Coloşi cu picioare de lut: companiile integrate de energie

Vom avea într-adevăr două companii puternice, actori regionali? Puţin probabil.

Acum un an scriam tot aici despre înfiinţarea unei companii integrate de electricitate şi dezastrul pe care l-ar fi provocat aplicarea acelei idei. Cum ideile proaste nu mor niciodată, cel mult se transformă, azi ni se pun în faţă două companii, acum incluzând şi minerit; noua structură aduce exact aceleaşi probleme, ba chiar şi unele noi. La momentul în care citiţi aceste rânduri, guvernul a aprobat deja înfiinţarea celor două companii integrate de energie, Electra şi Energetica. Totuşi, aproape toţi experţii în energie se opun; mai mult, chiar unele instituţii ale statului şi-au exprimat rezerve cu privire la oportunitatea acestei măsuri (de pildă, Consiliul Concurenţei).

În linii mari, cei care susţin înfiinţarea companiilor afirmă că acestea ar deveni „campioni regionali“, companii puternice cu capacitate de a finanţa noi investiţii. Oponenţii ideii spun că vor apărea doi actori care nu vor funcţiona după reguli de piaţă, vor ascunde ineficienţele din minerit şi producţia termoelectrică, vor supravieţui beneficiind de tratament preferenţial de la stat (în defavoarea investitorilor privaţi); iar toate acestea se vor deconta din buzunarul nostru. Pentru a vedea cine are dreptate, iată câteva întrebări frecvente apărute de-a lungul acestei dezbateri şi răspunsuri ale specialiştilor.

Pură însumare contabilă

Dacă se înfiinţează, vom avea într-adevăr două companii puternice, actori regionali? Puţin probabil. Întrucât noua restructurare nu schimbă nimic „fizic“ în sectorul energetic, companiile se vor naşte practic din pura însumare contabilă a entităţilor componente. Majoritatea sunt mai mult sau mai puţin la limita supravieţuirii, inclusiv Hidroelectrica unde costurile nu ţin cont de necesarul real de investiţii, iar contractele „cu băieţii deştepţi“ continuă să macine profitul pe care compania l-ar fi putut obţine pe o piaţă competitivă, vânzând prin licitaţie pe bursa de energie OPCOM. În plus, multe sunt deja îndatorate, iar creditele lor vor fi preluate de noile companii. Cum poate suma acestor entităţi să aibă succes mai mare pe piaţa de capital decât companiile de azi? Varianta finanţării prin creşterea capitalului pe bursă pică, cel puţin pe termen scurt; o condiţie necesară pentru listare o reprezintă performanţa dovedită pe 3 ani în urmă, or, companiile abia se înfiinţează.

Actori şi intermediari

Pe de altă parte, ce înseamnă „actori regionali“? Cele două companii abia dacă ar putea să facă investiţii acasă, darămite să investească în regiune, unde deja s-a vândut cam tot. Cele două companii deţin 48, respectiv 44% din producţia de electricitate din România, iar capacitatea noastră de import/export, din cauza limitelor reţelei de transmisie, este de numai 10% din consumul intern. În alte cuvinte, în loc să înfiinţăm nişte companii influente în regiune, construim doi actori dominanţi local, în defavoarea consumatorului român, deoarece ei vor putea manipula preţul. Aceasta este şi îngrijorarea principală a Consiliului Concurenţei, care vede deocamdată în creşterea concentrării pe piaţă doar dezavantaje pentru consumator.

Preţurile la consumator cresc sau scad? Experienţa internaţională arată că preţurile sunt mai mici acolo unde sunt mai mulţi producători (fie ei şi de stat, dar separaţi şi cu managementul responsabil de performanţele companiei). Dacă se menţin unităţi ineficiente în cele două companii, ele vor vrea să crească preţurile la consumator pentru a-şi acoperi pierderile şi o pot face pentru că domină piaţa.

Dacă avem nevoie de un „mix“ de producţie, sunt companiile integrate cea mai eficientă variantă? S-a scris în presă despre profiturile nelegitime pe care le-ar face intermediarii în piaţa de electricitate şi despre cât ar avea consumatorul de câştigat dacă aceştia ar fi desfiinţaţi prin crearea companiilor integrate. Cu toate acestea, într-o piaţă în care se joacă după reguli, intermediarii au un rost. Cumpără curent de la mai mulţi producători, de pildă hidro şi termo, şi vând consumatorilor, în aşa fel încât, şi dacă plouă, şi dacă nu, consumatorul primeşte curent electric. În alte cuvinte, fac exact acel „mix“ de producţie pe care îl prezintă statul ca fiind un mare avantaj al companiilor integrate. Care este diferenţa dintre un mix rezultat din intermediere şi unul realizat de o companie integrată? Intermediarul caută soluţia cea mai eficientă, cumpărând de la producătorii cu costuri mici şi/sau mai siguri, în timp ce compania integrată nu poate oferi decât mixul de energie pe care îl produce ea. La noi, intermediarii sunt priviţi cu suspiciune din altă cauză: fără o vânzare competitivă, statul poate da curent ieftin unor clienţi favorizaţi. Soluţia ar fi ca firmele de stat să-şi vândă electricitatea pe bursa OPCOM, de unde poate cumpăra oricine, cum de altfel e şi în lege (Ordinul MEC 45/2009, aplicabil tuturor în afară de „băieţii deştepţi“ cu contracte vechi prelungite).

Privatizarea în energie

Mai avem nevoie de privatizare în energie? Faptul că statul e ineficient, mai ales cel român, că managementul companiilor de stat nu este numit pe criterii de performanţă, ci politice e o discuţie în multe sectoare. Însă privatizarea în energie este urgentă dintr-un motiv mult mai grav: fără bani, o bună parte din capacităţile de producţie ineficiente şi poluante trebuie închise (Turceni, Rovinari, Craiova din motive de mediu, o parte din Termoelectrica din cauza pierderilor). Ne vom trezi curând importatori de electricitate, iar preţurile la consumator vor creşte. Pentru cine se teme: nu se pune problema să se privatizeze Hidroelectrica, ci capacităţi termo care, tehnic vorbind, nu sunt cruciale pentru siguranţa funcţionării sistemului energetic naţional şi nici nu au poziţii dominante (Turceni, Rovinari şi Craiova au circa 5-7% din piaţă fiecare). În plus, dacă ele ar fi vândute prin licitaţie transparentă unor investitori strategici (nu prin pachete de acţiuni pe bursă), am avea şi know-how pentru retehnologizări.

Şi dacă se înfiinţează cele două companii, oricum statul vrea să le privatizeze parţial, tocmai pentru a face rost de bani de investiţii. Până la urmă, ce e mai sigur: să privatizăm companii mici, păstrând pe acelea de care depinde într-adevăr siguranţa sistemului (unităţi hidro sau capacităţi nucleare, „sensibile“ politic)? sau să privatizăm doi mamuţi cu putere de monopol?
Ce părere are UE despre restructurare? Evident, măsura e contrară tendinţelor europene de liberalizare şi de separare a activităţilor de monopol de cele competitive, fiind inversul a ce am făcut până acum. În plus, este neclar ce se va întâmpla cu entităţile nerentabile din cei doi mamuţi.

Ministerul ne dă asigurări că datoriile acestora vor fi şterse ca urmare a unor planuri de restructurare, cu acordul Comisiei. Dar strategia ministerului ne spune şi că se intenţionează „conservarea locurilor de muncă din sectorul termo şi minier“. Dacă acest lucru nu se poate decât prin înfiinţarea companiilor, asta înseamnă implicit că Termoelectrica şi Compania Naţională a Huilei vor beneficia de subvenţii încrucişate de la unităţile rentabile, adică pierderile viitoare ale celor două companii vor fi acoperite de Hidroelectrica. Presiunile sunt mari: anul acesta tăiem definitiv subvenţiile pentru huilă, iar CNH a făcut vara trecută greve pentru prelungirea lor până în 2018.

În loc să insiste pe această idee contestabilă, ministerul ar trebui să se ocupe de priorităţile reale. Pe piaţă este nevoie de reguli clare, stabile, pentru ca investitorii privaţi să nu mai fie descurajaţi să se implice în noi capacităţi de producţie. Trebuie privatizate de urgenţă Turceni, Rovinari, Craiova; deşi nu vom mai putea obţine aceiaşi bani pe ele ca în 2004-2005, măcar investitorii ar retehnologiza rapid unităţile respective, ca să nu fim nevoiţi să le închidem. Apoi, trebuie continuată liberalizarea pieţei de electricitate; când consumatorii plătesc preţuri competitive, investitorii văd oportunităţi de investiţii în producţie. Nu în ultimul rând, în loc să eliminăm intermediarii construind companii integrate, statul trebuie să vândă doar prin licitaţie, ceea ce ar elimina şi fenomenul „băieţilor deştepţi“. //