Inalta Curte: Adrian Duicu (PSD) pleaca de la sefia CJ Mehedinti

T.d. | 10.03.2015

Pe aceeași temă

Adrian Duicu pierde functia de presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Mehedinti, dupa ce Inalta Curte a dat castig de cauza Agentiei Nationale de Integritate (ANI) in procesul care il viza pe Duicu. Decizia este definitiva.

La instanţa inferioară, Adrian Duicu avusese câştig de cauză.

Agenția Naționala de Integritate a stabilit în mai 2012 că Adrian Duicu, pe atunci doar consilier județean în Mehedinți, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă.

Potrivit ANI, Ioan Adrian Duicu a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Mehedinți nr. 48/28.10.2008, prin care se aproba închirierea unui teren, în suprafața de 250 mp, situat în incinta Spitalului Județean de Urgența Drobeta Turnu Severin, către SC Romrad-RMN SRL, respectiv nr. 104/31.08.2009, prin care se aproba vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiul Drobeta Turnu Severin către aceeași firmă, unde deține calitatea de asociat, încălcând prevederile art. 46, alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

Adrian Duicu era deja suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, fiind trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu, potrivit stiripesurse.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22