Afaceri sociale

Mediul de afaceri este văzut adesea drept unul dintre principalii responsabili pentru unele dintre marile probleme cu care se confruntă societatea modernă: accidentele de mediu şi schimbarea climaterică, inegalităţile, numeroasele probleme de sănătate ori şomajul. Se consideră, adeseori, că mediul de afaceri nu are capacitatea de a aborda problemele sociale, acestea revenind exclusiv sectorului public. În egală măsură, însă, în lumea de afaceri s-a creat o reticenţă nejustificată faţă de pieţele emergente şi comunităţile sărace. Pieţele sărace nu pot deveni profitabile, iar cei săraci nu pot fi nici parteneri de afaceri credibili, nici debitori solvabili; sărăcia nu este o piaţă interesantă; ca un dat, comunităţile sărace trebuie să rămână aşa cum sunt: acesta este mesajul nerostit al strategiilor fondurilor de investiţii, al strategiilor de dezvoltare ale multora dintre multinaţionale şi al politicilor de creditare ale băncilor.

Acestea sunt câteva dintre clişeele legate de felul în care înţelegem astăzi afacerile şi piaţa, prejudecăţi pe care Muhammad Yunus şi Karl Weber le demontează în cartea lor, Dezvoltând afaceri sociale: O nouă formă a capitalismului ce răspunde nevoilor urgente ale umanităţii, apărută la editura PublicAffairs, în luna mai a acestui an.

Ei bine, arată Weber şi Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, succesul neaşteptat al diferitelor modele de antreprenoriat social, apariţia tot mai multor întreprinderi sociale care s-au dovedit competitive şi sustenabile, generând în egală măsură profit şi beneficii sociale, probează contrariul. În condiţiile pieţei libere, atunci când întreprinzătorii şi investitorii se bucură de oportunităţi şi stimulente, mediul de afaceri va avea disponibilitatea şi îşi va putea dezvolta competenţele şi capacitatea de a răspunde anumitor nevoi şi probleme sociale. Nevoile comunităţilor se pot converti în oportunităţi comerciale, astfel încât companiile pot realiza afaceri profitabile creând bunuri şi servicii adaptate pieţelor locale. Pe de altă parte, mulţi dintre cei săraci îşi dovedesc capacitatea de a dezvolta mici întreprinderi care le permit să îşi întreţină familiile, să returneze creditele obţinute pentru lansarea în afaceri şi chiar să prospere. Nu există nicio incompatibilitate între sărăcie şi performanţă în afaceri, între aşteptările legate de profit ale investitorilor şi nevoile comunităţilor, între performanţa financiară şi sustenabilitatea ori performanţa socială a unei companii, demonstrează Yunus şi Weber, pledând pentru această nouă formă de antreprenoriat orientată către crearea de afaceri sociale.

O companie socială, explică Yunus, este o întreprindere care, utilizând metode specifice afacerilor, vizează obiective sociale, propunându-şi să creeze prosperitate în pieţele sărace sau să răspundă anumitor nevoi ale unor comunităţi sărace. Se poate vorbi, pe de o parte, de companii care funcţionează după regula „fără pierderi, fără dividende“, firme ce au în vedere rezolvarea unor probleme sociale şi care sunt deţinute de investitori ce îşi reinvestesc întreg profitul în dezvoltare şi în îmbunătăţirea serviciilor. După această strategie au fost create, de exemplu, companii care îşi propun să rezolve la nivel local probleme precum foametea, contaminarea apelor ori bolile infecţioase.

Se poate vorbi, de asemenea, de firme sociale orientate către profit, dar care sunt deţinute de către persoane sărace. Grameen Bank, de pildă, o faimoasă bancă înfiinţată de Yunus ce acordă microcredite comunităţilor sărace, este deţinută de către persoane sărace, deponenţi şi debitori ai băncii.

„Este timpul să acordăm atenţie, mai serios decât oricând, antreprenorilor care dezvoltă firme sociale. A sosit momentul să renunţăm la viziunea îngustă despre capitalism şi să ne lărgim concepţia despre piaţă, acordându-le toată recunoaşterea acestor antreprenori“, declara Yunus în 2006, în articolul Antreprenorii care dezvoltă afaceri sociale sunt soluţia.

Îndată ce antreprenorii care dezvoltă firme sociale vor fi recunoscuţi, mediul de afaceri va deveni mai interesant şi mai competitiv. „În încercarea de a-şi atinge obiectivele, aceşti noi jucători pot fi la fel de agresivi şi de întreprinzători precum antreprenorii tradiţionali“, arăta Yunus. „Cei care creează afaceri sociale pot deveni jucători foarte puternici în economiile naţionale şi internaţionale.“ Din păcate, existenţa lor este ignorată, iar ei sunt percepuţi ca fiind nişte excentrici, astfel încât potenţialul de dezvoltare al întreprinderilor sociale nu este recunoscut pe pieţele tradiţionaliste.

Pentru ca antreprenorii să fie încurajaţi să creeze firme sociale sunt necesare două lucruri, constată Yunus: includerea acestor noi modele de antreprenoriat în programele din învăţământul economic şi dezvoltarea unor instrumente care să le permită firmelor sociale să opereze şi să fie competitive – indicatori ai impactului social şi metodologii şi agenţii de evaluare a performanţei sociale a companiilor. //