Argou de jurnaliști (II). Mogulul media

Mogulii din Europa Centrală și de Est au găsit în anii ‘90 un teren vulnerabil, lipsit de reguli și legislație, cu cetățeni confuzi, fără experiență democratică în țări cu guverne rapace, dispuse să intre în jocul corupției. Au înțeles repede că mass-media pot fi un instrument de temut în afacerile lor tulburi și au profitat de slăbiciunile și de divizarea breslei jurnalistice.

De cel puțin cincisprezece ani, a intrat în uzan­­ța vorbitorilor de limbă română termenul de „mogul“ pentru a-i desemna pe marii pro­prie­tari de presă, care își folosesc puterea și in­flu­ența în afaceri și politică prin intermediul mass-media. Deși relativ nou în limbajul comun, termenul s-a impus prin so­no­­ritatea sa interesantă, în­căr­cătura sa peiorativă fiind in­tens speculată în discursul po­litic. Nu mai departe, în apri­lie 2014, președintele sta­tului folosea în spațiul public sintagma „moguli toxici“, cât și adjectivul derivat, „mogulesc“: „Toţi mo­gu­lii au fost toxici. Voiculescu,  Vântu, Ghiţă şi Patriciu. Au manipulat. Au folosit media în fo­losul lor propriu. Patriciu a mers ce a mers şi şi-a dat seama că e o soluţie proastă şi a ie­şit din treaba mogulească.  Vântu a picat. Acum mai toxic este Ghiţă decât Voiculescu“, a declarat șeful statului la Realitatea TV.

Folosirea frecventă în dezbaterile de la tel­e­vi­ziune și în mass-media în general face ca „mogul“ să nu mai fie resimțit ca termen de ar­gou. Pe blogul martzian.wordpress.com cu­vântul este căutat în DEX, fiindcă titularul a fost intrigat de modul repetitiv, obsedant în ca­re e folosit. Totuși, termenul e exotic și în­seamnă la origine, cf. DEX, „persoană care fă­cea parte din dinastia mongolă care a cucerit India“, iar la figurat „per­soa­nă foarte importantă cu pu­teri discreționare“ . Dinastia „Marilor Moguli“, întemeiată de Barbur, a domnit din 1526 până în 1858, când englezii au transformat India în co­lo­nie britanică. Puterea mo­gu­lului era absolută. Americanii au folosit primii termenul în argoul de business încă din secolul trecut, pentru a-i numi pe acei oa­meni de afaceri care controlau cu puteri uri­așe piețele. Ulterior, pe măsură ce mass-me­dia au devenit parte esențială în jocul po­li­tică-afaceri, profilul mogulului s-a asociat cu controlul media. Americanii Rupert Murdoch, pa­tronul News Corp., implicat într-un imens scan­dal de ascultare ilegală a telefoanelor, Hugh Hefner, Steve Forbes, Donald Trump, italianul Silvio Berlusconi sau francezul Martin Bouygues sunt câțiva dintre businessmanii ca­re știu care este puterea media pe terenul afa­cerilor. În literatura de specialitate, apare ca sinonim și japonezul „tycoon“, o titulatură pen­tru shogun.

Există o diferență de fond între mogulii din Eu­ropa Centrală și de Est și cei din țări ca­pi­taliste consolidate: primii au găsit în anii ‘90 un teren vulnerabil, lipsit de reguli și le­gis­la­ție, cu cetățeni confuzi, fără experiență de­mo­cratică în țări cu guverne rapace, dispuse să intre în jocul corupției. Au înțeles repede că mass-media pot fi un instrument de temut în afacerile lor tulburi și au profitat de slă­bi­ciu­nile și de divizarea breslei jurnalistice. Sasho Doncev în Bulgaria, Zdenek Bakala sau Petr Kel­lner în Cehia, Gábor Széles în Ungaria, Zyg­munt Solorz-Zak în Polonia sau Patrik Tkač și Ivan Jakabovič în Slovacia sunt câțiva dintre mo­gulii primei generații post-socialiste din re­giune. La noi, primei generații –  Vântu, Pa­tri­ciu, Voiculescu, Micula – i s-a adăugat una no­uă cu Sebastian Ghiță și Cristian Burci. Toți și-au asociat afacerilor principale și poziției în politică televiziuni, ziare și radiouri folosite cu sau fără perdea în bătăliile politice și în eli­mi­narea competitorilor din business. Chemat în justiție în 2005 și reținut pentru o noapte, Di­nu Patriciu a exclamat: „Nu se mai poate, îmi fac trust de presă!“. O excepție este Adrian Sâr­bu, fiindcă el a ales calea „americană“ a profitului din afacerea media, cu legături dis­crete în politică. Pentru ceilalți moguli, mai po­trivită ar fi denumirea de „oligarhi“, con­si­deră Václav Štětka, cercetător media la Uni­ver­sitatea din Oxford: sunt miliardari „de car­ton“ ca și cei din Rusia sau Ucraina post-so­vietică s-au îmbogățit rapid pe căi neortodoxe și își hrănesc averea din buzunarul statului prin relații și lovituri politico-mediatice. Tipic pentru proprietarii de presă din România este lipsa transparenței și concubinajul politic. Ei decredibilizează presa în fiecare zi. Când nu sunt personal implicați în politică, am­bi­țio­nează să pună ei miniștri și președinți, cazul lui Sorin Ovidiu Vântu, ajuns pușcăriaș. Fost turnător la Securitate și mai mult de atât, Voi­culescu a bătut recordul în utilizarea trustului Intact în acapararea puterii, în creșterea ave­rii și mai ales împotriva justiției, care stă în ca­lea afacerilor sale oneroase cu statul. Pen­tru jurnalism, fenomenul Antena 3 este si­no­nim cu manipularea, nerușinarea și corupția în presă. Cum România e originală în toate, și în materie de moguli avem ceva special: un „mo­gulaș“, pe Dan Diaconescu, urmărit pen­tru șantaj, dar posesor de partid, Bentley, avion personal și portofolii recente la gu­ver­nare. //