Cine are nevoie de teatru…

Iubiri interzise

Hanjo/Seijo de Yukio Mishima

In romaneste de Laura Cocora

Cu: Teodora Mares, Kana Hashimoto, Marius Bodochi, Carmen Ungureanu, Brandusa Mircea, Marius Manole

Lighting designer: Masao Saito

Muzica: Yasushi Yamashita, Rika Ohno

Ilustratia muzicala: Yoshinobu Sonoda

Stampe: Sumio Asayama

Decor: Masami Inoue

Costume: Diana Ion

Regia: Issey Takizawa

Teatrul National Bucuresti

Stagiunea 2007-2008

La fiecare inceput de toamna, Capitala imprumuta o nota distincta pentru amatorul de teatru. Institutiile subventionate din banul public impanzesc centrul orasului cu bannere multicolore. Repertoriul anunta musai un Program, majusculele ochindu-l pe trecatorul initiat ori pe entuziastii din oficiu. Mai intotdeauna se mizeaza pe un autor important, caruia i se dedica eforturile trupei ce reuneste pe afis interpreti bine situati in topul popularitatii. Este mica strategie a atragerii publicului in salile mai degraba admirate decat vizitate, rezultanta a conjuncturii cu precaritatea si seductiile sale la un loc.

 Reprezentatii altfel intampinate la premierele oficiale decat vor fi cele ce le vor urma, desi anturajul media prezent la datorie se grabeste sa dea tonul. Putin conteaza rezonanta, daca efectul a fost atins. Aplauzele indelungi de o seara exprima considerabil opera galeriei atasate, pasamite, oricarui profil, de la soferul casei la clasicii intermediari ai succesului. Nici Nationalul bucurestean, aflat prin forta lucrurilor in prim-planul atentiei, concurand mareea televiziva "scoala vedetelor" dupa ce a ajuns pe mana unui neobosit activist convertit la capitalismul dambovitean si de piata - bancher postdecembrist al religiilor cu girofar, scriitor despre niste ciocoi si inventatorul celei mai redutabile colectii de "stagiari" demne de catalogul unei Madame Tussaud, varianta autohtona -, nu s-a distantat hotarat de traditia recenta, sa spunem ca poate nici nu avea incotro. Ca fapt divers, ancheta neregularitatilor derulata de amicii culturnici, apropiati colaboratori, a fost solutionata favorabil aceluia, retras in pace de la directiunea TNB la propriul conac. Fireste, nimic intamplator. Promisiunile asteptatului reviriment s-au dovedit a fi greu de sustinut astfel, cum se intampla pe aceste meleaguri dupa orice noua rocada la nivel decizional conducand adesea la extinderea monopolurilor. Pentru ca baricadele sunt azi elastice, negociabile, iar surprizele, cu cat mai emotionale, cu atat mai previzibile.

 Episodic, asistam la vreun epitaf pentru o musca. In sfarsit, uriasul stabiliment conserva ca atare in numele solidaritatii de breasla imaginea de bric-à-brac lasata lor mostenire. Cateva personalitati si/sau sosia vreunei glorii apuse (dar) in plina ascensiune isi disputa in deplina armonie praful scenei. La km 0, acolo unde s-au consumat evenimentele declansate intr-un cvasi-uitat 22 decembrie si sinuoasa istorie (aflata sub control) care i s-a substituit, aventura teatrului romanesc angajand periodic politicul/politica de la centru e intrucatva ilustrativa… Oricum, un spectacol ramane totusi un spectacol, atata vreme cat se desprinde de fundalul conventional.

Hanjo si Seijo, piese intr-un act apartinand scriitorului japonez integrat literaturii clasice si socotit putin accesibil chiar in propria patrie, dupa opinia autorului spectacolului Iubiri interzise, contrazic perceptia curenta. Nici timpul, nici orizonturile indepartate din imaginarul lui Yukio Mishima (1925-1970) - convins ca dramaturgia sa poate fi jucata la fel de bine peste Ocean, despartindu-se de "insularismul" traditional - nu influenteaza receptarea esentei. Nuantele, canonul raman in registrul misterului si totusi, sub amprenta unei biografii atat de complexe, reflectata intr-o opera prodigioasa, analizata cu spirit de finete in eseul unei Marguerite Yourcenar (Mishima sau viziunea vidului, editura Humanitas, 2004, colectia In oglinda, care ar merita sa fie continuata prin raport cu productia de carte vandabila, prizata de masa cititorului public, analog institutiei "scriitorului public" functionand bine mer çi pe alte paralele), nu se pierd in ceturile exotismului. Concepute in perioade distincte de creatie, ambele piese pot fi privite ca drame ale interioritatii, despre paradoxurile sufletului omenesc ce depasesc normele constituite, despre imprevizibila poveste a alegerii. Povestea unei tinere care accepta recluziunea si nebunia - dragostei, devenind absurda mostra de muzeu pentru o femeie care n-a intalnit iubirea, pe de o parte, sacrificiul neconditionat al surorii pe altarul fericirii fratelui intr-o relatie ambivalenta care lumineaza finalul tragic. Aditionate fara avertisment in reprezentatia de la sala Amfiteatru, cele doua texte isi raspund contrapunctic, deschizand spre intrebari universale despre viata si moarte. Tanarul regizor Issey Takizawa, aflat la primul contact cu un teatru european, in colaborare cu actorii nostri, cade repede prada iluziilor. Interpreti vizibil avantajati in abordarea partiturii asa cum intelege fiecare sa-si afirme personalitatea. Rezultatul e un recital pe mai multe voci ce se bruiaza pe un portativ cand dulceag-melodramatic, cand realist la cheie, exceptand prestatia actritei Tana Hashimoto, originara din Japonia, nu si a Teodorei Mares sau Carmen Ungureanu, intr-o simpla pastisa, acolo unde rigoarea teatrului Nô si inefabilul specific pretindeau o anume unitate de ton, sugerata prin cateva semne scenice (decor, muzica, acei "oameni in negru", aparitii ale fulgurantului dincolo care-si reia obsesiv legenda), desemnand tocmai substanta necomunicarii. Spectacolul care a marcat deschiderea oficiala a stagiunii Teatrului National din Bucuresti readuce in discutie nu doar ierarhizarile construite de patroni pasageri, cat mai ales criza modelelor, indiferent de pretentiile unor proiecte, programe… Fie ele si de factura internationala, de altfel foarte la moda.