ARHITECTURA EMOŢIONALĂ 4

Fara Autor | 11.03.2014

Pe aceeași temă

Pe 25 februarie, a fost lansat la spațiul de artă Victo­ria Art Center din București al patrulea volum al seriei Emotional Architecture  (Ar­hi­tec­tura Emo­­țio­nală) de Că­lin Dan, în am­bi­anța unei video-instalații pro­iectate special pentru această ocazie. Cartea relatează o experiență artistică și sociologică aparte.

În 2008, Călin Dan a lucrat do­uă luni ca „stagiar“ la Ministerul Locuirii, Planificării Teritoriale și Administrării Am­bientale din Haga (MinVROM). Accesul artistului la ședințe administrative, întâlniri de lu­cru, recepții, precum și la spa­țiile giganticei clădiri a fost nelimitat. Din această relație cu arhitectura și cu oamenii care o foloseau a rezultat o arhivă de fotografii și note, care au intrat într-o carte ce reflectă modalitățile complexe prin care instituțiile își construiesc imaginea publică. Mai mult, Emotional Architecture 4 e jurnalul unei relații constant renegociate între artist și instituția care face obiectul analizei sale.

 

Arhitectura Emoțională este un proiect pe termen lung, ce investighează relația ambiguă și constant schimbătoare dintre oameni și locuire. La evenimentul de la Victoria Art Center – desfășurat în prezența Excelenței sale Matthijs van Bonzel, ambasador al Regatului Țărilor de Jos în România, și prefațat de o discuție între artist și scriitorul Bogdan Ghiu -, Călin Dan a introdus etapa următoare a proiectului. Purtând titlul Autorul colectiv. Istorii private ale Arhitecturii Publice, acest nou capitol din Arhitectura Emoțională își propune realizarea unei video-arhive cu mărturii ale participanților nemijlociți la proiectarea și realizarea Casei Poporului.

 

// CĂLIN DAN

// Emotional Architecture 4

// Jap Sam Books, 2013

// Text de Judit Angel; imagini de Călin Dan;

    layout Arnold Estefan.

    Cu o conversație între artist și Adela Marcu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22