Adrian Vasilescu, BNR: In situatii SPECIALE, cu garantii si conditii de venit, CEC poate acorda credite pina la 2 milioane euro

Fara Autor | 15.11.2013

Pe aceeași temă

CEC Bank poate acorda persoanelor fizice credite de peste doua milioane de euro, in anumite conditii, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, potrivit ziare.com. Precizarea a fost facuta in contextul in care fiica cea mare a presedintelui, Ioana Basescu, a obtinut recent un imprumut bancar de 1.028.507,55 euro de la banca de stat CEC Bank.

"Pot sa va spun care este principiul. Exista o limita pana la care se poate da un credit. In aceste conditii, se poate da un credit pana la 700.000 de euro la CEC. Mai departe, daca sunt situatii speciale, daca exista garantii, daca exista conditii de venit, creditul se poate da cam pana la doua milioane de euro, cu aprobarea Comitetului Director al bancii", a declarat Adrian Vasilescu la Digi 24.

''Daca exista o cerere pentru un credit mai mare de doua milioane de euro si sunt si conditii ca sa poata fi obtinut, atunci conducerea bancii trebuie sa ceara aprobarea Consiliului de Administratie.  Asta este regula generală. Regula este înscrisă în norme", a adaugat consilierul guvernatorului BNR.

Consiliul de administratie al CEC, cel care a trebuit sa aprobe imprumutul facut de Ioana Basescu, a fost schimbat dupa venirea USL la putere. Potrivit site-ului CEC, Consiliul de administratie este format din: Radu Gratian Ghetea - presedinte, Andrei Liviu Stamatian - membru, Mihaela Lucica Popa - membru, Gheorghe Carabasan - membru, Ciprian Badea - membru,  Mirela Sitoiu - membru, Constantin Mihail - membru, Valentin Mavrodin - membru, Florin Tunaru - membru, Gelu Stefan Diaconu - membru.

Intrebat dacă președintele CEC, Radu Ghețea, a cerut susţinerea guvernatorului BNR pentru a rămâne în funcție până la finalul mandatului, Adrian Vasilescu a răspuns: „CEC este o instituție a statului. Statul e acţionar la CEC. BNR se poate pronunța când e vorba de numirea unui preşedinte. Nu se pronunță niciodată când acționarul principal vrea să ia o măsură în legătură cu conducerea unei bănci".
 

Ghetea, intre Chitoiu si Basescu


 Miercuri seară, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, care se afla într-o conferinţă de presă pe tema bugetului pe 2014 alături de premierul Victor Ponta, a fost întrebat de un jurnalist de la Antena 3 dacă a fost sunat de preşedintele Băsescu pentru a nu-l schimba de la conducerea CEC Bank pe Radu Gheţea.

„M-a sunat acum două-trei săptămâni, pentru că este în procedură de schimbare statutul CEC Bank privind schimbarea modului de administrare al acestei bănci şi cred că domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la domnul preşedinte Băsescu să ceară sprijinul pentru a nu fi schimbat în eventualitatea în care se va schimba sistemul de conducere la CEC Bank. M-a rugat....“, a răspuns Chiţoiu.


Preşedinţia a reacţionat rapid, confirmând că Traian Băsescu l-a sunat pe Chiţoiu, la 17 octombrie, şi „l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chiţoiu să nu-l schimbe din funcţie pe preşedintele CEC Bank, domnul Radu-Graţian Gheţea, înainte de terminarea mandatului legal (în 2014 – n.r.)“, întrucât înlocuirea sa fără o motivaţie temeinică este de natură să creeze neîncredere în instituţia bancară.

Ministerul Finanţelor discută în această perioadă schimbarea statutului CEC Bank, pe care o controlează ca acţionar unic, ceea ce ar presupune introducerea sistemului dualist folosit de majoritatea băncilor private (managementul executiv separat de Consiliul de Administraţie). În prezent, Radu Gheţea este şi şeful executiv al CEC, şi preşedintele Consiliului de Administraţie.

 

Ioana Basescu, imprumut de 1 milion de euro


Ioana Basescu, a declarat, recent, ca in septembrie a achizitionat un teren agricol de 290,41 hectare in judetul Calarasi, printr-un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro. Ea a achitat din surse proprii aproape 280.000 de euro.

„În data de 9 septembrie 2013, am achiziţionat un teren în suprafaţă de 290,41 ha, în judeţul Călăraşi, de la o societate românească având asociat unic un cetăţean italian.Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro”, a precizat Ioana Băsescu pentru Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22