Proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale a fost votat de plenul Camerei Deputaților

L. G. | 21.02.2022

Proiectul de lege a primit 205 voturi „pentru”, 90 „împotrivă” și o abținere. Parlamentarii USR au criticat proiectul de lege. Senatul este cameră decizională.

Pe aceeași temă

Forma actuală a proiectului de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie arată că ”se revine la începutul anilor 2000, în perioada Adrian Năstase – Rodica Stănoiu, o astfel de formă nici Dragnea neavând curajul să propună”, a afirmat, luni, deputatul USR Stelian Ion, citat de Agerpres.

El a anunţat că, dacă acest proiect va trece, USR îl va contesta la Curtea Constituţională.

„În mod normal ar fi trebuit să fie o zi bună pentru justiţie, pentru că din acest proiect de aşa-zisă desfiinţare doar titlul este corect. În rest, absolut totul, de la procedura de transparenţă decizională călcată în picioare la Ministerul Justiţiei, până la modul de derulare a discuţiilor aici, în Parlament, pe repede înainte, fără a se accepta un aviz al Comisiei de la Veneţia pe acest nou mecanism creat de cei care odinioară concepuseră SIIJ, toate acestea ne arată că suntem pe un drum greşit”, a susţinut deputatul, în plen.

Potrivit acestuia, „desfiinţarea SIIJ este una formală, fiind înlocuită de un mecanism mult mai puternic şi mult mai nociv” decât Secţia.

„Practic, ne întoarcem într-o perioadă de la începutul anilor 2000, în perioada Năstase – Rodica Stănoiu, când dosarele se instrumentau prin indicaţii preţioase date de la partid, prin timorarea magistraţilor curajoşi, care nu acceptau să protejeze baronii locali (…), cum judecătorii, magistraţii curajoşi îndrăzneau să vorbească erau sancţionaţi pe rând. În perioada aceea a funcţionat acea reţea ticăloasă coordonată de politicianul PSD Cătălin Voicu. Acolo vreţi să ne duceţi acum. Chipurile se desfiinţează SIIJ, dar ce nu a îndrăznit să facă nici Liviu Dragnea, îndrăzneşte să facă actuala guvernare”, a mai afirmat deputatul USR.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22