat de interese comune?

Imi revin mereu in memorie cuvintele presedintelui, pe care le speram chezasie pentru scoaterea la lumina a adevarului. Imi rasuna insa, obsesiv, in urechi, remarca lui Andrei Plesu la raspunsul reprezentantului SRI, d-l Pintilie, ca “orice este posibil”. “Vedeti, replica Andrei Plesu, tocmai asta ma ingrijoreaza: ca orice este posibil.”