De același autor
Alexis Tsipras este, în Grecia şi nu numai,omul momentului şi al istoriei. În patria sa , ca şi în Europa, el apare ca un viteaz luptător destinat să apere suveranitatea şi egalitatea în faţa rapacităţii creditorilor. Pentru stânga internaţională, el întruchipează speranţa, energia şi curajul. Este ca si cum , în premierul Greciei, spectrul lui Che Guevara s-ar fi reîntrupat, spre a conduce pe oameni la luptă, din nou, în confruntarea finală cu imperialismul. Scenele de euforie urbană de la Atena ce au urmat anunţării votului sunt indicatorul dramatic al acestei puteri hipnotice pe care Tsipras o exercită asupra naţiunii sale.
Referendumul grec nu poate şi nu trebuie fi subestimat. El marchează, dincolo de calcule economice şi de analize savante, un punct de cotitură în evoluţia Europei înseşi. Victoria lui Tsipras de ieri plasează Uniunea Europeană în faţa unei realităţi imposibil de ignorat. Forţele radicale populiste şi demagogice încetează să mai fie prezenţe marginale. De ieri, ele deţin capacitatea de a fi actori decizionali de primă importanţă. Manipularea suveranităţii naţionale şi a egalităţii sociale devin strategii prin care radicalismul, de stânga sau de dreapta, poate aspira la cucerirea puterii.Cazul Syriza are valoare de precedent.
Moderaţia se află, astăzi, sub asalt în Europa. Entuziasmul celor care sfidează ordinea economiei de piaţă, sub semnul fuziunii între naţionalism şi egalitarismul exacerbat, este unul contagios. Contaminarea cu acest morb al radicalismului rămâne principalul risc pe care Europa este obligată să îl gestioneze. În Grecia, ca şi în Spania, Italia, sau Franţa, stânga şi dreapta extremă au potenţialul de a a exprima acest potenţial de frustrare ce dă naştere, invariabil, proiectelor utopice.
Referendumul grec inaugurează o epocă a incertitudinilor şi a fantasmelor în Europa. Fantoma mesianismului şi a delirului demagogic bântuie din nou continentul. Ubicuă şi versatilă, sensibilitatea populistă este inamicul implacabil al libertăţii politice şi economice. Din acest sol fetid al improvizaţiilor demagogice nu se poate alimenta decât viitorul mediocru şi corupt al subdezvoltării. Nici o naţiune nu este imună la această seducţie a radicalismelor şi experimentelor egalitare. Europa este faţă în faţă cu demonii ei. Luciditatea şi fermitatea democratică sunt valorile în numele cărora se poate imagina o nouă solidaritate. Demagogiei i se poate contrapune echilibrul. Opţiunile ce vor fi făcute, de acum înainte, vor decide destinul continentului însuşi.
