An electoral în Irak (I)

O zi tocmai buna de votat

15 decembrie 2005: zi superba. Un soare cu o caldura placuta, mangaietoare si 24 de grade. O zi tocmai buna de votat. Si 11 milioane din cei peste 15 milioane de alegatori irakieni au urmat îndemnurile de a vota pentru Consiliul Reprezentativ, care va legifera urmatorii patru ani esentiali pentru tranzitia prin care trece Irakul. De fapt, irakienii au fost chemati la urne, într-o situatie exceptionala pentru regiunea Orientului Mijlociu, pentru a treia oara în mai putin de 11 luni. Pe 30 ianuarie, sunitii, una dintre cele trei importante comunitati din Irak, care a dominat politica de la obtinerea independentei în 1920, nu au participat la un proces despre care credeau ca, daca îl boicoteaza, vor putea bloca ascensiunea naturala a majoritatii siite. In octombrie, toate comunitatile au participat la referendum, dar au votat diferit în privinta Constitutiei. Pe 15 decembrie, irakienii au votat a treia oara în 2005, cu perspectiva sa mai fie chemati la urne de înca doua ori anul viitor. Nu multe sunt popoarele din Orientul Mijlociu care îsi aleg liber, prin vot universal, guvernantii. Intregul proces electoral din Irak a fost urmarit ca o saga în regiune, de-a lungul anului 2005, ridicandu-le multor arabi semne de întrebare despre cand vor putea si ei sa îsi voteze guvernantii.

Perspective diferite, aceleasi realitati

Nu trebuie sa ne amagim însa ca lumea araba interpreteaza evenimentele în acelasi fel ca multi dintre noi. Exista adevaruri diferite si perspective cardinal opuse. Pentru o parte dintre arabii din Orientul Mijlociu sau din diaspora atacurile sinucigase de la Amman, din noiembrie 2005, nu sunt opera teroristilor Al Qaida, ci a CIA si a serviciilor secrete israeliene. Multi musulmani sunt si acum convinsi ca atacurile de la 11 septembrie nu puteau fi opera lui Bin Laden si ca totul nu este decat o conspiratie a CIA si a Mossad, pentru a arunca vina asupra arabilor si a porni un razboi impotriva lor. “Dovada” ar fi ca evreii ar fi fost avertizati si evacuati din turnurile gemene din New York înainte de atacuri. Presa din lumea araba întretine acest mit.

Asadar, nu trebuie asumat faptul ca lecturii occidentale a unor fenomene îi corespunde aceeasi perceptie în Orientul Apropiat. Alegerile din Irak sunt pentru multi, si nu doar pentru arabii în majoritate suniti din tarile musulmane, doar o mascarada pentru a pune în scaune de putere marionete siite si kurde ale americanilor. Un recent scandal, aplanat rapid însa, a adus în discutie articolele platite de guvernul SUA în presa din Irak pentru întretinerea unei imagini pozitive asupra prezentei americane în tara dintre Tigru si Eufrat.

Anuntarea rezultatelor partiale de catre Comisia Electorala Irakiana (IECI), dupa doar cinci zile, a fost interpretata drept un semn ca rezultatele au fost pregatite din timp si alegerile aranjate. Cvasitotalitatea partidelor au declarat ca rezultatele au fost falsificate.

Un partid a cerut zece locuri mai mult în parlament decat calculase ca ar fi primit conform voturilor primite. Alte partide au solicitat, de asemenea, mai multe locuri în Legislativ, ca si cum alegerile ar fi fost doar un punct de reper general care confera o perspectiva asupra optiunilor alegatorilor, deschizand un sezon al negocierilor privind reprezentarea în parlament. Motivul acuzatiilor rezida mai mult într-o strategie politica rationala si vizeaza dobandirea unei puteri de negociere mai mare pentru fotoliile de ministri din viitorul guvern, fiecare partid semnalizand ca poate fi flexibil si accepta rezultatele, daca va fi considerat indispensabil pentru formarea guvernului.

Cine a castigat alegerile?

De data aceasta, în ciuda unor asasinate politice, competitia din campania electorala a fost acerba. Partidele s-au întrecut în afise si mitinguri electorale, televiziunile au abundat în dezbateri si reportaje despre alegeri. Irakienii au avut de ales între 7.655 de candidati si 320 de partide si coalitii, de trei ori mai multe ca la precedentele alegeri din ianuarie.

Rezultatele reflecta aproape fidel compozitia etnica si religioasa a tarii. Demografia a dictat rezultatele electorale, ca si cum un recensamant ar fi fost suficient. Fiecare coalitie mare a celor trei comunitati majore si-a pescuit majoritatea covarsitoare a voturilor în propriul bazin electoral etnic si religios. Minoritatile turkmena si asiriana au dobandit, de asemenea, reprezentare în noul parlament. Asadar, toata lumea pare sa fi castigat, desi toata lumea ar fi nemultumita de rezultate, tot asa cum orice cumparator sau vanzator din lumea araba îti va lasa impresia, desi este multumit de profitul realizat în tranzactia facuta, ca a pierdut de pe urma negotului, si celalalt a castigat.

Un coleg marocan, Kamal Amakrane, îmi spunea ca trebuie înteles faptul ca arabii sunt în primul rand negustori si abia dupa aceea orice altceva, asa ca negociaza din reflex orice. Un reprezentant al unei importante coalitii ne întrebase ce trebuie sa faca pentru a mai obtine 2-3 locuri în parlament. Asta dupa ce se anuntasera rezultatele partiale si se putea anticipa numarul de locuri ce revenea fiecarei formatiuni politice, conform formulei electorale si procentajului în voturi obtinut în sectiile de votare. Totusi, unii lideri de partide erau gata sa mai negocieze cateva locuri la masa tratativelor, chiar daca nu credeau neaparat ca o sa obtina ceva.

Nu e vorba numai de o peculiaritate culturala, de traditii sau de lipsa de practica sau internalizare a principiilor democratice. In fond, negocierile indica faptul ca si comunitatea sunita a fost atrasa în jocul politic al compromisului si al dialogului, dupa ce initial alesese calea contestarii armate si a izolarii. Perioada de contestare care a urmat alegerilor nu trebuie privita doar ca un instrument de presiune, prin utilizarea strazii în strategia negocierii formarii guvernului, ci si ca o reactie comun înregistrata la începutul tranzitiei. Cel mai vocal contestatar, Iyad Allawi, tinteste se pare fotoliul de ministru al Apararii sau de Interne. Sunitii s-au declarat si ei nemultumiti, desi au obtinut mai multe locuri decat kurzii si mai multe decat ar fi putut spera, desi reprezinta tot aproximativ 20% din populatie. Nu vor, în fond, decat sa îsi faca intrarea în urmatorul guvern si sa detina ministere-cheie.

Siiti, desi nu au castigat majoritatea simpla a voturilor, îsi vad pozitia de putere dominanta consolidata, coalitia “555”, Coalitia Unita din Irak, obtinand aproape 49% din mandate. Unele coalitii, precum “Hewar”, au obtinut 10 locuri fara sa aiba o campanie electorala sau, în fapt, o organizatie si structura de partid. A fost suficient ca apelau la voturile sunite ca sa castige sufragii. Cea mai importanta coalitie sunita, formata în jurul Partidului Islamic din Irak, a obtinut 42 de locuri si se pare ca va fi parte a coalitiei de guvernare.

Singurul care a avut un mesaj transcomunitati a fost ex-prim-ministrul in perioada interimara, Iyad Allawi, care si-a asumat rolul de campion al spiritului secular si al transgresarii liniilor de divizare. Coalitia sa, Lista Nationala Irakiana, a obtinut 25 de locuri din cele 275 ale Legislativului. Este, de fapt, singurul politician irakian care a castigat voturi pentru partidul sau, restul ascunzandu-se în spatele unor partide si coalitii cu radacini etnice si religioase.

In perioadele de tranzitie marcate inerent de framantari sociale, de contestari, oamenii cauta, de regula, în special în societatile diverse, sa se adaposteasca în sanctuarele etnice si confesionale, datatoare de identitate si puncte de reper. Irakienii s-au regrupat pe linii de demarcatii etnice si religioase susceptibile sa le confere sprijin si orientare asiguratorii. Ancora în identitatea confesionala si etnica a comunitatii din care faci parte este un instinct primar natural, atestat în multe situatii similare de tranzitie. Sa nu uitam ca si în anilor de inceput de tranzitie primul instinct era cel de anulare a celorlalti, de contestare a insusi dreptului de a exista al oponentilor politici. Primele doua alegeri din au fost dominate de rupturi insurmontabile între doua tabere politice ce pareau ireconciliabile. Aliante pre- si postelectorale, alternantele la guvernare si guvernele multicolore de dupa 1996 au demonstrat ca aproape orice transee pot fi trecute, dupa domolirea patosului initial al adolescentei democratice si practicarea compromisului politic matur orientat spre guvernare, si nu spre aneantizare.

Ce ne pot spune doua voturi

Un fapt semnificativ este ca presedintele tarii, Jalal Talabani, un kurd, a votat în afara zonei internationale din Bagdad. In loc sa voteze, ca toti liderii irakieni de pana acum, în zona internationala securizata, dar izolata, a votat în mijlocul comunitatii sale, în Suleymania, unde partidul sau, Partidul Uniunii Patriotice din Kurdistan (PUK), este forta politica dominanta. Primul ministru siit Ibrahim Jaafari a votat însa tot în zona internationala.

Doua gesturi care spun multe. In primul rand, ca seful guvernului nu s-a simtit în siguranta sa voteze într-o sectie de votare ordinara din capitala. Nu s-a dus însa nici sa voteze în sudul siit, în Basra, sau în orasele sfinte Karbala sau Najaf, semn ca siiti, care formeaza 60% din populatia de 27 de milioane a tarii, vor sa arate fara echivoc ca acum controleaza capitala si conducerea tarii. In al doilea rand, este un indicator al structurarii sistemului de partide si al articularii liniilor strategice politice din Irak. O privire asupra rezultatelor pe guvernorate arata ca s-au constituit coalitii si partide dominante în majoritatea celor 18 guvernorate relativ omogene confesional si etnic. Doar în patru guvernorate diverse etnic si religios primul partid sau primele doua partide nu au acumulat împreuna 85-90% din voturi. Ceea ce sugereaza ca politica va îmbraca haina locala, atat Constitutia, cat si sistemul electoral încurajand mutarea centrului de gravitate al puterii de la nivelul national la nivelul local, de provincie. Presedintele Talabani a înteles asta, comunitatea sa fiind mai mult concentrata pe extinderea autonomiei si, în perspectiva, obtinerea independentei. Pentru moment, kurzii par preocupati de obtinerea controlului orasului Kirkuk si de consolidarea economica.

Un guvern pentru patru ani

Polarizarea voturilor pentru principalele coalitii care aspira la reprezentarea comunitatilor dominante este însotita de un alt proces. Oricat de paradoxal, polarizarea politica pe clivaje etnice si religioase ce despart cele trei principale comunitati este însotita de o fragmentare în interiorul fiecarei comunitati în parte. Departe de a fi omogene, comunitatile kurda, siita si sunita sunt, fiecare în parte, strabatute de linii de demarcatie între forte politice rivale. Coalitiile sunt compozite, multe nu vor dainui, cel mai probabil. Exista doua mari coalitii sunite, doua kurde, iar principala coalitie siita, Coalitia Unita din Irak, este formata din 18 partide. 12 coalitii si partide au obtinut reprezentare în Consiliul Reprezentantilor, din care doar 5 au obtinut peste 10 locuri si vor fi angajate în negocierile pentru formarea noului guvern.

In fond, alegerile nu sunt decat un instrument legitim de desemnare a liderilor politici. Tocmai de aceea, formarea guvernului este esentiala în perioada urmatoare. Se spera ca negocierile nu vor mai dura trei luni, ca data trecuta, cand alegerile au avut loc pe 30 ianuarie, guvernul fiind investit de abia în aprilie. Este de asteptat formarea unei coalitii guvernamentale largi, care sa includa reprezentanti din toate comunitatile. Un guvern inclusiv va fi fara îndoiala o buna premisa. Dar nu va fi în mod necesar si foarte eficient. Deja în guvernul precedent s-a observat o lipsa de coerenta administrativa si de comunicare între ministere si agentii guvernamentale. Fiecare partid major al precedentei coalitii siite si kurde a luat în posesie ministerele obtinute în urma negocierii ca pe fiefuri personale, populandu-le cu membri ai familiei si aliati din comunitatea lor.

Bagdad, 29 decembrie 2005