Şcoala de acasă – o alternativă viabilă?

Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI) şi Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib), au organizat vineri, 7 mai, o discuţie despre această posibilitate relativ nouă, care se bazează pe faptul că unul (sau ambii) părinţi rămân acasă şi îşi şcolarizează singuri copilul. Greg Rehmke, membru al Foundation for Economic Education a vorbit despre avantajele (şi mai puţin despre dezavantajele) educaţiei la domiciliu în SUA, într-o încercare de a demonstra că majoritatea criticilor care se aduc acestui tip de educaţie sunt nefondate. El a susţinut că educaţia acasă nu diminuează integrarea socială a copilului şi nici nu afectează nivelul cunoştinţelor acumulate ci că, dimpotrivă, copiii şcolarizaţi acasă sunt mai deschişi, se simt în largul lor atât în preajma adulţilor cât şi în prejma celor de aceeaşi vârstă şi au în general o mai mare încredere în ei înşişi şi în cei din jur.

Homeschooling-ul pune foarte mare accent pe legătura organică stabilită între părinţi şi copii, susţinând, în numele acestei legături, dreptul părintelui de a hotărî asupra tipului de educaţie pe care trebuie să îl primească copilul. Adepţii educaţiei la domiciliu susţin că este o formă mai bună de şcolarizare pentru că se concentrează asupra nevoilor copilului, nu îl de-individualizează aşa cum se întâmplă adesea în şcolile publice şi este atent la ritmul şi evoluţia celui-ce-învaţă.

În SUA, multe sufragerii au devenit săli de clasă, iar părinţii au devenit profesori. Cel mai adesea, mamele sunt cele care aleg să stea acasă şi să-şi asume rolul de magister pentru copii. Aceasă formă de educaţie respectă, în SUA, curriculumul naţional, iar copii susţin aceleaşi examene finale ca şi aceia care învaţă în şcolile publice, având dreptul să se înscrie la liceu şi facultate.

Educaţia fără stat

Educaţia la domiciliu este şi o formă de a limita posibilitatea statului de a hotarî în numele individului şi o încercare de liberalizare completă a învăţământului. Posibilitatea includerii copilului de la o vârstă foarte fragdă  în sistemul de învăţământ instituţionalizat ridică, în ochii unora, temeri privind slăbirea legăturii copilului cu familia extinsă şi acumularea unor informaţii  în manieră ne-critică. Educaţia la domciliu a avut, încă de la primele forme de manifestre în SUA şi în Europa un pronunţat accent religios şi idelogic, reprezântând la început apanjul familiior nemulţumite de erodarea valorilor religioase şi morale în şcolile publice. Deşi se susţine că, în prezent, aplicarea legilor concurenţei a diminuat accentele religioase (şi idelogice) ale educaţiei la domicilui, este încă greu de crezut că aceasta ar fi în întregime adevărat. E suficient să ne gândim doar la Colegiul Patrick Henry din SUA, un colegiu pentru copiii care au fost şcolarizaţi acasă şi ale cărui baze educaţionale sunt fondate pe principiile religioase creştine. Ar fi deplasat  să ne întrebăm cât de laic este învăţământul într-un astfel de context ? Scos de sub controlul statului, sistemul educaţional astfel imaginat nu pare a fi unul independent, ci unul care aluncă rapid sub un altfel de control.

O alternativă viabilă?

Este homeschooling-ul o alternativă reală la nemulţumirea provocată de sistemul public de educaţie? Deşi încă dificil de stabilit un răspuns la o astfel de întrebare, este clar că sistemul de educaţie la domiciliu trebuie totuşi să lupte pentru a elimina câteva argumente foarte solide care lucreză împotriva sa. Cât de pregătiţi sunt părinţii pentru a asigura educaţia copilului în domenii variate de la istorie şi literatură până la chimie şi fizică?  Cum se monitorizează rezultatele înregistrate de copii? Care sunt efectele asupra psihologiei infantile? Cum pot întreţine o familie părinţii care aleg educaţia acasă bazată în mare măsură pe presupoziţia că cel puţin unul dintre părinţi renunţă la altă slujbă? Când (sau dacă) va reuşi să relgementeze real şi convingător aceste aspecte, educaţia la domiciliu va deveni o alternativă viabilă.