Artele vizuale sub comunism

Artele plastice în România 1945-1989 rămâne cel mai echilibrat volum despre perioada comunistă apărut până acum. Magda Cârneci a reuşit să sintetizeze un material enorm într-o lucrare foarte relevantă.

Artele plastice în România 1945-1989 este o lucrare de sinteză care problematizează opțiunile creatorilor plastici în contextul de­terminismului socio-politic rigid al epo­cii totalitare, cu toate implicațiile com­ple­xe pe care această situație le-a presupus. Cer­cetarea făcută de Magda Cârneci între 1992 și 1997, care a fost publicată inițial la Editura Meridiane în 2000 (plus o pu­bli­ca­re în franceză la editura L’Harmattan din Paris în 2007), are meritul de a acoperi, fă­ră scăpări, o perioadă lungă, martoră a mul­tiplelor transformări suferite de-a lungul ju­mătății de veac aflate sub semnul „co­mu­nismului“. Ediția nouă apărută în 2013 la Polirom, revăzută și adăugită, include o addendă dedicată scenei contemporane (1990-2000) și o selecție de ilustrații care facilitează accesul cititorului la înțelegerea subiectului.

Volumul rămâne până la ora ac­tuală singurul studiu relevant de­dicat practicilor artistice în perioada comunistă. Puținele lu­­crări publicate ulterior, precum Literatura și Artele în perioada co­mu­nistă 1948 – 1953 de Cristian Vasile, sau Artistul și puterea. Ipostaze ale picturii românești în perioada 1950-1990 de Ru­xandra Garofeanu și Dan Hăulică, cărora li se adaugă câteva articole sau capitole in­cluse în volume dedicate unor domenii co­nexe, nu reușesc să teoretizeze sau măcar să explice această perioadă importantă a is­toriei artei românești. Doar anarhismul estetic de apartament, ambalat de nevoia de inventare a unei disidenţe artistico-in­telectuale, căutată şi intrată în imaginarul cultural drept „rezistență prin cultură“, face obiectul unor studii sau dezbateri re­cen­te. Această absenţă a cercetărilor este o mare enigmă personală, pe care o aso­ciez invariabil cu anticomunismul care le­gitimează aproape orice. Ne confruntăm, poate, cu frica de a privi în urmă. Până în mo­mentul scrierii acestei cronici, cu ex­cepţia Muzeului de Artă din Braşov și a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca¹, mu­zeele româneşti nu au organizat re­tro­spec­tive dedicate perioadei. Piaţa de artă este, din nefericire, singura care face paşi în re­cuperarea acestui patrimoniu, respectiv ca­sa de licitaţii Artmark, care a avut câ­teva licitaţii tematice cu opere din co­mu­nism. În introducerea volumului Artele plas­tice în România 1945-1989, Magda Câr­neci aduce în discuţie „absenţa unei dis­tanţe temporare“, pe care o identifică drept o posibilă capcană pentru cercetarea de ca­re s-a ocupat, ceea ce in extenso ar putea fi o scuză sau o justificare a absenţei ge­ne­ra­lizate a cercetărilor dedicate subiectului. Artele plastice în România 1945-1989 este un act de asumare şi curaj din partea au­toarei.

Volumul oferă prima sistematizare a pe­ri­oadei, sinteza care deschide importante di­recţii de cercetare. Structurată în patru capitole, corelate schimbărilor politice ca­re normează dinamica scenei artistice, lu­crarea analizează în context naţional şi in­ter­naţional practicile artistice autohtone. Paralela cu arta altor state din blocul co­munist, precum şi referinţele la scena glo­bală oferă o imagine comprehensivă a fe­nomenelor aduse în discuţie. În ciuda fap­tului că volumul de informaţie este foarte mare, claritatea argumentaţiei şi calitatea formală a scrisului fac din acest volum, apa­rent dificil, o lectură plăcută.

Primul capitol, Realismul so­cialist 1945-1964, discută con­textul implementării normelor şi dogmelor realismului so­cia­list, pe care autoarea îl cir­cum­scrie sistemului totalitar „impus prin vio­lenţă“ peste o societate ostilă şi ne­pre­gătită pentru aceste schimbări de fond şi formă: „Această ipotecă iniţială va mar­ca definitiv raportul dintre discursul pu­terii şi discursul artistic de-a lungul în­tregii perioade comuniste.“² Ipoteza care înscrie situaţia politică a României anilor ’50 în sintagma „dominaţia unui de­vas­ta­tor utopism politic“ anulează invariabil po­sibiliatea discuţiei despre acceptarea prac­ticilor realismului socialist din convingere, nu exclusiv ca marcă a dominaţiei so­vie­tice şi totalitare. Poate fi reevaluată arta ca instrument de propagandă a unui re­gim totalitar? Din punctul meu de vedere, deși schițează începutul unui răspuns mai nuanțat, Magda Cârneci oferă o singură fa­ţă, legitimă de altfel, a înţelegerii rea­lis­mului socialist. Dar este faţa care nu des­chide un drum pentru scoaterea din ui­ta­re a artei din această perioadă, ci continuă să justifice stigmatizarea tuturor crea­to­ri­lor care au lucrat artă politică sub semnul co­munismului. E adevărat, realismul so­cia­list a fost propaganda unui stat opresiv, dar istoria lumii este în general o istorie a crimelor împotriva umanităţii, pe care co­munismul de stat a continuat-o. În aceas­tă cheie, ar putea fi anulată toată arta oc­cidentată realizată sub patronajul Bisericii Catolice, de pildă, dacă lăsăm deoparte ca­li­tatea estetică. În schimb, grupul de la Păl­tiniş este considerat „un grup care cul­ti­vă valorile absolute ale unei culturi de înalt nivel, gândită după modelul ger­man“³, deşi nucleul grupului a fost fi­lo­soful Constantin Noica, filosof cu opțiuni legionare în perioada interbelică, deși cu rol charismatic în anii ’70-’80.

Dincolo de aceste dileme per­so­nale, Artele plastice în Ro­mâ­nia 1945-1989 rămâne cel mai echilibrat volum despre pe­ri­oa­da comunistă apărut până acum. Magda Cârneci a reuşit să sintetizeze un ma­terial enorm într-o lucrare foarte re­le­vantă. Relevantă atât pentru specialişti, cât şi pentru publicul larg. Cunoştinţele ample ale specialistului sunt puse într-o formă literară accesibilă, elegantă, ac­tua­lă.

Addenda După 20 de ani: 1990-2000 păs­trează echilibrul prezent pe tot parcursul volumului, reuşind un eseu pertinent des­pre procesele care au „remodelat pu­ter­nic, uneori dramatic, scena artistică şi pia­ţa artistică contemporană“. Ches­tio­narea realismului capitalist în acest ca­pitol mi-a oferit unul dintre răspunsurile necesare întrebărilor de mai sus.

Note:

1. Vezi expoziția Constructorii viitorului, Muzeul de Artă Cluj, 21 iunie – 20 iulie 2013, curator Dan Breaz.

2. Magda Cârneci, op.cit., p. 17.

3. Eadem, p. 117.

// MAGDA CÂRNECI - Artele plastice în România 1945-1989. Cu o addenda 1990-2010 (Editura Polirom, 2013)