Anul Caragiale: Să lucrăm! ...Lucraţi, domnilor! (din Repausul dominical)

Cu ocazia celebrării a 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg (30 ianuarie), care a deschis Anul Caragiale, ce va culmina în luna iunie a acestui an cu marcarea centenarului morţii, Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, a prezentat Integrala comediilor lui Caragiale. Aflate în repertoriul permanent al teatrului vâlcean de mai bine de zece ani, cele patru comedii fundamentale ale scriitorului - O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului şi Conu Leonida faţă cu reacţiunea - au fost prezentate într-un program binevenit de interes cultural şi artistic.

Recunoscându-mi ignoranţa, nu pot pentru ca să zic că nu m-am dus la Comedia-Studio aşa de-un pamplezir. Ger de crapă pietrele, mon cher, cine să-şi scoată nasul afară. Dar câtă suflare în mica sală care a găzduit turneul teatrului din Râmnicu Vâlcea, mai cunoscut în afara ţării decât acasă. Şi după atâ­tea montări cu ştaif degeaba parcurse în preambulul Anului Caragiale la 100 de ani de la moarte şi 160 de ani de la naştere, ţi-ai putea găsi un alibi. Montări şi vedete inter/naţionale, pornind de la vorba unui cunoscător „se poate şi aşa“ (!), deşi ne-am plictisit de moarte cu Marcel Iureş-Caţavencu, George Mihăiţă-Dandanache et comp., aruncând de-a valma ciuperci de ciupercărie în regia lui Alexandru Dabija; sau Mircea Rusu şi Maia Morgenstern făcându-şi veşnicul show în dulcele stil clasic cu eternele lor fiţe şi vocalize în O noapte furtunoasă, regia Gelu Colceag, ce să mai spunem de ultimul sibian marca Purcărete, jucat în cadrul FNT pe scena Operei Naţionale (vai, Constantin Chiriac, vai, Ofelia Popii etc.) primind generoasă uriaşa maşină de salubritate din care ies personajele de carnaval şi unde sfârşeşte totul. Aşa ceva, mai va. Tacit, elita spirituală neaoşă care nu se lasă dusă la teatru să vadă ce farmece a mai făcut ţerişoara noastră, de care se dezice ca de dracul, consonând angeologic-„capitalist“ cu confraţii ludici care o întorc frumos din condei la o adică, „lucrează“.

Şi iată că, în aşa un „repaus dominical“, vine Teatrul Ariel cu Integrala Comediilor lui Caragiale să ne zdruncine puţin din frumoasele aşteptări pedestre. „Famelia“ şi teşchereaua, filosofie înaltă până la piciorul broaştei, din care se înfruptă cu nesaţiu şoriceii anonimi. Servite de către comparşi pe tavă.

De salutat mai întâi şcoala creată de directoarea Teatrului Ariel, regizoarea şi scenografa a trei dintre piesele programului deschis de tânărul Aurel Palade cu D-ale carnavalului în decorul Elenei Cozlovschi. O reprezentaţie vie, bine ritmată, cu Liviu Cheloiu în Nae Girimea, Cătălina Sima - Didina Mazu, Alin Păiuş - Iordache  şi excelent aici Roger Codoi - Catindatul sau Dan Constantin - Iancu Pampon, acesta din urmă, veteranul trupei la cei 52 de ani,  dând măsura talentului său în Conu Leonida, cu un final adăugat, şi în Zaharia Trahanache, un rol de tot interesul. Frumoasă şi dotată cu inteligenţă scenică, tânăra Cătălina Sima compune un personaj memorabil în O noapte furtunoasă, Ziţa, spectacolul cel mai rotund dintre cele semnate de regizoarea Doina Migleczi, introducând printre gagurile inspirate o găselniţă scenografică de efect, prelungind scena îngustă de teatru de studio în sală şi înglobând parte dintre spectatori în constructul sufletelor moarte, altfel debordând de vitalitate. Prinşi în decor, câţiva spectatori au parte de atenţia lui Chiriac (Gabriel Popescu), luându-le măsura ca pentru o chicinetă sau un coşciug. În plus, scena privită din perspectivă, secvenţial, dobândeşte o adâncime insolită spre latrina cu inimioară decupată în uşă din raţiuni cât se poate de practice. Inima zburdalnică se aşază şi pe costumul de carnaval al lui Iancu Pampon, ca un blazon cavaleresc dacă până la urmă amorul traversează toate comediile caragialiene, iar din trădare e numai de câştigat. Amorul şi politichia, o asociere pe cât de actuală în lumea noastră de azi pe atât de rezonante în contextul reprezentaţiilor teatrului vâlcean. Interesant e că marele clasic pare să se fi inspirat din chiar acest spaţiu geografic, Teatrul Ariel deschizându-se spre Moşia Văioagei (Văioaga, azi) despre care se vorbeşte în O scrisoare pierdută, şi aceasta n-ar fi singura referinţă recognoscibilă.
Momente admirabile sunt în fiecare dintre cele patru spectacole, cum ar fi scena sinuciderii încercată de Chiriac (Gabriel Popescu) cu „sprijinul“ accidental al Vetei (Julliet Attoh), jocul de clasă al actriţei Camelia Constantin în Eftimiţa, personajele interpretate de Mădălina Floroaica (Spiridon, Un fecior – personaj surpriză în Scrisoare) sau Alin Păiuş în Jupân Dumitrache, nu în ultimul rînd actorul Liviu Cheloiu (Nae Girimea şi Ştefan Tipătescu). Toţi poliţaii i-au fost încredinţaţi lui Alin Holcă, într-un savuros tandem cu Roger Codoi (O noapte furtunoasă - Ipingescu, poliţaiul dedublat), şi nu putem pentru ca să-i ignorăm pe Mihaela Mihai, Marius Firescu şi toţi cei ce au contribuit la reuşita acestui turneu. Reamintindu-ne că, iată, nimica mişcă şi în mileniul trei, Caragiale e nemuritor. //

Cuvinte cheie: Caragiale, Teatru, Ramnicu Valcea, Anul Caragiale