Site-uri recomandate

Gourmet Gift - oferte cadouri de craciun corporate
TGG - usi interior
Adauga rapid anunturi gratuite de mica publicitate

Magazin online cu ceasuri de mana

---
Cultura | Editie scrisa
04.01.2011

Alice Cocea

de Mihai Dim. Sturdza 

1123 afisari din 21.02.2013 | 1 comentariu

Decedată în 1970, actriţă nu fără talent, dedicată meseriei, Alice Cocéa şi-a stricat imaginea printr-o păguboasă aplecare spre scandal. Numele ei s-a impus totuşi în istoria teatrului parizian, fiind menţionat în toate lucrările de specialitate.

Familia lui N.D. Cocea, antimonarhist şi scriitor de stânga şi, aşa cum au arătat studii recent apărute, tovarăş de drum al Partidului Comunist, s-a făcut cunoscută în decursul secolului trecut şi prin artiste de talent: două dintre fiicele lui N.D. Cocea, Tanţi şi Dina, au fost actriţe de notorietate naţională; cea de-a treia fiică, Ioana-Maria, a fost sculptor, elogiată de criticii de specialitate. Cele două surori ale lui N.D. Cocea, Alice şi Florica, s-au făcut cunoscute pe scena teatrelor din Paris.

Rândurile care urmează vor fi consacrate Alisei Cocea, plecată foarte tânără din România şi stabilită în Franţa, unde şi-a petrecut întreaga viaţă.

Născută la Sinaia în 1899, unde tatăl ei, viitor general, făcea parte din comandamentul gărzii regale, Alice Cocéa (conform ortografiei numelui folosită de ea în Franţa) a debutat, foarte tânără, alături de Sacha Guitry, într-o piesă de bulevard, Scandale ŕ Deauville (Deauville era una dintre staţiunile balneare la modă). Succesul i-a asigurat cariera, timp de aproape 40 de ani, la multe dintre cele mai cunoscute teatre pariziene.

În 1918, după studii la Conservatorul de Muzică, joacă în Phi-Phi, refrenul „cest une gamine charmante“ devenind un şlagăr popular. Jocul ei alături de Maurice Chevalier, în Dédé, îi confirmă aptitudinea pentru comedia de bulevard, dar nu-i aduce notorietatea dobândită de la bun început de compatrioata ei Elvira Popescu, sosită la Paris în 1923, al cărei talent – şi accent – i-au adus celebritatea încă de la debutul cu Ma cousine de Varsovie.

Măritată în 1926 cu urmaşul uneia dintre cele mai vechi şi ilustre familii ale aristocraţiei franceze, contele Stanislas de la Rochefoucauld, Alice Cocéa nu a fost acceptată nici de familia, nici de anturajul nobiliar al acestuia şi va divorţa după câţiva ani de menaj nu chiar exemplar.

Plecată în turneu în Brazilia, unde nu găsi succesul scontat, Alice Cocéa revine la Paris, angajată la Théâtre des Variétés. Puţin timp după aceea făcu cunoştinţa unui locotenent de marină, Victor Point, despre care actriţa îşi va aminti mai târziu: „am fost ameţită de dragoste şi de violenţa pasiunii“. Într-atât încât, ameţit la rândul său de un refuz amoros al Alisei, locotenentul îşi trase un glonţ în cap chiar pe bordul vasului său ancorat într-un port al Rivierei franceze.

Scandalul a fost enorm, numele Alisei Cocéa apărând în toate ziarele, camarazii mortului ameninţând că o vor împuşca chiar pe scenă în caz că va îndrăzni să-şi reia cariera. Ceea ce nu a împiedicat-o să apară iarăşi alături de actori de anvergura lui Pierre Fresnay, Harry Baur, Pierre Brasseur, Michel Simon. Aceştia se vor face cunoscuţi interpretând roluri în piese care, de regulă, nu erau comedii, în timp ce Alice Cocéa va persevera jucând în comedii de bulevard, construite în jurul temei de veche tradiţie pariziană, menajul în trei, cu amantul ascuns în dulap (sau sub pat). După 1930, Alice Cocéa se va lansa în cinematograf, interpretând roluri de cochetă – Mon gosse de pčre (Puştiul de taică-meu) în 1930, Atout cśur (Asul de amor) şi Marions-nous (Hai să ne căsătorim) în 1931, Nicole et sa vertu (Nicole şi virtutea ei) în 1932, Le greluchon délicat (Iubiţelul delicat) în 1934, an după care a revenit definitiv la teatru, plecând să-şi încerce norocul la Berlin. Spre mai multă reclamă, se produse acolo o sinucidere, chiar a ei. „Sinuciderea“ n-a fost luată în serios, Alice Cocéa reveni la Paris, unde, alături de impresarul Roger Capgras (1900-1963), fost director al unei firme de import-export, preluă conducerea cunoscutului Théâtre des Ambassadeurs, într-o piesă ce va deveni clasică, Les enfants terribles a lui Jean Cocteau.

Zvonuri provenite atât din lumea diplomatică, precum şi din culisele teatrelor, i-au atribuit Alisei Cocea răspunderea unui incident, să-l numim, comic, a cărui eroină a fost, de fapt, sora ei, Florica, tot actriţă, dar mult mai puţin cunoscută. Iată despre ce este vorba: spre sfârşitul anilor 1930, consilierul ambasadei Franţei la Varşovia, Bressy, îşi serba nunta cu domnişoara Florica Cocea. N-au lipsit binevoitorii care au adus la cunoştinţa mirelui că „domnişoara“ era, de fapt, bigamă, încheind o a doua căsătorie fără să fi limpezit situaţia legală a unui mariaj anterior, cu un român. Nedivorţând de acesta, proaspăta mireasă a diplomatului francez se făcuse vinovată de încălcarea Codului Civil. Explicaţiile ei au fost cum că, trăind departe de primul soţ de foarte multă vreme, uitase până şi de existenţa acestuia.

Consilierul de legaţie s-a grăbit să ceară divorţul, care i-a fost bineînţeles acordat, eroul penibilei aventuri ajungând, peste ani, ambasador.

După ocuparea Parisului de către trupele lui Hitler (mai 1940), Roger Capgras a fost numit agent de legătură între directorii teatrelor pariziene şi Biroul de Propagandă şi Cenzură al Comandamentului german. Mereu prezentă pe scenă (în timp ce actorilor de origine evreiască li se interzisese să-şi exercite profesia), Alice Cocéa joacă în faţa unor săli arhipline, deseori în prezenţa a zeci de ofiţeri germani, afişându-se, încă frumoasă, alături de aceştia, prin restaurante.

Comandamentul german aplica Franţei ocupate un regim mai uşor decât cel impus ţărilor cucerite în Estul Europei. Dacă lumea îşi vedea de treabă, presa era tolerată cât timp nu ataca Germania nazistă, recomandându-i-se, în schimb, să combată Anglia şi, mai ales, „influenţa iudaică“ din viaţa economică şi culturală a Franţei.

În vremea ocupaţiei, teatrele pariziene – ca şi terenurile de curse – au cunoscut o „epocă de aur“. Publicul, dornic să uite de atmosfera apăsătoare a războiului şi a înfrângerii, umplea cu asiduitate cele 34 de teatre, 14 music-hall-uri (varieteurile), spectacolele de gală ale Operei, sălile a 12 cabarete, a peste 30 de cinematografe, în afara reprezentaţiilor oferite de trupe de amatori de toate vârstele.

Colaboraţionismul luă sfârşit odată cu eliberarea Parisului de către anglo-americani. După august 1944, toţi acei care se refugiaseră la Moscova sau peste Ocean de frica naziştilor, intelectualitatea de stânga, dar şi oportuniştii de toate nuanţele glorificau acum „rezistenţa“, reală sau imaginară, împotriva ocupantului. Începuseră arestările, execuţiile sumare, răzbunările. Colaboraţionişti cunoscuţi explicau că practicaseră „rezistenţa prin cultură“, sintagmă care, aplicată teatrului, însemna că interpretarea unui repertoriu francez împiedicase invazia culturii germane, şi câtuşi de puţin aranjamente cu Comandatura nazistă. Alice Cocéa a fost arestată, i se deschise proces, apăru şi o fotografie de-a ei din 1942 la inaugurarea expoziţiei Le bolchévisme voilŕ lennemi. După un timp însă, politica noilor autorităţi fiind de a instaura pacea socială, nu au fost condamnaţi decât acei implicaţi în persecuţiile rasiale sau care afişaseră public opinii pronaziste. O mână spăla pe alta.

Achitată, Alice Cocéa reapărea pe scenă, de cele mai multe ori în comedii uşoare şi operete, printre care Ô, ma maîtresse (Oh, metresa mea) şi Douce Annabelle, o comedie poliţienească.

Ambiţioasă, ţinteşte roluri din repertoriul clasic, apărând alături de marele Jean-Louis Barrault în Mizantropul lui Moličre.

În 1958, alt scandal, extins de data aceasta în lumea politică. Alice Cocéa este împiedicată să joace într-o piesă a lui Robert Brasillach, scriitor antifascist executat de nemţi. „Ea nu este demnă“, se putea citi în campania de presă deschisă împotriva ei, „să serbeze memoria unui erou al rezistenţei franceze“.

Rolurile de cochetă nu i se mai potriveau, dar nu părăseşte încă teatrul, ajutând pe unii şi pe alţii să monteze noi repertorii. În 1968 îşi publică memoriile: Mes amours que jai tant aimés (Dragostele pe care le-am iubit atât de mult), în paginile cărora se putea citi: „Care mi-a fost destinul? Am gustat viaţa fără să cunosc calculul şi fără să-mi cunosc interesul. Banii şi zilele fericirii mi-au curs printre degete“.

Decedată în 1970, actriţă nu fără talent, dedicată meseriei, Alice Cocéa şi-a stricat imaginea printr-o păguboasă aplecare spre scandal. Numele ei s-a impus totuşi în istoria teatrului parizian, fiind menţionat în toate lucrările de specialitate, chiar dacă arta ei nu a fost egală cu aceea a celorlalţi actori veniţi de pe meleagurile noastre care au căutat şi au găsit gloria în Oraşul lumină: De Max, Maria Ventura, Elvira Popescu, Jean Yonnel.

 

Comentarii (1)

>>> ADAUGA COMENTARIU <<<

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:
  • 16.03.2011 | D M a scris:
    Gresealŕ monumentalŕ în textul dvs.Robert Brasillach jurnalist si scriitor de mare talent de extremŕ dreaptŕ a colaborat din plin cu Germanii în timpul rŕzboiului.In 1945 a fost arestat,judecat si condamnat la moarte.Francois Mauriac a intervenit la generalul DE GAULLE pentru a-l gratia pe Brasillach,dar acesta a fost refuzat si sentinta a fost executatŕ.Brasillach este astfel cunoscut în istoria Frantei ca fiid singurul scriitor împuscat pentru delict de opinie ramânând o patŕ rusinoasŕ în traditia umanistŕ a Frantei.Acestea fiind spuse, rog pe autorul articolului si redactia sŕ facŕ corectia necesarŕ pentru a rŕmâne fideli adevŕrului si Istoriei.Cu multŕ stimŕ.Un cititor din Elvetia.

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
1

Cultura

Editie scrisa | Tania Radu

Florina Ilis. Roboţii din lada de zestre

Florina Ilis este de felul ei lucidă și lipsită de emfază. Are natură reflexivă, nu inspirată. ...


Editie scrisa | Teodor Baconschi

Vinul bine cultivat

Roger Scruton oferă elitei burgheze euro-americane cheile celor mai bune podgorii, soiuri și pivinițe. Roger ...


Editie scrisa | Erwin Kessler

Gilizilla

// GILI MOCANU - JDS, pictură, Galeria H’art, mai-septembrie 2014 Virgilius Mocanu iese la tablă. ...


Editie scrisa | Alex Păun*

Agonia limbii mele

“We are absurdly accustomed to the miracle of a few written signs being able to contain immortal imagery, involutions ...


Editie scrisa | Adriana Oprea

Kinema Ikon se întoarce

Revenirea în scenă a Kinema Ikon la Arad e ca şi cum ţi s-ar livra o ciocolată gustoasă ...

Recomandarea editorilor

Subiectele zilei