Accelerarea istoriei

Alexandru Gussi 27.10.2015

De același autor

Mai multe evenimente din ultima perioadă par să anunțe o accelerare a reconfigurării raporturilor de putere, la momentul marcării unui an de la alegerile prezidențiale. Păstrarea puterii guvernamentale de către respinsul de popor de acum un an rămâne un element de decredibilizare major pentru șeful statului și partidul său, care riscă enorm, dacă intră așa pe ultima turnantă a anului electoral 2016.

 

Săptămâna trecută, Istoria, cu I mare de la Iliescu, a fost convocată la Parchetul Mi­li­tar și se anunță a fi corectată și rescrisă cu ajutorul judecătorilor. Impactul sim­bo­lic a fost major, pentru că Iliescu e, pe bună dreptate, văzut de majoritatea ro­mâ­nilor drept fondatorul sis­temului postcomunist. Pe lângă faptul în sine, sa­lu­tar, un astfel de eveniment are inevitabil și consecințe asupra opiniei publice, că­reia i-a fost reîmprospătată memoria cu privire la glo­rioasa tradiție a actualului PSD. Deși a ur­mat o rușinoasă închidere a „dosarului Re­voluției“, putem bănui că această decizie va fi ulterior invalidată. În acest sens, pre­șe­dintele Iohannis are oportunitatea de a interveni public și de a culege laurii unei posibile reveniri a justiției asupra mo­men­tului zero al democrației noastre ori­ginale. În termeni de autoritate instituțională și de identitate politică, este un cadou pri­mit la timpul potrivit.

 

Tot săptămâna trecută a explodat ceea ce se anunță una dintre cele mai spec­ta­cu­loase anchete DNA, pe axa Udrea-Bu­ză­ia­nu, axă care, dacă se confirmă, ar putea aduce la suprafață o „verigă lipsă“ a co­nexiunilor din interiorul „Sistemului“.

 

Acestei accelerări de la nivelul actualității juridice i se adaugă și interesante gesturi po­litice. PSD, deși rezistă la guvernare, dă semne de oboseală. Atunci când con­ti­nua­torul deghizat al PCR pare că vrea să condamne co­munismul, mineriadele și în­cearcă inabil să se des­co­torosească de (re)fon­da­to­rul său istoric, nu dă un sem­nal de forță. Cu atât mai mult, cu cât aceste ges­turi nu sunt rezultatul unui proces din interiorul par­tidului, ci acțiuni realizate sub imperiul urgenței, făcute cu puține ore înaintea deciziei Parchetului re­fe­ri­toare la dosarul 13-15 iunie, decizie amâ­nată de mult timp. Declarațiile politice sur­prinzătoare de la Congresul PSD au de­venit retrospectiv o dovadă că partidul de guvernământ are și utilizează informații con­fidențiale ale Parchetului, ceea ce cons­tituie o gafă majoră.

 

În acest timp, guvernarea merge mai departe cu gesturile populiste, nefiind clar dacă o face pentru a supraviețui sau pen­tru a rămâne în memoria poporului drept unul dintre cele mai darnice guverne și pentru a asigura o povară pentru suc­ce­sori. E, oricum, semnificativ că anunțata modificare a noului Cod Fiscal încalcă acor­dul politic care a dus la adoptarea textului a doua oară în parlament și la pro­mulgarea de acum câteva săptămâni. Vom vedea cum reacționează opoziția și mai ales șeful statului la acest nou afront al Gu­ver­nului Ponta. Guvern care, în ciuda anun­țurilor populiste bine exploatate me­dia­tic (România TV anunța triumfalist: „Se ief­ti­nește apa!“), a fost pus în fața unui mo­ment dificil prin slăbirea generalului-stâlp al coaliției: accidentul tragic care a dus la moartea unui polițist. Până și Tăriceanu, din postura de al doilea om în stat, s-a ară­tat deranjat de „coloana“ lui Oprea, as­ta înaintea protestelor civico-politice. Semn că nimic nu mai este stabil într-o coaliție guvernamentală rămasă fără lideri credibili.

 

Deși venită în urma uni accident, fra­gi­lizarea lui Oprea nu este accidentală, este clar că are adversari de marcă, mulți chiar în PSD. Generalul Oprea le poate fi mul­to­ra util, dar, dacă devine prea puternic, așa cum a fost cazul atunci când ocupa lo­cul de premier interimar, deranjează pe toată lumea. Ne putem întreba dacă un Oprea în dificultate nu poate fi împins să nu-și mai țină promisiunea de a-l susține cu orice preț pe primul ministru Ponta. Câtă vreme rezistă, generalul rămâne pie­di­ca principală în calea unei schimbări gu­vernamentale, dacă este însă împins să ple­ce din fruntea Internelor, se poate transforma în mod spectaculos într-o so­luție pentru o nouă majoritate par­la­men­tară, chiar dacă nu va face parte din noul gu­vern, din motive „de imagine“. Pa­ra­do­xal, compromiterea și marginalizarea ima­go­logică a lui Oprea va putea face din UNPR o soluție mai puțin imorală pentru o majoritate condusă de PNL.

 

De altfel, s-au întețit gesturile publice ale principalilor politicieni liberali, care par că vor să utilizeze oportunitatea deschisă de valul anti-Oprea. Nu este prima dată în ultimele luni când în aer sunt semnele că a venit momentul unei schimbări la ni­vel guvernamental. Un argument că de data asta e mai probabilă ține de impla­ca­bilul calendar, care spune că nu mai este mult timp și sărbătorim un an de la mo­mentul alegerii lui Iohannis și al nealegerii lui Ponta, moment urmat în decembrie de borna unui an de mandat la Cotroceni. În 2014, oamenii au votat schimbarea, așa că bilanțul se va face plecând de la întrebarea „ce s-a schimbat?“. Dincolo de di­men­siu­nea actualității juridice, politic vorbind, Io­hannis nu are ce pune pe masă. Dacă în acest an a acumulat ceva putere, dacă cei care îl susțin vor să mai aibă în persoana sa un vector credibil, este clar că acum e ultimul tren pentru a putea pune conținut în necesarul răspuns prezidențial.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22