Arheologie rutiera: soferul de maxi-taxi

Il cunosc de patru ani de zile. Daca la inceput comportamentul lui ma revolta, treptat am inceput sa il accept, iar de la o vreme imi e complet indiferent. Ne folosim unul de celalalt si atat! Personajul care s-a strecurat subtil in viata noastra, a navetistilor din Romania, este soferul de maxi-taxi. Am incercat sa schitez un scurt portret subiectiv al acestei importante categorii de participanti la traficul rutier...

 Soferul de maxi-taxi vrea sa dea aparenta de sef. De patron, ca si cum el ar detine vehiculul pe care il conduce cu vitejie si, deseori, iresponsabilitate. Are complexe de inferioritate de rezolvat, chiar si atunci cand este pus in situatia de a decide daca o mama trebuie sau nu sa-si tina in brate baietelul de 5 ani, el nu gaseste altceva de spus decat "sa-l luati in brate doamna, ca pe patron il intereseaza doar banu’". Iar maxi-taxi-ul pleaca cu jumatate din locuri goale...

 De multe ori, soferul de maxi-taxi da dovada uriasei sale nesimtiri. Daca la prima ora ai ghinionul sa incerci sa achiti contravaloarea biletului cu o bancnota mare (de 50 de lei), satrapul de la volan incepe a bombani nemultumit, destul de tare pentru a fi auzit si de clientul prost inspirat, si de ceilalti calatori, ca pentru a oferi o lectie tuturor celorlalti fideli(izati): "Da, iete ca trebe sa ma duc io sa schimb ca clientu’ nu a avut timp". Soferul de maxi este si un inrait fumator, iar uneori i se face pofta de o tigara in timpul traseului si, cum nu-si poate domoli insatiabila pofta care din stomac si plamanii innegriti ii da un ghes nebun, trebuie sa-si aprinda tigara. Singura modalitate de evacuarea a unui fum care oricum se raspandeste in intregul vehicul o reprezinta deschiderea geamului. Pe un ger de -5 grade. Alteori uita sa dea drumul la incalzire (iarna) sau pretinde ca nu are aer conditionat (vara), doar pentru a-si minimaliza consumul de motorina, in detrimentul unui minim confort al calatorilor. Insa, se stie, cei care apeleaza la maxi-taxi o fac pentru ca nu-si permit o masina mica.

 Soferul de maxi-taxi este, de multe ori, un inconstient. Prefera sa maximalizeze profitul (oare doar al patronului sau si al lui, dar cele doua nu sunt intrinsec legate?), luand si pasageri in picioare. Daca in mijloacele de transport in comun din orase aceasta practica este normala, pentru ca se intampla de-a lungul unor trasee scurte, de 10-15 minute, in care autobuzul atinge viteze de 40-50 kilometri la ora, este complet anormal pentru traseele lungi si drumurile nationale pe care le parcurg maxi-taxiurile. Atunci cand este intrebat daca mai sunt locuri, maraie scurt si se uita cu dispret la persoana care a avut neobrazarea sa puna o astfel de intrebare, al carei aparent nonsens i se pare categoric: "doar in picioare, daca vreti". Daca un astfel de calator se urca doar pentru a constata ca toate locurile au fost ocupate si coboara, asteptand o alta masina, soferul de maxi-taxi se rasteste la bietul om nevinovat cu un posibil: "Pai da, veniti la 8.30 si mai vreti si loc...". Vorbeste la telefon in timp ce ruleaza cu 100 kilometri la ora. Uneori pastreaza locurile din fata, de langa el, pentru o preafrumoasa domnisoara, eventual cu rochie mai scurta, cu care nu ezita prea mult si incearca sa flirteze. Rupe bilete si da restul in timp ce este deja in viteza a doua. Se baga sa depaseasca atunci cand este evident ca-si forteaza norocul, dar nu numai al lui, ci si al celor 10-20 de oameni pe care el s-a angajat, prin micul contract, biletul, sa-i transporte, nu sa-i nenoroceasca pe viata. Nenumaratele accidente din ultimii ani, care l-au avut ca protagonist pe acest haiduc al soselelor, o demonstreaza mult mai bine decat aceste cuvinte. De altfel, cele mai teribile accidente rutiere din Romania, soldate cu cele mai multe victime, l-au avut in prim-plan pe el, soferul de maxi-taxi.

 El incearca sa se descurce financiar in fel si chip. Il inteleg, este un amarat, trebuie sa ciupeasca si el de ici, de colo, pentru a-si rotunji veniturile. Daca faci imprudenta de a-i atrage atentia, ti-ar raspunde violent ceva de genul: "Da’ ce, doctorii, profesorii, functionarii nu fac la fel?!". La adresa politicienilor ghicim cam ce injuraturi foloseste. Daca doriti sa ajungeti la o destinatie oarecare, mai bine nu-l inoportunati cu astfel de intrebari moraliste, pentru ca este posibil sa va dea jos din masina, sa va expulzeze de pe mosia lui, sa va alunge de pe feuda lui primita drept apanaj de la suzeranul lui, caci, se stie, el este vasalul patronului sau. Il slujeste cu obedienta si lingusire pentru ca doar el, suzeranul, ii poate ceda o feuda mai mare si mai fertila, il poate promova pe o masina mai performanta sau pe un traseu mai banos, cu multe mici localitati. Doar cei de la ARR il pot deranja din cand in cand, insa capcanele barajelor autoritatilor competente (ARR, Politia Rutiera) sunt dejucate de cele mai multe ori cu profesionalism de o foarte buna comunicare intre intinsa retea a soferilor de maxi-taxi care deservesc diverse rute si care, asemenea unei masonerii de rit nou, are stabilite ritualuri si eficiente metode de comunicare. Telefonul mobil, flash-ul farurilor, claxonul. Omul se descurca si el cum poate. Uneori se preface ca a uitat sa rupa bilet, iar alteori are norocul sa dea peste oameni pe care nu-i intereseaza bucata de hartie, pe care, oricum, o arunca la primul cos de gunoi sau direct pe strada. Soferul de maxi-taxi a intrat neoficial si pe piata de curierat rapid. De multe ori, diverse persoane isi trimit pachete, scrisori, colete prin intermediul lui. Pretul? "Da de o bere!"

 In societatile occidentale, astfel de practici si maniere ar fi imposibil de conceput, in primul rand, pentru ca maxi-taxiurile nu exista, transportul dintre localitatile mici si cele mari, dintre banlieu si metropola fiind asigurat de catre un foarte eficient serviciu de cale ferata intraregionala, bine gandit, eficient si care faciliteaza la maximum transportul la mici distante, absolut obligatoriu in cadrul unei societati europene avand o economie performanta. Motivul este unul banal: toata lumea are de castigat de pe urma unei astfel de retele de cale ferata. Omul obisnuit, pentru ca isi poate mari mobilitatea economica, cautarea unui loc de munca nemaifiind limitata doar la orasul in care locuieste. Angajatorul iese si el in castig, pentru ca mobilitatea fortei de munca ii este favorabila in mod evident. Companiile de transport pe calea ferata nu or fi avand ele mari profituri (unele primind si subventii de la stat, in cazul in care nu sunt detinute direct de catre stat, cazul Frantei), insa nici nu merg in pierdere, precum cele din Romania, caci se bazeaza si pe acest transport la mica distanta, care, in ultimii ani, a explodat si la noi. Principalii beneficiari au fost companiile de maxi-taxi, mult mai eficiente din punct de vedere economic, chiar daca incalca probabil toate prevederile legale care reglementeaza functionarea acestui trafic. Nu in ultimul rand, cel care ar avea cel mai mult de castigat este chiar statul roman, pentru ca s-ar elimina atat o parte din poluare, s-ar sprijini mobilitatea fortei de munca, s-ar mai evita ambuteiajele si, nu in ultimul rand, siguranta traficului rutier ar spori. Insa, pana atunci, suntem siguri ca prea multa apa pe Dambovita va trebui sa curga...