De același autor
La 20 de ani şi mai bine de la decembrie ’89, avem şi certificarea juridică a faptului că Dan Voiculescu, personaj-cheie în elita securistă din ultima parte a domniei lui Ceauşescu, a făcut poliţie politică. Târziu! Prea târziu?
Pentru a respecta integral adevărul cu privire la cazul „Felix“, să spunem din capul locului că încă nu putem consemna definitiv că, legal vorbind, Dan Voiculescu a făcut poliţie politică. E drept: vineri, 5 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia avocaţilor turnătorului umanist-conservator şi a decis că liderul din umbră al PC şi patronul de fapt al unui trust de presă, care joacă apăsat şi adesea murdar, a făcut poliţie politică. Decizia nu e definitivă, iar Sergiu Andon – un fel de bodyguard al lui Dan Voiculescu, mai loial acestuia decât un câine - e scandalizat de hotărârea instanţei din care rezultă că şeful său a făcut poliţie politică şi spune că se va merge până în pânzele albe pentru ca situaţia să revină la normal.
Ca element de culoare, să inventariem şi că decizia recentă a Curţii de Apel Bucureşti „a fost primită cu surprindere de fostul lider al PC“ şi, în acelaşi timp, „nu a fost o surpriză“ pentru domnul Andon. În plus – şi ăsta e încă un argument că în realitate cazul „Felix“ e mult mai complicat decât pare la prima vedere! –, dacă pentru Sergiu Andon, clientul său „turna la mişto“ (ca să îi ducă de nas pe securişti, cum ar veni!), pentru Dan Voiculescu a turna echivala cu un gest de umilinţă pe care era nevoit să îl facă – citez acum chiar din vorbele turnătorului! –, „fiindcă era obligat să câştige o pâine“. E adevarăt că, îndeplinind cu sârg şi cu „patriotism“ gesturile obligatorii ale acestei umilinţe, Dan Voiculescu primea mai mult decât o pâine: „celebra sticlă de whisky, cartuşul de Kent, gumă de mestecat şi benzină pe bonuri“.
Deznodământul de etapă în privinţa relaţiei cunoscute cu Securitatea pe care a avut-o Dan Voiculescu nu poate provoca entuziasm. În condiţiile în care cazul său - eficient lucrat din punct de vedere juridic de către locotenenţii săi - a pus pe butuci CNSAS, o instituţie care şi aşa funcţiona după o lege mult coafată faţă de o formulă iniţială mai apropiată de firesc, verdictul, până la urmă acuzator măcar din perspectivă morală, e unul aproape norocos. În acest sens, e util să luăm în calcul când apreciem în acest fel verdictul şi rezultatul ultimelor alegeri consumate în decembrie anul trecut. E foarte greu de crezut că, în ipoteza în care astăzi am fi avut un alt preşedinte decât Traian Băsescu, verdictul de la Curtea de Apel ar fi fost – cum e cel actual! - unul greu digerabil pentru „Coaliţia Grivco“.
Pe de altă parte, cum sugeram şi mai sus, promisiunea unei schimbări chiar radicale de sentinţă, pe care o poartă cu sine un recurs, inhibă orice reacţie de entuziasm, cu atât mai mult cu cât în această situaţie e vorba despre justiţia autohtonă, una în care nu doar „funcţia bate gradul!“, ci şi „gradul bate funcţia“. Nu e însă, din punctul meu de vedere, cea mai mare piedică. Realist vorbind, „tov. Voiculescu Dan, băiat tânăr, viguros, cu un fizic agreabil, simpatic, dar... peltic, atât fizic, cât şi psihic“ (cum era caracterizat chiar de către lt. maj. Giuvelea N., un cadru de nădejde al Securităţii!) nu poate fi lustrat. În fond, despre acelaşi „tov. Voiculescu Dan, (cândva) băiat tânăr, viguros, peltic etc.“ nu putem avea vreo surpriză, nici dacă am afla că ar fi fost turnător. E doar o etapă de ucenicie în Securitate (doar în această privinţă e de înţeles frustrarea lui Dan Voiculescu de a fi fost evaluat ca un turnător care a făcut poliţie politică. Doar turnător? Cum e cu putinţă aşa ceva?). E o observaţie cât se poate de la îndemână aceea că Dan Voiculescu şi Securitatea au fost „vase comunicante“: de altfel, valorile cu care a fost crescut în comunism şi în Securitate se oglindesc perfect în genul de politică (inclusiv politică mediatică!) pe care o face acest ins după 1989.
Marea, colosala problemă pe care o developează acest caz e însă alta. Ea se numeşte pasivitatea, vecină cu indiferenţa şi cu refuzul. E una dintre marile victorii ale „sistemului“, care a produs Felicşi şi ucenici de-ai lui Felix: oboseala indusă celor care au nevoie de adevăr. Ştirea că vineri o instanţă de judecată a confirmat că Dan Voiculescu a făcut poliţie politică a fost dată şi lecturată aproape într-un registru monden.
Nu e chiar o victorie finală a „sistemului“, dar, pentru a nu fi strivit de această stare de fapt, e nevoie de mult efort sisific: adevărul trebuie descoperit şi trebuie spus, chiar dacă nu face rating şi chiar dacă acum nimeni nu mai pare interesat de el. //
Cuvinte cheie: politie politica, felix, Dan Voiculescu, Curtea de Apel, CNSAS
