Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Istorie si ideologie
VICTOR RIZESCU
2006-10-13
Cultura
0

 Poleiala in care e invelit un produs ne poate face sa-i simtim altfel gustul. Lucrul e valabil pentru carti in mai mare masura decat pentru ciocolate. E de presupus in mod rezonabil ca, publicata in colectia  "Istorie" a Humanitasului, Burghezia romana* a lui Zeletin va fi citita ca o foarte obisnuita carte de istorie. E de as­teptat si ca, reeditata fara nici un aparat critic sau comentariu si privata chiar de prefata cu continut biobibliografic ce insotea precedenta editie Humanitas din 1991, aceasta carte va fi primita ca una ce isi poate sa­tisface cititorii din 2006 cam in acelasi fel in care ii putea edifica pe cei din 1925, cand a vazut pentru prima oara lumina tiparului. Suntem invitati, deci, sa il ci­tim pe clasicul interbelic ca pe un contemporan de-al nostru, si nu ca pe o figura din vremea lui Ionel Bratianu sau Corneliu Zelea Codreanu. Ni se sugereaza, in plus, ca cea mai fireasca eticheta pe care i-o putem aplica autorului ce isi poate infrunta posteritatea fara adnotari si comentarii este aceea de "istoric". Un istoric suficient de "obiectiv" pentru a lasa publicului satisfactia unui contact nemijlocit cu textul sau si voluptatea unor interpretari personale.

 Lucrurile n-ar fi prea grave daca ar fi vorba doar despre un act editorial. Faptul de a putea fi reeditati din cand in cand in acest fel este chiar o marca distinctiva a marilor clasici. Zeletin nu ar face deci exceptie, si nici editia de la  Humanitas nu ar fi diferita de nenumarate altele. Problema consta in aceea ca, spre deosebire de alti asemenea clasici, Stefan Zeletin a fost consacrat printr-o lectura fundamental gresita, pe care re­editarile sale succesive nu fac decat sa o perpetueze. Alti autori care impartasesc acelasi statut de repere fundamentale ale manualelor scolare si ale culturii generale beneficiaza de o perceptie a publicului ce se situeaza undeva in spatiul dintre diversele interpretari "avizate" oferite de exercitiile exegetice si de istoria culturala. In cazul lui Zeletin, o parte dintre exegezele savante - ma refer in special la acelea oferite de unii contemporani de-ai sai - sunt aproape necunoscute si in general ignorate, iar istoria culturala se incapataneaza sa se raporteze la el intr-o maniera ciudata.

 Ciudatenia provine din tendinta de a extrage aceasta figura culturala din contextul epocii sale si de a o plasa printre "reperele critice", posterioare cronologic aceleiasi epoci, pe care ne sprijinim atunci cand in­­cercam sa o intelegem. Alaturi de cel al lui Eugen Lovinescu, numele lui Zeletin ne vine pe buze atunci cand vorbim despre marile dezbateri ale epocii interbelice, sau in general ale Romaniei pre-comuniste. Stim ca cei doi s-au numarat printre protagonistii principali ai acelor confruntari de idei. Ne-am obisnuit sa le atribuim, insa, un statut diferit de al celorlalti asemenea protagonisti. Pe cei din urma obisnuim sa "nu ii credem pe cuvant", sa le privim deci textele ca pe expresiile unor ideologii si preferinte partizane, ce se cuvin citite cu toata precautia de care e nevoie pentru a adopta, pe cat posibil, pozitia unui observator neutru si a unui judecator impartial. Conservatori sau socialisti, teoreticieni ai  "statului taranesc" sau ai celui "etnocratic", corporatisti, comunisti sau fascisti, ei fac parte dintr-un muzeu al sperantelor esuate si al ideilor compromise, din care putem prelua sugestii sau extrage invataminte, dar de care nu ne putem apropia decat cu precautii critice, pe calea indoielii metodice.

 Cu Zeletin si Lovinescu e altceva: ei aproximeaza in­telepciunea epocii noastre, condamna cu anticipatie dezastrele istorice care au umplut deceniile ce ne despart de epoca lor si deslusesc originile istorice - sau chiar "sociologice" - mai indepartate ale acelorasi episoade dezastruoase. Ne folosim de ei pentru a ne "distanta" de diversele tentatii ideologice ce iradiaza din epoca interbelica, fie ele  "traditionalismele" antioccidentale din care s-a hranit dreapta radicala sau utopiile marxiste de la care s-a revendicat totalitarismul comunist. Ne inspiram din paginile lor pentru a ne dezbara de vesnicele noastre spaime si prejudecati fata de provocarile lumii moderne, pentru a invata sa nu ne mai ferim din calea marilor sale curente de trans­formare, adapostindu-ne in cotloanele "specificului national". Ce e mai important, ne-am obisnuit sa credem ca acest mesaj al increderii in virtutile modernizarii capitaliste face corp comun cu o istorie redusa la esential, dar fundamental "obiectiva", a primei mari in­­talniri dintre lumea romaneasca si modernitatea occidentala, precum si cu un diagnostic, la fel de corect, al societatii romanesti la inceputul legendarei perioade dintre razboaie.

 Faptul ca a devenit atat de inradacinata nu poate face aceasta lectura a lui Zeletin mai putin eronata. Incetul cu incetul, trebuie sa intelegem ca Zeletin pledeaza nu pur si simplu cauza modernizarii capitaliste, ci pe cea a unui  anumit fel de modernizare capitalista. Sub eticheta "neoliberalismului", Zeletin construieste o justificare - sau o "rationalizare" - a chiar acelor practici politice ale perioadei pre-comuniste pe care obis­nuim sa le condamnam in noua lor intrupare post-comunista, denuntandu-le ca straine oricarui fel de li­beralism. E adevarat ca Zeletin crede ca Romania este capabila sa se alature economiei mondiale capitaliste si sa isi insuseasca tipul de civilizatie pe care aceasta se bazeaza. El considera insa ca aceeasi economie capitalista nu este esential legata de mecanis­mele pietei libere si de formele politice liberale: acestea au caracterizat lumea occidentala intr-un anume moment istoric - al secolului XIX -, fiind abandonate, dupa primul razboi mondial, de economia semi-planificata a capitalismului "financiar" sau "monopolist" ce asi­gura o tranzitie lina catre socialism. Lumea ro­ma­neasca impartaseste, dupa Zeletin, acelasi destin al evolutiei spre socialism sub auspiciile unei "oligarhii" bancare nascute - in acest caz - din interiorul oligarhiei politice dominante ce a guvernat-o in prima faza a modernizarii. Spre deosebire de Occident, ea nu a cunoscut niciodata regimul liberei concurente economice si nici un autentic regim al libertatii politice: secolul XIX a insemnat, in Romania, un parlamentarism de fatada ce ascundea realitatile crude ale unor practici politice autoritare si o viata economica strans interpenetrata cu retelele de putere ale aceluiasi sistem politic. De­nun­tarea "culturii critice" ca "reactionara" inseamna, pentru profetul interbelic al "neoliberalismului", o modalitate de a respinge ca nefondate toate criticile aduse, vreme de decenii, asezamintelor sociale si politice ro­manesti; iar increderea sa in capacitatea Romaniei de a urma traiectoria de evolutie a Occidentului este in­­sotita de o falsa profetie referitoare la desfasurarea viitoare a aceleiasi cai de dezvoltare.

Textul lui Zeletin nu este deci mai putin "ideologic" decat nenumarate alte texte ramase de la cei care, in epoca sa, au pledat cauza unor ideologii rivale. El nu este nici singura pledoarie ideologica a aceleiasi epoci ce se prezinta in fata cititorilor ca o reconstituire istorica. Iar pretentiile sale de obiectivitate trebuie tratate cu aceeasi circumspectie cu care ne raportam la toate ce­lelalte interventii din aceeasi categorie. Oricat ar suna de simplu, se pare ca aceste lucruri nu sunt de la sine intelese atunci cand e vorba de autorul in care ne-am obisnuit sa vedem o sursa a luciditatii critice, pe care o opunem reveriilor traditionaliste. Printre atatea adevaruri relative, ne-am obisnuit sa ne agatam de ideea infailibilitatii "modernistului" interbelic ca de una dintre cele mai stabile certitudini. Pana cand vom in­­vata sa ne descurcam fara ea, e bine ca editiile lui Ste­fan Zeletin sa fie insotite de minime comentarii la­mu­ritoare.

 

 *Stefan Zeletin,  Burghezia romana. Originea si rolul ei istoric, Bucuresti, Humanitas, 2006.

TAGS :
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
84
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori