Florin Cîțu s-ar fi autopropus premier la negocierile cu USR, dar a fost refuzat categoric

Laurentiu Gheorghe | 03.11.2021

După discuția „exploratorie” PNL-USR, premierul interimar Florin Cîțu s-ar fi autopropus pentru a conduce noul guvern de coaliție. Liderii USR au refuzat însă această variantă.

Pe aceeași temă

Surse din USR spun că miercuri, după discuția cu delegația PNL pentru formarea viitorului Guvern, că liderul liberal Florin Cîțu ar fi dat semnale că nu exclude să revină premier plin.

Delegația PNL l-a propus premier pe Florin Cîțu la negocierile de miercuri cu USR, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Liderii USR au refuzat însă propunerea și au cerut un alt premier, reproșându-i lui Florin Cîțu modul în care a tratat miniștrii USR și faptul că a provocat ruperea coaliției prin demiterea lui Stelian Ion, potrivit surselor citate.

News.ro relatează că Florin Cîţu le-a transmis celor de la USR că dacă nu îl vor accepta ca premier, atunci nici PNL nu va fi de acord ca foştii miniştri USR care au votat moţiunea de cenzură să se mai întoarcă în guvern.

Reamintim că la finalul discuției de miercuri, Florin Cîțu a declarat că ”sunt șanse mari să fie refăcută coaliția cu USR”, adăugând că cele două delegații nu au discutat despre numele premierului.

La finalul discuției, Dacian Cioloș a spus că USR l-ar accepta premier pe Nicolae Ciucă din partea PNL.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22