Revista 22
JA slide show JA slide show
 

prima pagina

2010 Editia Scrisa APR 07

Cine boicotează educaţia

Reforma în educaţie îi doare exclusiv pe cei care, de douăzeci de ani, profită din plin de lipsa ei. Elevii sunt analfabeţi funcţionali, adică pot citi, dar nu înţeleg mare lucru din ceea ce citesc, termină liceul

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Humanitas la 20 de ani

Editura Humanitas (între timp, parte a unui holding cultural) a împlinit 20 de ani. Vineri, 26 martie, în sala de şedinţe a Grupului pentru Dialog Social, a avut loc o primă întâlnire aniversară, dintr-o suită

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Nota ZERO la purtare: Crima de la Ştrandul Tineretului

Se acordă lui PANDILICĂ & PANDILICĂ. S-ar putea să nu ştiţi cine sunt cei doi Pandilici, Alin-Petrişor şi Florin Ionuţ. Nici firma Paco Club, chiriaşă a SC Tineretului SA,

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Discreditarea politicii

Mare noroc a avut PSD anul acesta cu sărbătorile pascale, care au mutat reflectoarele de pe cazul Cătălin Voicu pe accidentele şi faptele diverse ale unui weekend lipsit de ştiri. Scandalul ar fi meritat desigur urmărit

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Eu când vreau să fluier, mă mai gândesc

Mă gândesc la faptul că, atunci când am văzut filmul, am avut sentimentul clar că nu e despre ceva ce se întâmplă în incinta închisorii, ci mai ales despre ceva ce se întâmplă în afara ei, în fiecare zi, în România. În film, dramatismul e dat de autenticitatea condiţiilor de viaţă ale puşcăriaşilor

 
2010 Editia Scrisa APR 07

De ce afacerile ar schimba leul pe euro

Deocamdată calendarul de adoptare a monedei unice europene a fost amânat cu un an. Şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss Kahn, a declarat la Bucureşti că nu vede nicio problemă în amâ­narea

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Bucureştiul murdar

Este indubitabil că bucureştenii au parte de cel mai murdar oraş din România. Iată de ce: 30% dintre locuitorii Capitalei nu-şi plătesc serviciul de salubritate.25% dintre străzile urbei sunt de fapt uliţe

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Când grenada devine o parte din trup

Sau ce se află în spatele atentatelor kamikaze de la Moscova. La 29 martie, metroul din Moscova a fost zguduit de două atentate sinucigaşe, care au omorât 39 de persoane şi au rănit alte 95. Prima explozie s-a produs în staţia

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Amin, statul laic

În timpul Paştilor, nimeni n-a furat, n-a corupt, n-a umilit, n-a înşelat şi n-a preacurvit.

Sărbătorile s-au încheiat azi.

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Reforma şi FMI

Sprijinul FMI este mai puţin împotriva crizei şi mai mult pentru aşezarea în dimensiuni rezonabile şi funcţionale a statului. În zilele în care directorul general al Fondului Monetar Internaţional se afla la Bucureşti, organizaţia pe care o conduce revizuia în sens pozitiv datele de creştere economică

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Salvaţi centrul Piteştiului

După ce, ani de-a rândul, centrul municipiului Piteşti a fost un exemplu de arhitectură şi sistematizare urbană, conducerea actuală a oraşului a aprobat distrugerea acestuia. Zona centrală este alcătuită din câteva clădiri emblematice: Hotelul Muntenia, Magazinul Trivale, Magazinul Fortuna, Casa

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Democraţia şi Afganistanul sub o altă burkă

În Afganistan alegerile au devenit o realitate socială mai mult decât o necesitate politică. În 2009, cetăţenii afgani au venit din nou la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru un nou mandat de cinci ani. Comunitatea internaţională a fost garantul acestor alegeri, deşi, în final, sistemul local a înghiţit

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Despre avantajele „impunerii cu forţa“

O reflecţie inspirată de Virgil Nemoianu. Interviul din suplimentul numărului 293 al revistei 22, luat de Cristian Pătrăşconiu lui Virgil Nemoianu, poate fi considerat, la nivelul presei româneşti, un regal de gândire. Una dintre mizele sale este gândirea ideologiilor din perspectiva postcomunismului – adică a

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Prea verde în faţă

Războiul din Irak este o temă la modă printre cineaşti, dacă ne uităm la The Hurt Locker (excesiv oscarizat, după părerea mea) sau la The Messenger (cu Ben Foster şi Woody Harrelson) – ambele absente de pe marile ecrane româneşti. Green Zone / Zona verde este un alt film despre intervenţia americană

 
2010 Editia Scrisa APR 07

O moarte suportabilă

Ultimele zile ale lui Oscar povestite de Dumnezeu şi Tanti Roz. Cu Oscar şi Tanti Roz, teatrul redevine un spaţiu al excelenţei, unde spectatorii vin să vadă adevărul. Lesley Lawson este o Tanti Roz adevărată. N-am îndrăznit încă să o întreb câţi oameni a văzut murind, dar cred că

 
2010 Editia Scrisa APR 07

22 VĂ RECOMANDĂ: Mozart Rocks

Vă place muzica simfonică, dar şi rock-ul? Vreţi să auziţi chitări electrice lângă viori, viole şi violoncele? Mergeţi pe 12 aprilie la Mozart Rocks!Ajuns deja la a VII-a ediţie, evenimentul îşi propune o abordare inedită a muzicii clasice prin combinarea sonorităţilor orchestrei

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Despre critică şi semne

Ca şi în cazul lui Mihail Sebastian, editarea integrală a textelor lui N. Steinhardt are semnificaţia unei revelaţii. Ceea ce până atunci apărea drept minor sau fragmentar este inserat, acum, în rama unui destin. Departe de a fi legat doar de o carte ce are statutul unei capodopere, Jurnalul fericirii, N. Steinhardt devine

 
2010 Editia Scrisa APR 07

Basescu critica PD-L: Votul pe lista poate duce la bolsevizarea partidului

Presedintele Traian Basescu a adus mai multe critici dure, luni seara, in emisiunea Nasul (B1 TV), PDL-ului sustinad ca s-a facut un pas spre bolsevizarea partidului cand s-a hotarat alegerea celor 4 vicepresedinti pe lista."Au ajuns sa faca din conducerea partidului un hibrid cu patru vicepresedinti numiti de presedinte. Mi se pare inadmisibil. Asa

 

Sondaj

Va fi arestat Vantu?

Voteaza
Incarcare rezultate sondaj..va rog asteptati...

 



Site-uri recomandate


Camere supraveghere

Anunturi gratuite

Jocuri

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto



Librarie online

Tratament hemoroizi la clinica proctologica

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sport Cars

Bulgaria 2010 - oferte sejururi si vacante litoral Bulgaria 2010

Anvelope - de sezon la preturi promotionale





Cadouri

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Idei de afaceri

Optimizare site web solutii profesionale de optimizare pentru motoare de cautare.






Cautare:

Follow revista22 on Twitter

Titlurile editiei tiparite "22"!
- Cine ne conduce
- Drumul bun inca nu s-a gasit
- Memorie inutilizabila promovata de BNR
- Necunoastere sau diversiune?
- Drept la replica: Cazul Mihai Botez
- Afaceri si societate: Dupa zece ani
- Scrisori & net comment

Numarul curent

numarul curent

Opinii &
comentarii

Romanierea
Cosmin Alexandru

Studiul de caz pe România anului de graţie 2010
Curtea Constituţională şi lustraţia
Adrian Cioflanca

După declararea Legii Lustraţiei drept neconstituţională,
Contribuabilul, ultima soluţie
Dan Suciu

Guvernanţii au intrat în cea mai neagră criză
Critica de artă în România din 1980 şi pînă spre prezent (1)
Magda Carneci

Dacă ar fi să discutăm despre rolul
REVISTA "22" ŞI
Grupul pentru Dialog Social
SUSŢIN



Parrot Electrice, Interfon, Videointerfoane
Parrot Test Leads, Probes, Clip Invention
EpHook Ipod, Mp3, Mobiles Earphones Clip-on Invention, Hook Invention