Anchete în cazul copiilor folosiţi pentru a asambla jucăriile din ouă Kinder

E.b. | 22.11.2016

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare şi Inspectoratul Teritorial de Muncă fac anchete în cazul familiei care şi-ar folosi copiii pentru a asambla jucării din ouă Kinder şi a celor două firme care i-ar plăti pe părinţii acestora, în urma articolului publicat în cotidianul britanic The Sun.

Pe aceeași temă

 

 

Directorul general al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Mariana Dragoş, a declarat că instituţia s-a autosesizat marţi, în urma articolului publicat în cotidianul The Sun, pentru a vedea dacă faptele prezentate sunt reale, dacă acei copiii au fost supuşi la diverse forme de abuz şi le-au fost periclitate dreptul la viaţă şi la educaţie, conform News.ro.

 

Mariana Dragoş a precizat că doar în urma anchetei se va putea stabili dacă este o situaţie reală şi dacă se poate vorbi de exploatare prin muncă a copilului de către părinţi, arătând că în analiză vor fi implicate şi alte instituţii abilitate, respectiv autorităţile locale, poliţia, Inspectoratul Teritorial de Muncă.


Directorul DGASPC Satu Mare a arătat că în situaţia în care părinţii, care sunt responsabili pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, i-au supus unui abuz fizic sau emoţional, vor fi luate măsurile care se impun, pentru interesul superior al copilului.


Mariana Dragoş a precizat că în cadrul anchetei, după idenificarea familiei şi primirea datelor şi informaţiilor de la celelalte autorităţi, vor avea loc discuţii cu părinţii şi cu copiii, pentru a putea fi trasă o concluzie şi a se întocmi un raport din care să reiasă dacă este vorba de un abuz şi de o formă de exploatare prin muncă, raport care ar putea fi gata într-o săptămână.


Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare a început controale la firmele Romexera şi Prolegic, ale căror nume apar în materialul cotidianului The Sun.


Ioan Flore, de la ITM Satu Mare, a declarat că două echipe de control au plecat la cele două firme, iar verificările sunt în curs.


El a precizat că ITM a făcut controale la cele două firme în 2014 şi, respectiv, 2015, iar atunci acestea nu aveau contracte de muncă la domiciliu şi nici nu au fost semnalate situaţii de minori prezenţi la muncă.


Ioan Flore a precizat că din informaţiile prezentate în articolul The Sun rezultă că părinţii acelor copii ar fi salariaţi ai celor două firme, însă, în urma verificărilor, numele prezentate nu figurează în registrul de evidenţă a salariaţilor. În aceste condiţii, până la finalizarea controlului, veridicitatea şi autenticitatea informaţiilor prezentate în acel articol vor fi luate cu rezervă.


Acesta a arătat că, dacă informaţiile prezentate în cotidianul The Sun sunt reale, cele două firme riscă să fie amendate dacă nu aveau încheiate contracte de muncă la domiciliu cu acele persoane. De asemenea, în cazul în care s-ar confirma o situaţie de exploatare a copilului, vor fi sesizate organele de cercetare penală.  


Jurnaliştii The Sun susţin că familiile sărace de români muncesc până la 13 ore pe zi în propriile locuinţe pentru a asambla jucăriile mici de plastic, care se găsesc în interiorul ouălor Kinder. De asemenea, copii români cu vârste de doar şase ani participă la această muncă extenuantă în schimbul unei plăţi modice, echivalentă cu doar 22 de penny pe oră. Părintele unor copii implicaţi în asamblarea de jucării a declarat că este vorba de o muncă de sclavi.


Pentru fiecare 1.000 de ouă asamblate, o familie primeşte în jur de 20 de lei româneşti, echivalentul a doar 3.77 de lire sterline. Produsele sunt ulterior transportate la fabrica Ferrero din localitatea Carei. Intermediarii vând ouăle asamblate în schimbul a 80 de penny pe bucată.

 

”Este muncă de sclavi, dar ce am putea să facem altceva, nu avem nicio oportunitate. Atunci când vezi modul în care trăim aici trebuie să înţelegeţi de ce este visul nostru să mergem în Marea Britanie”, a declarat Christian Jurj pentru The Sun.


 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22