Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor pierde definitiv procesul privind retrocedarea a 166.000 ha de padure

T.d. | 27.11.2014

Pe aceeași temă

Fondul Bisericesc Ortodox Roman al Bucovinei a pierdut procesul in care solicita retrocedarea a 166.000 de hectare de padure. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, joi, recursul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor in aceasta cauza, potrivit Agerpres.

Instanța supremă a respins, joi, recursul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei — Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a menținut decizia Curții de Apel Cluj din 13 noiembrie 2013, instanța care respinsese retrocedarea celor 166.000 de hectare de pădure revendicate de Fond.

Inițial, în 2007, Tribunalul Suceava a dat câștig de cauză Fondului Bisericesc și a obligat Romsilva — Direcția Silvică Suceava și statul român, prin Ministerul de Finanțe, să pună la dispoziția Fondului Bisericesc o suprafață de 166.613 de hectare.

Fundația privată Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, din care fac parte mai multe persoane fizice, este condusă de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen. Aceasta dorea să intre în posesia a 166.000 de hectare de pădure de pe raza județului Suceava, precum și a 150

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22