Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Opinii si comentarii | Editie scrisa

02.03.2010

Abordarea „afectivă“ a comunismului (Replică)

de Serenela Ghiteanu

5 comentarii

Am citit cu uimire articolul d-lui Alexandru Matei, Reflexia critică şi comunismul (22, nr. 8, 16-22 februarie 2010), şi aş dori să spun câteva lucruri.

D-lui Alexandru Matei i se pare că se vorbeşte în România despre comunism de „zeci de ani“. Vreau să reamintesc că 20 de ani în termenii istoriei înseamnă foarte puţin şi că regimul comunist a fost condamnat oficial abia în 2005, fără să urmeze acte de justiţie concretă.

Anticomuniştii şi victimele comunismului se lamentează în ochii d-sale, în loc să se detaşeze de această perioadă atât de îndepărtată! Şi fără efecte, s-ar zice, în prezent… (În sensul acesta, ca să rămânem în acelaşi spirit, victimele ar trebui, efectuând un „travail de résilience“, să reziste la emoţia de a-i întâlni pe stradă, din când în când, ieşind de la psihoterapeut, pe foştii lor denunţători şi anchetatori.) În lipsa unui proces al comunismului, cu care „reflexia critică“ a d-lui Alexandru Matei pare că nu are legătură, nici nu poţi fi decât „afectiv“!

În Occident, memoria a mers şi merge paralel cu justiţia. Câţiva criminali de război nazişti care au fost descoperiţi prin ţări sud-americane au fost aduşi în sala de judecată, la vârste matusalemice, până în anii ’80, iar perioada ocupaţiei naziste, ca subiect de dezbatere publică şi subiect de romane şi filme, e rememorată de francezi şi în zilele noastre până la obsesie. Despre faptul că filmul lui Claude Lanzmann, Shoah, este proiectat periodic în şcolile franţuzeşti ce am mai putea să spunem? A fost făcut în 1985, deci la mai multe „zeci de ani“ de la Holocaust decât vorbim noi despre comunism.

În fine, abordarea „afectivă“ a comunismului, care îl deranjează pe d-l Alexandru Matei, mie mi se pare potrivită în condiţiile în care s-au scris doar nişte cărţi, s-a făcut un muzeu la Sighet şi un film, Memorialul Durerii. Pentru 45 de ani de suferinţă de al căror responsabil e doar Ceauşescu nu e mult. Şi nu sunt împotriva unei abordări „la rece“, numai să o facă cine poate, eu – cel puţin – nu pot. Îl las pe d-l Alexandru Matei să se detaşeze de subiect şi nu văd de ce ar trebui să avem o singură abordare, mai exact aceea a dumnealui. //

Comentarii (5)

Adauga comentariu