Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Adevarul integral si artistic
MIRCEA IORGULESCU
2003-12-23
Cultura
0
O scriere noua poate fi socotita, în toata linistea, reeditarea într-o alta dispunere* a nuvelelor lui Radu Cosasu din seria volumelor intitulate ori, cele mai multe, subintitulate "supravietuiri", chiar daca primul dintre ele a fost publicat acum treizeci de ani, în 1973. Textele sunt neschimbate, însa ordinea în care sunt asezate acum, într-o cronologie fireasca, a vietii, le modifica substantial întelesul. "Le-am ordonat - preciza autorul într-o nota explicativa ce prefata întaiul volum al editiei - conform eternei si imuabilei legi pice: adolescenta, tineretea, maturitatea s.a.m.d.".

Este o "lege" sau, mai degraba, o logica de roman - romanul unui personaj si al unei deveniri. Nuvelele îsi pierd autonomia si statutul, prefacandu-se în parti ale unui întreg, se subordoneaza sensului general al ansamblului si participa totodata la constituirea lui. Fiindca integrare compozitionala fara sacrificiul suveranitatii nu e cu putinta, desi în aceeasi nota explicativa Radu Cosasu adaugase "Le-am respectat statutul si statura de nuvele", dar probabil numai pentru ca avea nevoie de o cale de trecere spre urmatoarea precizare, una prudenta sub aparenta unei cuminti modestii - "Asa cum sunt legate, ele nu tanjesc la a da o fresca, nu au orgoliul unui «bildungsroman» si nici ambitia de a rivaliza cu o memorialistica riguroasa". Dar cu una "neriguroasa" ?!, se poate întreba, în spiritul autorului si al personajului supravietuirilor, ambii avand în comun un gust dezvoltat pentru naivitati bine înscenate. Puse în ordinea vîrstelor si a succesiunii epocilor si momentelor istorice, nuvelele capata de fapt statutul si statura unor capitole dintr-un vast roman confesiv si memorialistic, unul însa netraditional, sincopat, o cronica a sinelui, nu de familie, fragmentata si fragmentara. Povesti dintr-o mare poveste: denumirea unificatoare a întregului ciclu, Supravietuirile, a fost obtinuta prin modificarea discreta a formei precedente, nearticulate (Supravietuiri). Schimbarea nu e doar gramaticala, cartile anterioare trec în cele de acum, dar sunt altceva.

Si se vede mai bine, daca nu chiar pentru prima data cu o claritate ce capata puterea evidentei, ca proza cu material memorialistic a lui Radu Cosasu are ca tema generala supravietuirea artistica a unui scriitor si publicist dupa aproape doua decenii de realism socialist, impetuozitati jdanoviste, entuziasme si frenezii partinice, unele reale, altele simulate. Supravietuirea, de nu, mai curand, renasterea. Intrat foarte tanar în jurnalistica, la sfîrsitul anilor ‘40, Radu Cosasu a produs o apreciabila cantitate de maculatura reportericeasca si literara, din tot ce a publicat pana spre 1968 - si n-a publicat deloc putin - mai nimic nu se poate retine. Daca alti autori si-au repudiat tacit ori fara prea mult zgomot scrierile "pe linie" din prima perioada a regimului comunist, Radu Cosasu este singurul însa care a facut din evocarea lor insistenta pana la obsesiv o tema literara. E, poate, principala "supravietuire". El s-a salvat ca scriitor amintindu-si, nu uitand. Fara însa a-si face mea culpa, fara a-si pune, pocait, cenusa în cap, dar si fara a încerca vreodata sa se justifice. Atitudinile, jurnalistica si literatura "tanarului Cosasu" (avea 18-19 ani cand a debutat publicistic) sunt privite de "maturul Cosasu" (cel dintai volum de nuvele intitulat Supravietuiri, care avea sa deschida o lunga serie, a aparut în 1973, scriitorul avea atunci 43 de ani) ca fiind ale unui personaj cand asemanator, cand diferit, cand cu totul strain (caz în care se trece de la eul confesiunii si al amintirii la un el al distantarii).

Cel care scrie este unul singur, cel care este descris are o mie de chipuri. Acest pirandellianism permite atat multiplicarea identitatilor, cat si a registrelor, cel preferat fiind ludicul ticsit de referinte si aluzii culturale, un fel de nastratinism livresc. Efectul procedeului este uimitor: Radu Cosasu recicleaza si recupereaza artistic o experienta publicistica si literara ce nu a produs decat deseuri. Chiar monstruozitati, cum a fost scrisoarea trimisa în 1951 "celui mai important ziar din tara" prin care o cunoscuta poeta fusese demascata ca publica versuri "preocupate de sentimente marunte, mic-burgheze". Semnata cu un pseudonim si purtand mentiunea ca autorul ei este militar în stagiu, "soldat fruntas" la Cluj, scrisoarea a aparut în acel "important ziar" (e vorba de Scanteia, iar poeta era Nina Cassian) si a folosit ca bun pretext pentru declansarea unei sinistre campanii de strangere a surubului ideologic. Descriind episodul, într-o secventa din Armata mea de cavalerie, scriitorul face din acel tanar fanatic si fara scrupule un personaj mai degraba hazliu: adevarul nu este ocultat, dar ia o forma artistica. Amanunte de tot felul sunt aduse în pagina si chiar trecute în prim plan pentru bruierea unei eventuale judecati defavorabile: tanarul militar indignat îsi compune scrisoarea de demascare "îmbracat în vestonul sau de ostas", e asezat la o masa de redactie (lucreaza la un ziar ostasesc) unde cel mai "privilegiat" moment consta în deschiderea unei "splendide conserve cu carne de porc în suc propriu", alaturi se afla de obicei si o "capatana serioasa de ceapa". Mirosul puternic, îmbatator, al conservei de carne de porc în suc propriu si al capatanii de ceapa îndeparteaza, si epic si simbolic, dezagreabila, totusi, aroma a scrisorii de demascare. Nu este ocultat, desigur, adevarul ca în presa politica si culturala de la Bucuresti apareau "studii consacrate luptei împotriva intimismului în care era sistematic citat soldatul fruntas de la Cluj, dat exemplu, pentru toata critica literara româneasca, de vigilenta ideologica", dar accentul e pus în alta parte. Aceste îndepartate în timp ipostaze biografice construite retrospectiv de Radu Cosasu amintesc într-o anumita masura de poetul Jaromil, din romanul Viata e în alta parte de Milan Kundera, personaj ridicol, tragic si maret în acelasi timp, un fel de Rimbaud, s-a spus, nimerit în stalinism. Spre deosebire însa de acela, personajul (personajele) evocarilor din Armata mea de cavalerie este mai curand un jouisseur decat un artist. Numitorul comun al peripetiilor acestor alter ego-uri memorialistice este cautarea placerii: placerea de a fi revolutionar, placerea de a fi într-o redactie, placerea de a provoca si chinui în relatiile amoroase. Artistul e cel care descrie, nicidecum cel descris. Ciclul Supravietuirilor obliga la o alta privire asupra prozei lui Radu Cosasu.

De natura probabil mai curand contabila, prejudecata curenta, care este si un bun alibi pentru lenea ori dezinteresul activ al cititorilor profesionisti, ca o reeditare echivaleaza cu o muzeificare si înseamna "carte veche" este în acest caz spectaculos contrazisa. Prin schimbarea inevitabila a gusturilor si a contextului, orice reeditare devine însa o noutate, cu atat mai mult aceea a scrierilor revizuite sau reorganizate de autorii însisi. Cat de gaunoasa si, este de presupus, dominata de interese si ratiuni de natura extra-literara a fost lunga batalie publicistica despre "revizuiri" se poate constata si din aceasta împrejurare: desi reeditarile din literatura deceniilor precedente nu au fost putine dupa 1990, rar, foarte rar, s-a întamplat sa mai fie recitite de critici si, în consecinta, acestia sa-si revizuiasca judecatile despre ei. Pentru ca asta vrea sa zica revizuire critica în întelesul dat expresiei de creatorul sau, E. Lovinescu: revizuirea propriilor opinii dupa trecerea unui anumit timp. Dupa primul razboi mondial, E. Lovinescu si-a revizuit judecatile si interpretarile critice exprimate de el însusi vreme de aproape un deceniu si jumatate mai înainte. Nu i-a revizuit pe scriitori, nu s-a autoproclamat procuror literar si nu a prefacut actul critic într-un fel de actiune politistico-penala. Invocarea lui E. Lovinescu si a formulei inventate de el pentru mascarea politizarii literaturii si a vietii literare în perioada de dupa 1990 a fost una dintre cele mai reusite scamatorii intelectuale dintr-o epoca totusi deloc sarmana în asemenea performante.

S-a ratat astfel, vreme de aproape un deceniu si jumatate, necesara actiune de reinterpretare si resituare (dar nu neaparat în sensul "ierarhiilor" si al "listelor", obsesii meschine si provinciale) a literaturii si cartilor de dinainte de 1989. Si s-a ratat, în fond, ce era mai pretios: privilegiul libertatii. Fiindca reinterpretarea si resituarea erau cerute mai putin de o perspectiva estetica noua (asa ceva nu apare de la o zi la alta si nici nu se decreteaza, cum s-a procedat în numele "realismului socialist"), cat pentru ca se putea scrie în sfarsit liber despre aceste carti, fara teama ca expunerea si analiza universului lor ar putea prejudicia situatia autorilor. Monica Lovinescu a marturisit, si nu o singura data, ca în comentariile ei critice, facute în libertate, la Radio Europa Libera, a avut întotdeauna grija sa nu împinga prea departe chiar simpla prezentare a continutului multor carti; avand acest reper, se poate lesne întelege la ce exercitii de subtilitate au fost obligati sa recurga criticii din tara! Acesta era - si a ramas - veritabilul imens domeniu al "revizuirilor": o Atlantida . Totul e de (re)descoperit.

*Radu Cosasu - Supravietuirile, Editura Fundatiei Pro, vol.I - Ramasitele mic-burgheze, 2002 ; vol.II - Armata mea de cavalerie, 2003

TAGS :
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
159
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori