Ambasadorul Romaniei la Paris atrage atentia: Vom avea DIFICULTATI, daca numarul sectiilor de votare ramane acelasi. Pentru Paris, masurile luate de MAE sunt INSUFICIENTE

T.d. | 08.11.2014

Pe aceeași temă

Decizia MAE de a suplimenta numarul de cabine de vot, dar de a nu creste numarul sectiilor de votare din diaspora, " e binevenita pentru alte sectii de votare din strainatate, dar e o masura care nu va avea efecte la Paris", afirma ambasadorul Romaniei in Franta, Bogdan Mazuru. Diplomatul roman critica decizia Ministerului Afacerilor Externe (MAE), in contextul scandalului votului din diaspora, din primul tur al alegerilor prezidentiale.

Bogdan Mazuru averizeaza ca "vom avea dificultati, daca numarul de sectii de votare ramane cel din data de doi noiembrie.(...) Pentru Paris, aceste masuri sunt insuficiente", potrivit Hotnews.

Ministerul Afacerilor Externe a anuntat, vineri, ca va creste numarul de cabine de vot la maximum sapte, in paralel cu cresterea numarului de stampile si posibilitatea de a descarca de pe internet declaratiile pe proprie raspundere. Titus Corlatean a anuntat insa ca MAE nu va deschide noi sectii de votare in diaspora, in ciuda numeroaselor cereri venite din partea cetatenilor romani aflati in tari in care exista comunitati mari, cum ar fi in: Franta, Marea Britanie, Italia Germania sau Spania.

Decizia MAE de a nu suplimenta numarul sectiilor de votare din diaspora a fost criticata, vineri seara, si de Biroul Electoral Central (BEC) care a aratat, intr-un comunicat, ca Ministerul Afacerilor Externe avea baza legala pentru a deschide sectii noi de votare in strainatate, insa nu a facut-o.

"Decizia luata e binevenita pentru alte sectii de votare din strainatate, dar e o masura care nu va avea efecte la Paris. La Paris, in primul tur din 2 noiembrie, am beneficiat de numarul maxim de stampile, numarul maxim de cabine si numarul maxim de membri din comisiile de vot in doi noiembrie", a declarat Bogdan Mazuru la RFI.

Ambasadorul Romaniei la Paris a explicat ca "Estimam ca numarul de cetateni romani care va dori sa participe la votul din 16 noiembrie va fi mai mare decat la cel din turul intai. Ma astept la un numar considerabil de cetateni romani care sa vina pentru a-si exprima votul. Avem semnale din partea asociatiilor de romani, estimarile lor privind numarul de votanti  in 16 noiembrie: e vorba despre noua -  zece mii de cetateni romani care vor dori sa voteze. In aceste conditii, vom avea dificultati, daca numarul de sectii de votare ramane cel din data de doi noiembrie(In primul tur, in cele doua sectii de la Paris au votat 4375 de romani - n.r.).

Bogdan Mazuru a vorbit si despre posibile solutii, in acest caz: "Exista doua variabile. Variabila spatiu si variabila timp. Variabila spatiu inseamna sectii mai multe de votare, care sa permita o disipare echilibrata a numarului mare de cetateni care doresc sa voteze. Variabila timp inseamna ca intervalul de timp sa fie mai mare decat cele 14 ore precizat insa de lege. Toate lucrurile acestea sunt precizate, insa, destul de clar in legea electorala. Reprezentantii din sectiile de vot sunt cei care aplica legea. BEC-ul si BES-ul sunt cei care gestioneaza din punct de vedere juridic legea electorala si modul in care ea e aplicata in sectiile din strainatate."

Mazuru a mai precizat ca a discutat cu reprezentantii MAE: "Am vorbit despre aceste probleme. Bineinteles ca orice masura pentru fluidizarea procesului de vot e absolut binevenita, cu siguranta ca ne vom misca mai bine pentru organizarea turului doi de scrutin. Eu nu vorbesc pentru ceilalti colegi ai mei, vorbesc doar pentru ce se poate intampla la Paris. Si pentru Paris aceste masuri sunt insuficiente."

CITESTE SI:

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22