Ambasada SUA despre cazul Vosganian: NU trebuie sa se faca ABUZ de imunitatea parlamentara

Fara Autor | 08.10.2013

Pe aceeași temă

Ambasada SUA a precizat, marţi, că nu ar trebui să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a proteja pe cineva de răspundere, răspunzând unei solicitări a agenţiei Mediafax, referitoare la decizia de luni a senatorilor de a nu-i ridica imunitatea lui Varujan Vosganian.
 
"Dar, în general, credem că nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege şi nu ar trebui să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a proteja pe cineva de răspundere", a arătat ambasada.
 
Totodată, Ambasada SUA la Bucureşti a reamintit că raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV) din ianuarie 2013 recomandă că "ar trebui să se furnizeze o justificare completă dacă Parlamentul nu permite ca activitatea de aplicare a legii să se desfăşoare normal".
 
Plenul Senatului a respins, luni, solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian.
 
 
La puţin timp după vot, Varujan Vosganian şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Economiei.
 
Vosganian rămâne însă senator, iar demisia sa din funcţia de ministru nu are vreo consecinţă asupra solicitării respinse de Senat.
 
 
Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, la 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
 
Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.
 
Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
 
sursa: mediafax
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22