ANI cere judecarea dosarului de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis inaintea alegerilor prezidențiale

P.c. | 22.10.2014

Pe aceeași temă

ANI va cere la ICCJ sa schimbe termenul de judecata în dosarul privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis, preşedintelui PNL si candidatul ACL la alegerile prezidentiale din noiembrie. ANI solicita un termen de judecata înaintea alegerilor prezidențiale. ICCJ a stabilit termenul de judecată pe 18 noimebrie, dupa turul II al alegerilor prezidențiale, relateaza Evenimentul Zilei.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit pentru 18 noiembrie termenul pentru judecarea recursului declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul privind incompatibilitatea preşedintelui PNL Klaus Iohannis.
 

Procesul

Pe 30 septembrie, instanţa supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului ANI, iar cele două părţi au avut termen 10 zile pentru a formula în scris un punct de vedere.


Procesul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

 

CITITI SI: Inalta Curte judeca dosarul de INCOMPATIBILITATE al lui Klaus IOHANNIS in 18 noiembrie, DUPA al doilea tur al alegerilor PREZIDENTIALE

 

Acuzațiile ANI

ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Agenţiei, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere prin care solicita acestei instanţe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilităţile de tip 'RAJA', printre care şi cel al lui Iohannis.


În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA

 

Raspunsul lui Iohannis

 

Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, pe 29 septembrie, cu o zi inainte ca ICCJ sa ii admita, in principiu, recursul, ca va candida la prezidentiale indiferent de ceea ce se va intampla la instanta suprema. "Pot sa va spun ca voi candida indiferent ce o sa se intample. Candidatura mea este depusa, este definitiva si voi fi pe buletinul de vot. Nu pornesc de la premisa ca maine se va intampla ceva deosebit la ICCJ", declara Iohannis, la Adevarul Live.
 

Klaus Iohannis a tinut sa precizeze ca el porneste de la premisa ca va castiga procesul. "Nu am cum sa pierd, in prima instanta am castigat si inca foarte bine acest proces. Nu exista nicio chestiune suplimentara fata de ce s-a discutat pe fond si nu exista pentru mine niciun motiv sa cred ca as putea sa pierd acest proces, si atunci, sigur, daca ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, as castiga procesul si ar fi scoasa aceasta chestiune din discutia publica", a precizat liderul PNL.
 

Potrivit lui Iohannis, "ceilalti sunt mai ingrijorati", iar el mai putin. "Eu stau foarte solid cu acest caz, nu imi fac niciun fel de probleme", a subliniat Klaus Iohannis.

 

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a anuntat ca va judeca dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis in 18 noiembrie.  ICCJ va judeca recursul declarat de ANI dupa ce Iohannis a castigat procesul la Curtea de Apel Alba Iulia. In 30 septembrie, ICCJ a admis in principiu recursul declarat de ANI la decizia Curtii de Apel Alba Iulia, care a anulat raportul prin care agentia a constatat incompatibilitatea lui Iohannis.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22