Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



22 PLUS, nr. 323: Pledoarie pentru studierea literaturii universale (I) - LITERATURA UNIVERSALĂ - introducerea în programa şcolară (I)
2011-09-27
4
Marţi, 20 septembrie, Grupul pentru Dialog Social şi revista 22, în parteneriat cu Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Societatea Academică din România, au organizat dezbaterea cu tema Introducerea literaturii universale în programa şcolară. La discuţiile moderate de Andrei Cornea au participat, printre alţii, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, ai ONG-urilor de profil, cadre didactice şi mass-media. Publicăm în continuare prima parte a acestei dezbateri, urmând ca într-un viitor supliment să revenim cu partea a doua.

ANDREI CORNEA (Grupul pentru Dialog Social):
Tema dezbaterii din seara aceasta este legată de literatura universală în învăţământul preuniversitar. Pornim de la un raport redactat de d-l Cristian Hatu, din partea Societăţii Academice din România. Este un studiu care, de fapt, pune o problemă şi încearcă să dea şi nişte răspunsuri.
Deschizând discuţia, într-un fel sunt bucuros, dar într-un fel mă şi tem. Spiritul meu polemic se teme, iar spiritul meu conciliant se bucură că vom fi aproape toţi de acord, cei care suntem aici, că literatura universală în liceu, chiar în gimnaziu constituie o necesitate. Aproape mi-e jenă că trebuie să pledez în favoarea ei. Veţi vedea o mulţime de argumente solide. Dar eu, de fapt, dacă ar fi după mine, nu aş argumenta deloc. Aş zice că este evident că literatura universală trebuie să existe în învăţământul preuniversitar, pentru că e frumoasă şi pentru că frumuseţea nu se dovedeşte: cine are ochi să o vadă o vede, cine nu, nu. Dar acesta este un punct de vedere depăşit, vor zice unii. Din păcate, acum suntem în faza în care trebuie să argumentăm, fiindcă realitatea e sumbră. Această materie se făcea cândva, dar, între timp, înţeleg că aproape a dispărut. Dacă a mai rămas ceva – vorbesc de partea generală, nu doar de ceea ce a mai rămas în liceele de filologie din ţară –, este aproape inexistent, ceea ce ne pune în situaţia să zicem că stăm mai rău decât stăteam pe vremea când eram şi eu în liceu. Prinsesem perioada de liberalizare, atunci încă se făcea un pic de literatură universală. Este cu atât mai curios cu cât, spre deosebire de perioade mai vechi, fie înainte, fie după 1990, astăzi suntem în UE, ne mândrim, suntem foarte gălăgioşi când cineva ne contestă un punct din europenismul nostru şi, pe de altă parte, considerăm în mod generos că singurele lucruri care ne interesează din cultura europeană sunt, probabil, Mercedes, Audi şi, mai ştiu eu, Ikea.
L-aş ruga pe d-l Cristian Hatu să ne expună pe scurt principalele puncte ale acestui raport, după care am să vă dau cuvântul şi sper să avem o dezbatere utilă.

CRISTIAN HATU (Societatea Academică din România):
Mulţumesc pentru introducere şi pentru prezenţa dvs. aici. Aş spune câteva cuvinte despre cum a pornit acest raport. Mai mulţi oameni de la Societatea Academică din România ne gândeam la această idee, dar nu am dus-o până la capăt. Eram prinşi cu alte proiecte şi a venit o colaboratoare cu o întrebare: de ce nu se face un studiu despre literatura universală în învăţământul preuniversitar? Am fost de acord, dar am spus că este nevoie de cercetare şi că noi suntem foarte prinşi, în acel moment. Şi i-am cerut să ne ajute cu cercetarea, să vadă ce se întâmplă în ţările de dincolo. A fost primul pas, acela să vedem dacă avem modele de bună practică sau nu, dincolo de argumentele teoretice sau raţionale. Colaboratoarea noastră a făcut acest studiu şi surpriza a fost foarte mare. În toate ţările studiate se făcea literatură universală. În Cehia, de exemplu, procentul este de 34% din operele şi autorii studiaţi.
După studiul preliminar, când am avut timp, am reuşit să realizăm acest raport. El a fost lansat în vara lui 2010. A fost primit destul de bine, inclusiv de oameni din minister. Doamna Liliana Preoteasa a fost încântată de idee şi a spus că o sprijină. Domnul Miclea ne sprijină, de asemenea, dar nu e formal în minister.
Acum aş spune foarte pe scurt argumentele pe care le-am găsit noi pentru această idee. Sunt 6 argumente care mi se par mie a fi foarte clare şi puternice. Un prim argument este capacitatea literaturii de a forma atitudini şi comportamente. De fapt, suntem familiarizaţi, prin literatura universală, cu un sistem european de gândire şi valori. Un al doilea argument este că mulţi dintre autorii români s-au inspirat din curente literare europene. Al treilea argument este că foarte mulţi români lucrează în Europa şi mulţi dintre ei nu ştiu mai nimic despre cultura ţării în care lucrează. S-ar integra mai uşor în felul acesta. Un al patrulea argument ar putea fi o întâmpinare la o posibilă obiecţie: se poate spune că studiul literaturii universale este ca un fel de atentat la dezvoltarea conştiinţei naţionale. Dar nu trebuie confundat patriotismul cu provincialismul. De ce facem istorie universală, dacă se intervine cu argumentul acesta? La istoria artei, istoria muzicii, de ce studiem artiştii străini? Al cincilea argument este oarecum contextual - faptul că atâtea ţări studiate au literatura universală în programa de limbă şi literatură maternă. Aici fac o precizare. Nu este necesară o altă disciplină - literatură universală -, pentru că nu se mai pune problema acum, când discutăm despre reducerea numărului de ore. Dar se poate introduce în cadrul materiei care există. Se poate pur şi simplu să nu se spună „limba şi literatura română“, ci poate doar „limbă şi literatură“. Aş face aici o mică detaliere. Nu doar ţări ca Ungaria, Cehia, Polonia, Grecia – cele pe care le-am studiat noi – au făcut acest pas, dar inclusiv ţări care au literatură recunoscută ca fiind foarte solidă, de exemplu, Franţa, Marea Britanie. Noi am plusat puţin aici, propunând ca literatura universală să devină materie din care să se dea examen la evaluările naţionale şi la bacalaureat, pentru că altfel ideea acesta frumoasă s-a mai introdus în programa şcolară şi nu s-a întâmplat mare lucru. Un alt element ar fi, oarecum legat de primul argument, că problemele grave care sunt la noi – corupţia, degradarea spaţiului public, criza economică – au toate legături cu faptul că nu există un respect pentru valori, pentru norme, pentru reguli. În ce măsură şcoala îi ajută pe elevi să interiorizeze sisteme de valori? Şi aici este o altă discuţie. Ce alte materii ar mai trebui să facă treaba aceasta? Este o problemă care merită discutată pe strategii de politici publice educaţionale. Nu numai la noi, dar, în general, pe glob se trăieşte într-o perioadă a relativismului valoric. Aceste discuţii nu au rămas doar în reviste academice, de cultură. Au ajuns până la omul obişnuit aceste consecinţe ale acestor dezbateri. Şi un om obişnuit a înţeles: înseamnă că nu mai există sisteme de valori. Şi cu atât mai mult, fiind contextul acesta, se pune problema: ce facem noi cu şcoala ca să echilibrăm tendinţa aceasta care există?
Thomas Kuhn spunea lucrul următor despre evoluţia teoriilor ştiinţifice: sunt perioade normale şi perioade de revoluţie ştiinţifică. Se schimbă reperele, fundamentele de la o perioadă la alta. Dar într-o perioadă normală, cercetătorii, oamenii de ştiinţă nu pot lucra dacă nu cred cu tărie în fundamentele respective. Aşa şi noi, ca societate, dacă nu credem într-un sistem de valori, cum putem acţiona?

ANDREI CORNEA:
Simplul fapt că noi ne plângem acum este pe bună dreptate, pentru că foarte mulţi adolescenţi nu citesc şi ajung în chiar pragul facultăţii fără să aibă deprinderea lecturii şi, de aceea, nu sunt în stare să analizeze texte. Nu vorbesc numai de texte literare, dar cu atât mai mult de texte nonliterare. Nu le pot înţelege. Nu este vorba neapărat de ceea ce numim acum analfabetism funcţional. Este un stadiu şi mai grav. Vorbim de un fel de incapacitate, de lipsă de interes pentru lectură. Cum să creezi deprinderea lecturii, dacă nu ai ore de literatură universală? Nu se poate face asta numai cu Slavici, deşi el are valoarea lui şi sunt şi alţi scriitori români valoroşi. Dar sunt mari scriitori ai literaturii universale, pe diverse categorii de dificultate şi cu diferite problematici, care pot fi citiţi cu plăcere şi pasiune de adolescenţi, mai ales. Or, a te priva de această pârghie este o mare greşeală, o catastrofă, aş zice.

CRISTIAN HATU:
Aş face o scurtă completare. Dintre amicii mei care mai citesc literatură, că e româ­nă, că e universală, majoritatea au citit literatură universală în şcoală. Şi asta le-a declanşat interesul pentru citit. Poate unii dintre noi am citit literatură universală la recomandările familiei, prietenilor. Dar sunt unii privaţi de chestiile acestea. De ce să decidem noi pentru ei că nu trebuie să aibă parte de experienţa aceasta?

OANA BADEA (secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului):
Cred că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a şi făcut un prim pas în acest an şcolar. 2011 – 2012 este anul în care se reintroduce disciplina lectură la clasele I – IV. Să vă şi explic puţin care a fost viziunea. În esenţă, copiii noştri din clasele I – IV, în urmă cu vreo 15 ani şi mai bine, aveau în orar disciplina lectură. Adică, atunci când spuneau lectură, ştiau că împrumută o carte de la bibliotecă, parcurg un text, după care merg la şcoală şi sunt întrebaţi cu privire la părerile lor legate de text. În consecinţă, exersau un set de activităţi. Repetarea acestora crea, pur şi simplu, o deprindere. Până şi răsfoitul cărţii într-un anumit fel, cu respect, se câştiga exersând această deprindere.

ANDREI CORNEA:
Ca să nu mai spun că învăţau: acesta este titlul, acesta este autorul...

OANA BADEA:
Absolut toate elementele: ce înseamnă să îngrijeşti o carte de la bibliotecă, ce înseamnă să-ţi spună bibliotecarul că a fost citită de foarte mulţi înaintea ta, că sunt învechite coperţile şi că tu trebuie să-i porţi cumva de grijă în zilele acelea în care îţi este dată. Toate acestea au fost exersate.
La un moment dat, s-a luat o decizie: nu mai avem lectură în orar. S-a intrat pe conceptul de arie curriculară şi, ulterior, la limbă şi comunicare a existat o altă aşezare a denumirilor. Efectiv lectură au mai făcut, cel puţin pentru I – IV, doar şcolile unde învăţătorul a decis acest lucru, în zona disciplinelor opţionale. Acei copii s-au mai întâlnit cu reperul lectură şi cu toate acţiunile ce decurgeau din această înlănţuire, dar trendul a fost că nu mulţi s-au întâlnit cu lectura. În consecinţă, am constatat că trebuie să revenim la un lucru care a dat roade şi, de aceea, am introdus lectura obligatoriu în orar o oră pe săptămână, fără să creştem însă numărul de ore alocate ariei curriculare.
Însă pentru clasele V – VIII şi IX – XII e puţin mai complicat. Vorbeaţi despre analfabetismul funcţional. El este destul de bine definit, pentru că evaluările internaţionale arată sumbru: era 53% la un moment dat. 53% e mult când vorbim de analfabetism funcţional. Şi atunci, ministerul are abordarea raţională. O dată dezvoltă un proiect pe fonduri structurale pentru a-şi abilita formatori pentru această abordare, adică alfabetizare în înţelegerea textului, care este alt tip de lectură, adaptat pentru clasele V – VIII şi IX – XII, pentru că elevii vor face acest tip de lectură la toate disciplinele. Gândiţi-vă cât de frumos este să mă duc la istorie, la geografie, nu numai la limba şi literatura română, şi să fac acest lucru. Iată o primă problemă: limba şi literatura română. Denumirea disciplinei în acest mod ne aduce, până la urmă, un impas. Limba şi literarura română este definită până la capăt ca un obiectiv major, prin faptul că este disciplină de bacalaureat. Este obligatorie. În ce măsură asocierea literaturii universale aici nu diluează ceea ce numim noi ca un obiectiv major? Este o problemă pentru că, de obicei, ministerul este aşezat unde nu ar trebui să fie aşezat. Parlamentul a trecut Legea educaţiei naţionale – asta lăsând deoparte discuţiile la colţ de stradă. Camera Deputaţilor şi-a dat votul şi a stabilit că o probă la bacalaureat este limba şi literatura română, obligatorie pentru toată lumea. Senatul nu a dat un vot final în plen, dar Comisia de învăţământ din Senat şi-a exprimat acelaşi punct de vedere. În consecinţă, dacă suntem într-un stat de drept, cum toată lumea vrea să fie, parlamentul şi-a exprimat acest punct de vedere: limba şi literatura română este aşa, şi nu altfel. Şi atunci, ce facem pentru a aduce plusvaloarea necesară nucleului literaturii române din literatura universală? Care este formatul în care ne apropiem şi de această nevoie pe care şi ministrul o resimte? Am făcut un pas important pentru anul 2011-2012 şi mai avem un moment, 2012, când modernizăm şi reaşezăm curricula naţională. În consecinţă, când voi vorbi de 8 domenii de competenţă cheie pe care le urmăresc la elevi prin sistemul de învăţământ preuniversitar, voi asocia un set de discipline care construiesc aceste 8 domenii de competenţe. Şi este absolut posibil ca în timpul gimnaziului şi în timpul liceului să am o anumită perioadă, poate chiar un semestru de literatură universală – pentru că nu este obligatoriu ca o disciplină, într-o construcţie dinamică, să fie studiată tot anul. Deja vorbesc de o opţiune.

CRISTIAN HATU:
Să fie curricula la dispoziţia şcolii?

OANA BADEA:
Nu e obligatoriu. Nu e neapărat curricula la decizia şcolii, ci vorbim despre zona disciplinelor obligatorii. Pentru că ce se evaluează contează: tot ceea ce las ca nefiind finalizat cu notă şi nefiind evaluat şi din punct de vedere al muncii dascălului se pierde.

ANDREI CORNEA:
Vreau să înţeleg mai clar cum crede ministerul că va rezolva această problemă. Înţeleg că avem disciplina limba şi literatură română. Bun, asta este, nu o mai putem schimba. Nu văd însă de ce ar fi imposibil studiul literaturii universale aici. Atunci când eram eu elev chiar aşa se făcea şi eram într-un regim comunist.

OANA BADEA:
Nu. Aveam lectură, care era separată...

ANDREI CORNEA:
La liceu nu aveam lectură. Aveam limbă şi literatură română şi în cadrul ei se făceau câteva ore de literatură universală. Probabil că în vremea dvs. nu se mai făcea, pentru că Ceauşescu a dispus treptat să se scoată tot ce era prea universal. Eu am prins o perioadă mai bună, din acest punct de vedere. Vreau să spun că este cu putinţă, cu un pic de ingeniozitate didactică, să se introducă nişte cursuri, explicaţii, referinţe la autori, chestiuni de care nu mă îndoiesc că sunt foarte mulţi profesori capabili în şcoli şi în inspectorate.

OANA BADEA:
În acest moment, în sugestiile pentru abordarea de texte există nu numai texte şi autori români, ci există foarte mulţi autori străini.

ANDREI CORNEA:
Despre ce sugestii este vorba?

OANA BADEA:
Sugestii metodologice. Până la urmă, profesorul abordează ficţiunea literară, când vorbeşte despre o anumită temă, într-o manieră personală. El are dreptul acesta, ca profesor.

ANDREI CORNEA:
Da, dar poţi să-l obligi să vorbească despre Balzac.

OANA BADEA:
Da, la tema legată de familie există recomandarea să se vorbească despre Balzac. Problema este ce face profesorul, după ce închide uşa, când intră în clasă.

ANDREI CORNEA:
Staţi puţin. Dacă la matematică profesorul nu face tabla înmulţirii, este sancţionat.

OANA BADEA:
De fapt, s-a invalidat această metodă legată de sugestii de texte de autori români şi din literatura universală, pentru că profesorii nu le abordează. Am avut o discuţie directă cu o absolventă de filologie, de liceu, care avea literatură universală ca disciplină şi care mi-a spus că nu a făcut nimic. În consecinţă, există şi un alt tip de mecanism care trebuie să apară, dincolo de orice altă prevedere.

ANDREI CORNEA:
Eu propun să mai aflăm nişte opinii.

BORIS SINGER (directorul Editurii Sigma):
Problema pe care o întâlnim cu elevii este că, în general, pe ei nu-i interesează subiectele abordate, deci nici nu înţeleg.

ANDREI CORNEA:
Oare nu înţeleg fiindcă nu-i interesează sau nu-i interesează fiindcă nu înţeleg?

BORIS SINGER:
Nu înţeleg pentru că nu sunt îndrumaţi niciodată, de fapt, ca să-şi dezvolte interesul. Şi atunci ar trebui să le mobilizăm interesul. Propunerea este să le mobilizăm interesul pe discuţii foarte largi, pe teme foarte importante, cum ar fi muncă şi plată. Dacă se discută 3 luni o singură temă, cred că elevii pot intra în joc şi vor fi nevoiţi să-şi dea cu părerea. Atunci, în cadrul unei astfel de teme, se pot aborda de la opere clasice antice, până la presa de ultimă zi, şi elevul poate fi interesat.

ANDREI CORNEA:
E foarte interesantă ideea dvs. Dar mă tem că nu mulţi profesori ar face-o.

BORIS SINGER:
Deci noi trebuie să mobilizăm interesul elevilor. Repet: acest interes poate fi mobilizat discutând mult teme absolut majore: câte 3 luni pe o temă şi poate că, o dată la 3 ani, trebuie reluată. Aceasta ar fi propunerea. Problema este că, navigând acum în literatura română pe genuri şi pe specii, abordând diverse opere care nu-i interesează, nu îi vom putea face să citească. Şi chiar dacă în faţa unui examen vor răsfoi sau vor citi, până la urmă rămân cu acelaşi sentiment: că au fost obligaţi să consume o literatură sau să aibă o ocupaţie pe care nu vor să o aibă.

CRISTIAN HATU:
Ar fi interesant şi ce listă de opere propui.

BORIS SINGER:
După părerea mea, de la Homer până la Vechiul Testament, până la presa de scandal de astăzi se poate propune orice temă, dar această temă trebuie să fie un subiect de 3 luni.
O altă problemă este aceea că trebuie să ne uităm puţin şi în istorie. Şi în România modernă, ideile s-au format în urma unor colective care discutau câteva teme importante. În secolul XIX existau nişte cercuri de lectură care, pur şi simplu, au creat Româ­nia modernă. Acolo s-au dezbătut legi, s-au dezbătut opere literare, s-au creat scriitori, pentru că aceste cercuri au format în acel spaţiu o sămânţă care a dat roade. Elevii de azi nu trebuie să dezbată de fapt foarte multe lucruri, ci doar lucruri foarte importante, dar în amănunt. Asta este o mare diferenţă. Există o navigaţie printre foarte multe opere din care nu apucă să înţeleagă nimic şi nu-i interesează, până la urmă. Chestia asta serveşte ca să treacă în revistă o grămadă de genuri.

ANDREI CORNEA:
Aveţi dreptate în multe privinţe. Aş avea o singură obiecţie. Totuşi, eu nu cred că, în general, literatura trebuie privită numai sub aspectul unei problematici. Literatura, de multe ori, este pur şi simplu artă.

BORIS SINGER:
Este important ca ea să ajungă până în familie, în viaţa lor cotidiană. Trebuie să le trezească interesul şi să-i oblige să participe.

SOFIA DOBRA (autor de manuale de limba română):
Aici sunt mai multe probleme care ar trebui sa fie analizate punctual. În primul rând, există un analfabetism real, nu numai funcţional, în sensul că elevul nu ştie să citească. Asta trebuie interiorizat, trebuie să facă eforturi de a citi. Din acest punct de vedere, este foarte bună ideea ministerului cu introducerea lecturii, căci un astfel de sistem îl obligă pe copil să citească.
Pe de altă parte, cred că ar trebui să înţelegem că şi ce evaluăm e necesar să fie tratat altfel. Aici am o părere total diferită de doamna Oana Badea. Dacă vrem să interiorizăm lectura, atunci să respectăm standardele internaţionale. Standardele internaţionale, la nivelul clasei a VIII-a, cer o lectură de o pagină şi jumătate A4, după care avem 15 întrebări la care trebuie să răspundă copilul, la fiecare aproximativ câte 2-3 rânduri. Timpul de lucru este de 45 de minute. Textele care ni se propun nouă la clasa a VIII-a nu depăşesc un sfert de pagină de lectură, iar copilul scrie maximum 10 rânduri. După mine, în această situaţie, este total nepregătit pentru liceu. Nu poate să ajungă să facă faţă.

ANDREI CORNEA:
Aş dori totuşi să revenim la subiectul literatură universală.

SOFIA DOBRA:
Să ştiţi că ei citesc literatura universală şi în toate manualele sunt texte de literatură universală. Puţine, e adevărat. Ar putea să fie ceva mai multe. Chiar ar fi foarte bine dacă s-ar stabili un anumit procent. Ar fi bine dacă s-ar ţine seama şi de epoca din care este textul literar, pentru că un text mai vechi nu mai corespunde şi elevul percepe altfel textul respectiv. Dar lucrurile stau puţin altfel. Noi avem texte de literatură universală şi în perioada gimnaziului.

ANDREEA PORA (revista 22):
Textele sunt complet depăşite. Aceste manuale sunt de peste 10 ani. Trebuie să precizăm aici pentru cine facem şcoală.

SOFIA DOBRA:
La liceu este o altă problemă. Părerea mea este că acolo ar trebui să abordăm foarte serios literatura universală, pentru că nu putem face literatură română fără literatură universală. Am avut această problemă la clasa a XI-a şi a XII-a şi am constatat că am fost unii dintre puţinii care au abordat mai întâi pe plan european, apoi pe plan românesc realitatea literară. Elevul de liceu, mai ales în cursul superior, trebuie să aibă o viziune cel puţin culturală, or, noi deocamdată abordăm texte cam naiv. Subiectele de Bac nu au fost niciodată stimulative. Ele nu discută niciodată ideologii, par la fel ca la clasa a VIII-a. Trebuie să înţelegem că aceşti elevi trebuie să ştie câte ceva despre cultură. Aici ar trebui să se pună accentul mult mai serios. Să privim fenomenul românesc în fenomenul universal, pentru că ne vom reevalua valorile. Vom constata că trebuie să recunoaştem că momentul 1848 a fost ceva deosebit, că am rămas în anumite zone în secolul al XIX-lea şi întârzierea asta ne cauzează extrem de multe rele.

ANDREI CORNEA:
Eu am impresia, din ce spuneţi, că sugeraţi că au existat şi există încă persoane în minister, în sistem, care, cu o oarecare intenţie, au blocat aceste poveşti. Pentru că naţionalismul asta e de fapt.

SOFIA DOBRA:
Ar fi bine să fie doar asta. Cred că mai curând este vorba de o incompetenţă şi de ignoranţă, ceea ce este mult mai grav. Pentru că ignoranţa produce multe neajunsuri, din acest punct de vedere. Cred că, pur şi simplu, oamenii nu ştiu despre ce e vorba.

OANA BADEA:
Nu pot să accept o astfel de atitudine, pentru că reprezint instituţia Ministerului Educaţiei. Atunci când îţi propui să schimbi ceva într-o structură atât de piramidală, precum este învăţământul preuniversitar, şi o iei de jos în sus, îi întrebi pe cei care lucrează la firul ierbii, cu elevii, concret. Ei îţi dau nişte păreri - cei care vor să se implice, pentru că discutăm doar despre aceştia, restul sunt într-o amorţeală. Bun, le asculţi părerile şi le aduni, prima dată la structura judeţeană şi apoi se ajunge la minister. Nu mai puteţi să spuneţi că există incompetenţi la minister, doamnă. Ăştia suntem, iertaţi-mă, lucrăm cu cei de jos, care ne dau un semnal. Sunt aici 2 inspectori pe limba română, care reprezintă instituţia. Or fi nişte incompetenţi din minister? Ce vreţi să înţeleg?

SOFIA DOBRA:
Discutăm despre concept. Este vorba de o înţelegere în sens mai larg. Nu e vorba de dvs. Este vorba de ceea ce s-a întâmplat de 20 de ani încoace...

CRISTIAN HATU:
Am o întrebare pentru doamna Badea. În ce măsură vă uitaţi şi la feedback-uri care vin din afara sistemului?

OANA BADEA:
Foarte mult. Ministerul Educaţiei, cel puţin în ultimii 2 ani, a luat orice semnal venit dinspre societatea civilă sau exprimat de opinia publică şi l-a tratat ca fiind egal cu părerea unuia din sistem, pentru că inclusiv în metodologiile elaborate avem dialoguri cu asociaţii profesionale, cu ONG-uri, ştiţi bine, şi ţinem foarte mult cont de părerea acestora.

ANDREI CORNEA:
Eu vreau să revin cu o chestiune care a fost ridicată de doamna profesoară, care mi se pare perfect logică: aceea că nu se poate face literatură română, nu numai în liceu, dar nici în gimnaziu, fără a face nişte ore de literatură universală.

OANA BADEA:
Ce l-a oprit pe dascălul de limba română din orice şcoală să-şi abordeze orice temă, pornind de la rădăcină, respectiv de la literatura universală?

ANDREI CORNEA:
Dacă aveţi o programă, dacă în programă scrie ce trebuie să facă dascălul, dacă aveţi manuale care respectă programa...

OANA BADEA:
Dar manualul nu trebuie să respecte programa. Manualul este părerea autorului legal despre programă. Nu e obligatoriu manualul.

ANDREI CORNEA:
Atunci reveniţi la manuale obligatorii şi va fi mai bine. Vă întrebaţi ce l-a împiedicat pe profesor să facă acest lucru. Eu admit că profesorul putea, dar nu a făcut. Şi am sentimentul că sunt o serie de lucruri foarte importante în joc, în liceu sau în gimnaziu, pe care profesorul ar trebui să le facă şi nu le face. Atunci, ori ministerul este incompetent, nu al dvs., ci în general, pentru că nu-i controlează, nu-i penalizează şi nu-i dă afară pe cei care nu fac lucrurile astea, ori nu se ştiu aceste lucruri sau se află târziu. Şi atunci iarăşi este vorba de un tip de incompetenţă.

SOFIA DOBRA:
Profesorul nu are din ce să facă, dar nici motivaţie. Ştiu că există un curriculum obligatoriu, dar acasă profesorul face un curriculum personalizat, pentru că el se adaptează la nişte lucruri. În momentul în care lui nu i se cere să analizeze un anumit text literar din punct de vedere ideologic şi să facă o referire obligatorie la un text din literatura universală, de ce să o facă?

OANA BADEA:
Expresia „de ce să o facă?“ nu face parte din definiţia unui educator.

SOFIA DOBRA:
Mai este o problemă. Nu cred că trebuie reinventată valoarea. Noi trebuie să ştim care este acel nivel, acel standard la care se face învăţământ. S-a mai întreprins ceva care cred eu că a ne-a făcut să pierdem foarte tare - la limbile străine scrie: „limba străină, competenţe de comunicare“. Noi făceam şi literatură. Eu vă mărturisesc că am descoperit literatura franceză şi literatura engleză, studiind scriitori francezi şi englezi la orele de limbi străine. În clasa a IX-a profesorul ne-a pus cartea în mână şi ne-a obligat să citim. Copilul nu trebuie să facă doar ce vrea şi ce-i place, nu asta înseamnă educaţia. A educa, printre altele, înseamnă a-i da o normă, iar norma aceea este minimă, ca la competiţii: nu poţi merge mai departe până nu treci de proba obligatorie. Deci este vorba de minimum pe capacitate de a şti ce înseamnă literatura.

CRISTIAN HATU:
Vreau să spun un lucru important. Noi acum lucrăm la un proiect cu profesorii de fizică. S-a creat acolo, în rândul profesorilor, o nemulţumire faţă de felul cum se predă fizica şi, de jos în sus, împreună cu Societatea Română de Fizică, se propune un ghid metodologic. Toţi profesorii spun: e incredibil. De ce nu face acelaşi lucru şi societatea profesorilor de română, de istorie sau mai ştiu eu ce?

ANDREEA PORA:
Vreau să pun câteva întrebări concrete şi profit de faptul că sunt nişte inspectori aici. Se are în vedere, din 2012, după cum a spus d-na secretar de stat, o nouă programă. Înţeleg că se discută lunile acestea. D-l ministru Funeriu spunea că în octombrie, cel târziu în noiembrie va fi gata cadrul de referinţă. În aceste condiţii, cred că toată societatea se întreabă şi-şi pune problema că Legea învăţământului, susţinută de mulţi, inclusiv de noi, rămâne o formă fără fond atâta vreme cât nu ştim şi nu există o dezbatere publică pe ce va conţine acest nou curriculum. Observ că el se dezbate fără să ştie nimeni. Eu, personal a trebuit să dau nu ştiu câte telefoane ca să aflu cine e în comisie, să aflu că acea comisie s-a desfiinţat, că e altă comisie care lucrează la planul de referinţă, care stabileşte nişte norme generale etc. Deci, în acest context, se discută despre cum se va modifica această curriculă. Se are în vedere această chestiune – pe care Societatea Academică din România o susţine de mult şi noi, revista 22, facem campanie – legată de introducerea literaturii universale, începând, de exemplu, cu clasa a V-a? Sub ce formă? Aşa cum s-a spus aici, la orele de limbi străine, sau ca atare, o oră separată? Ce bibliografie, ce mari opere se vor studia? Eu vă spun, din proprie experienţă, că la liceu nu se face nimic. Este o păcăleală dacă cineva poate să susţină că la liceele de filologie cu predare intensiv în franceză sau engleză se face literatură universală în limba respectivă, pentru că nu se face. Exemplele le număr pe degetele de la o mână.
Apoi, cum au de gând autorităţile să formeze corpul profesoral în acest sens? Cine va preda această literatură universală? Mă scuzaţi, doamnelor profesoare de română, îi excludem pe toţi cei de faţă, dar nivelul la care se predă româna este aiuritor.

FLORENTINA SÂMIHĂIAN (Facultatea de Litere):
Predau didactica limbii şi literaturii româ­ne, cu alte cuvinte, îi învăţ pe viitorii profesori de limba şi literatura română cum să predea.
Sunt adevăruri triste de la care trebuie să plecăm, cred, şi unul dintre ele se leagă de întrebarea: cine va preda literatura universală? Am dat un chestionar studenţilor din anul III de la Litere şi, printre întrebările de acolo, era şi aceasta: care sunt cărţile fundamentale pe care le-ar lua dacă ar pleca pe o insulă? Răspunsurile acestor studenţi la Litere în anul III, deci an final, nu au inclus nicio operă din literatura universală. Prima carte care nu avea autor român era Biblia. Mie nu mi-a venit să cred, a fost şocant. Gândiţi-vă că ei sunt studenţi care fac literatură română, plus o literatură străină, nu sunt nişte oameni care nu citesc literatură străină, măcar împinşi de profesorii lor de la facultate.

ANDREI CORNEA:
Ştiu foarte bine, am şi eu studenţii mei şi ştiu că 85% dintre ei nu citesc literatură.

FLORENTINA SÂMIHĂIAN:
Mai grav e că nu citesc nici profesorii din sistem. Eu am şi masterate didactice în disciplinele filologice şi una dintre întrebările pe care le pun atunci când ne întâlnim prima dată cu studenţii se referă la ultima carte citită. Nu pot să vă spun cum se fac testele profesorilor în acest moment. Deci nici ei nu mai citesc şi, atunci, cum să recomanzi şi cum să-l faci pe copilul ăla să citească cu plăcere, când tu însuţi n-ai mai deschis cam de multişor o carte? Problemele sunt foarte grave în sistem şi direcţiile în care ar trebui să ne gândim şi priorităţile, îmi pare rău s-o spun, sunt altele, aşa cum declara Andreea Pora, pentru că urmează să se refacă toată viziunea curriculară. Aici e o construcţie de o importanţă extraordinară.

ANDREI CORNEA:
E un cerc vicios. Profesorii din preuniversitar sunt în general slabi pentru că aşa au fost formaţi în ultimii 15-20 de ani de către universităţi, iar cei din universităţi sunt aşa cum sunt pentru că vin de unde vin şi tot aşa. Dar trebuie să avem curaj şi să începem cumva.

FLORENTINA SÂMIHĂIAN:
Asta voiam să spun. Există o prioritate evidentă în momentul acesta, reconstrucţia curriculară, care înseamnă o viziune, o filosofie, care trebuie foarte bine argumentată. Cred că ce poate face Societatea Academică din România e să găsească locurile unde ar putea să intervină în această construcţie. După părerea mea, la nivelul curriculumului se poate interveni într-un mod mai ferm, pentru că actualele programe conţin inclusiv specificaţii de genul: în programa de gimnaziu, 10% din texte vor fi din literatura universală. La clasa a IX-a, de pildă, e o programă concepută tematic, cu altele se studiază teme şi acolo recomandările sunt şi pentru literatura româ­nă, şi pentru cea universală, deci evident că trebuie să existe un dialog între culturi şi copiii trebuie să înveţe asta din liceu. Aceste recomandări există şi acum. Ce se poate face ca acest lucru să se întâmple cu adevărat? Cred că sunt două lucruri. Unul e formarea profesorilor în această direcţie, care nu există, pentru că nu există o disciplină la facultate care să se ocupe de didactica literaturii universale. Ideea asta ar fi, să se întărească şi prin modul de evaluare existenţa literaturii universale în programă. Se pot face nişte subiecte foarte inteligente. Şi, în al doilea rând – eu am văzut că se face în străinătate –, la limbile străine se studiază cărţi, copiii citesc cărţi în limbile străine. În Olanda, de pildă, au de citit 4 cărţi în franceză, 3 în engleză, depinde de nivelul la care studiază limba.

CRISTIAN HATU:
Trebuie să fim realişti. Ce procent dintre elevii noştri ar putea să facă asta? Vreau să punctez o chestiune. Noi avem aici reprezentanţi ai experţilor pe limbă şi literatură română, au lucrat la programă, au fost în comisiile naţionale, şi avem autorităţile. Avem ambele părţi de care depinde luarea unei decizii. Poate ţinem legătura şi formulăm nişte puncte de vedere, propuneri, plecând de la ce am făcut şi noi, şi le trimitem oamenilor din minister, deoarece văd că e o poartă deschisă. În formatul acesta, haideţi să cădem de acord să existe un procent obligatoriu de literatură universală, pentru că altfel nu se întâmplă nimic nici în 50 de ani.

OANA BADEA:
Aţi atins un element despre care nu vrem să vorbim suficient de mult şi care contează esenţial în a obţine rezultatele pe care le vrem, şi anume, cadrul didactic. Avem o resursă umană dată şi formarea ei se face ca la o casă: ai o fundaţie, s-a adăugat zidul, s-a pus acoperiş. Resursa mea umană din sistemul preuniversitar este în construcţia aceasta. Vă spun că la mulţi dintre cei cu care lucrăm, ori fundaţia e prost pusă, ori zidurile sunt strâmbe, ori n-au acoperiş.

RODICA PALADE (revista 22):
Dărâmaţi totul. Nu există un sistem de evaluare?

OANA BADEA:
Există un sistem de evaluare, dar am 3 milioane de elevi care în fiecare an aşteaptă în faţa lor un număr de profesori pentru a parcurge materia pe care o au. De pe piaţa pe care mi-o oferă sistemul de învăţământ superior culeg 235.000 de profesori pe care îi aşez în şcoli. Nu pot să fac o selecţie din altceva decât îmi oferă această piaţă.

CRISTIAN HATU:
Problema gravă sunt profesorii sub 40 de ani. Celor care au peste 40 de ani poate le-a fost greu să se ducă în altă parte, dar sunt încă profesori foarte buni.

OANA BADEA:
Asta e piramida vârstelor, resursa umană din sistem. Am cam 80.000 de profesori sub 25 de ani şi până la 40 de ani. Peste 50 de ani şi până la 65 de ani şi peste - mai ales la vocaţional pot să am şi oameni de 75 de ani care predau, acestea sunt excepţii - am încă 90.000. Deci corpul meu profesoral are aceste două componente. Uitaţi-vă ce lipseşte: categoria 40-50 de ani, oamenii care ar trebui să fie motorul schimbării în sistem şi care nu prea există.
Apropo de clasificări, mi-a trebuit o clasificare a absolvenţilor de universităţi care au note sub 5 la titularizare, spre exemplu. Aţi fi foarte impresionaţi să vedeţi că, dacă la note sub 5 „Spiru Haret“ e pe primul loc, pe locul 2 este „Babeş-Bolyai“. E primul an în care nu am dat voie în sistem celor care au obţinut note sub 5. Avem o presiune imensă în acest moment să putem să deschidem uşa pentru cei cu note sub 5. Un profesor trebuie să fie măcar de 7 în momentul în care termină facultatea. Pentru că un profesor de nota 5 nu poate să facă educaţie.

A consemnat RĂZVAN BRĂILEANU

TAGS :
Mai multe Suplimente
Comentarii
Iulian 2011-10-21
Apoi exista masterate in Teoria Literaturii si Literatura Comparata, sau la Cluj in Istoria ideilor sau orice master de Studii culturalre (britanice, americane) de unde pot fi alesi fara probleme oameni care sunt preocupati de literatura universala si care au cunostinte daca nu solide in domeniu, au oricum o baza pe care se poate lucra. Sa nu mai zic de masteratele interdisciplinare de tipul celor de la CESI, unde iarasi se lucreaza trans-disciplinar, inter-national si unde volens, nolens trebuie sa stii literatura universala. Si cu ei se poate lucra. Un curs pedagogic intensiv pe vara, de pilda, sau obligatia sa-si ia examenul pedagogic si, platiti corect, nu cred ca ar refuza prea multi sa intre in invatamant.
Iulian 2011-10-21
Sunt cateva catedre la Bucuresti, la Cluj (nu stiu daca si la Iasi) care se numesc chiar asa: Literatura Universala si Comparata. N-au multi absolventi, cred ca in medie intra in licenta cam 20-30 de persoane, dar fac totusi profesionist literatura universala de la Epopeea lui Ghilgames pana la Salman Rushdie, de pilda, trecand prin Evul Mediu, Renastere, Iluminism, Romantism, literatura moderna etc. Plus ca se ocupa mai mult sau mai putin intensiv, de dialogul literaturii cu alte arte, filosofie etc. Sunt, e drept, mai putin de o suta de absolventi pe an in toata tara, dar chiar si asa, tot gasesti cateva sute in toata tara care au diploma fix in universala si comparata plus o limba straina. Majoritatea nu raman in invatamant, se-angajeaza pe la edituri, pleaca sau isi schimba domeniul. De ce nu vorbeste nimeni cu ei?
Sz. T. 2011-10-03
Continuare: Doamna Badea deplânge lipsa categoriei de vârstă dintre 40-50 de ani, care ar trebui să fie "motorul schimbării" din învăţământ. Şi ne dă chiar şi cifre: total sunt 225.000 de cadre didactice. Din care vreo 80.000 sunt cei sub 40 de ani. (Adică hai să zicem "tineri".) 90 de mii sunt cei de peste 50 de ani, (spune că sunt şi peste 75 de ani şi mulţi pensionar mai ales la vocaţional.) Iar la generaţia medie, sau "forte" rămân 55.000 (Calculat în felul următor: 80.000+90.000=170.000, 225.000-170.000=55.000.)Iar celelalte generaţii fac cam peste 30, (mai precis 33 de generaţii/leaturi), cam 4.150 dascăli din fiecare generaţie. (170.000:33=4.114) În schimb la generaţia dintre 40-50 de ani sunt 55.000 de dascăli, adică câte 5.500 pentru fiecare leat. (Deci cu peste 1300 mai mulţi decât la generaţiile mai tinere sau mai "mature". De ce să fie generaţia (pe unde mă înscriu şi eu) mult mai numeroasă, decât cele de dinainte sau cele de după? Are habar domna Badea de matematică? Se pare că nu, deoarece dă din cifre, dar nu face calcule simple. Din păcate nici de învăţământ nu prea are HABAR. Se comportă ca un feudal, dar fără merite deosebite (cum s-ar zice, "fără stofă".) Dar ne ţine/ şi vă ţine lecţii. Pardon, nu lecţii de lectură, ci mai degrabă de dictare sau de DICTATURĂ. Că-s poveşti doar, că aşteaptă şi acceptă feedbackul din sistem şi din afară. Nu v-aţi convins citind aceste rânduri?
Sz. T. 2011-10-03
Multe ar fi de spus de boala şcolii româneşti: Că este hipercentralizat. (Să nu spună doamna Badea că nu, că de fapt este.) S fi spunând ea că:"Dar manualul nu trebuie să respecte programa. Manualul este părerea autorului legal despre programă." Când colo nici vorbă... Că ea se comportă ca un stăpân peste moşia proprie trădează şi expresiile utilizate: "OANA BADEA: Există un sistem de evaluare, dar am 3 milioane de elevi care în fiecare an aşteaptă în faţa lor un număr de profesori pentru a parcurge materia pe care o au. De pe piaţa pe care mi-o oferă sistemul de învăţământ superior culeg 235.000 de profesori pe care îi aşez în şcoli. Nu pot să fac o selecţie din altceva decât îmi oferă această piaţă. Deci atenţie: EA ARE # MILIOANR*E DE ELEVI (suflete ca la Gogol),: "am 3 milioane" . Mai are şi aproape un sfert de milion de "zilieri": "De pe piaţa pe care mi-o oferă sistemul de învăţământ superior culeg 235.000 de profesori pe care îi aşez în şcoli." Deci vedeţi ea are, iar noi nu avem. Nici cuvânt de spus. Şi dau doar un exemplu: Când în faimoasa "Foaia de percurs" din a inventat testarea iniţială la toate nivelele (şi nu doar la început de fiecare ciclu), nu a făcut socoateala cât timp şi efort va lua acest proces: La clasele primare un anumit număr de discipline, la cle gimanziale mai multe, iar la licee şi mai numeroase. (Fiecare elev de liceu să fie testat la adsolut toate disciplinele - mai puţin muzică, desen, ed. fizică şi religie- deci asta înseamnă că în decurs de o săptămână tot elvulsă scrie nu mai puţin de 11-12 teste, care pot fi de dificultatea unor teze semestriale. Şi să vedţei eficienţa "heirupismului" evaluării. De costuri materiale şi de timp să nici nu vorbim.
Total 4 comments.
1121
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori