Pe aceeași temă
La inceputul lunii august 1977 avea loc in Romania cea mai importanta miscare muncitoreasca cu care se confrunta PCR de la acapararea puterii. Timp de trei zile, intre 1 si 3 august, Valea Jiului - principalul bazin carbonifer al tarii - a fost paralizata de o greva fara precedent. Majoritatea celor aproximativ 90.000 de mineri in subteran si muncitori la suprafata au intrerupt lucrul. Mai mult, o buna parte dintre ei (marturiile vorbesc de 30-35.000 de mineri), veniti organizat din toate minele Vaii, mai putin se pare mina Dilja, s-au alaturat celor de la Lupeni, unde izbucnise greva, si au ocupat curtea minei. Ei au respins tentativele autoritatilor, sprijinite de militie, pompieri si Securitate, de a-i dispersa. Grevistii au refuzat orice discutie cu conducerea partidului pe plan local si chiar central, cerand insistent prezenta secretarului general al PCR si seful statului, Nicolae Ceausescu. Acesta din urma a fost nevoit sa-si intrerupa vacanta de la Neptun si sa mearga la Lupeni dupa ce minerii au luat ostateci pe cei doi membri ai Comitetului Politic Executiv trimisi de urgenta la fata locului in ziua de 2 august: Ilie Verdet, prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri, cu atributii in domeniul economiei, si Gheorghe Pana, presedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania si, conform cutumelor "democratiei" comuniste, ministru al Muncii. In fata determinarii minerilor (lasam cititorul sa afle cum a decurs aceasta intrevedere din punctul de vedere al participantilor), Ceausescu a fost constrans sa accepte revendicarile acestora si sa se angajeze personal ca nici un grevist nu va avea de suferit.
Cele doua scrisori pe care le publicam, trimise in septembrie 1977 de participanti ai grevei postului de Radio Europa Libera, au constitutit timp de ani de zile principala sursa de informatii privind derularea evenimentelor, revendicarile minerilor si declansarea represiunii. In anii urmatori, Amnesty International a obtinut o serie de date, cu precadere despre represiune. In iulie 1986, Neculai Constantin Munteanu inregistra un lung interviu cu un alt participant la greva, Istvan Hosszu, care in 1977 lucra ca mecanic de locomotiva in subteran la mina Dilja. Dupa spusele acestuia, delegatiile minerilor de la Lupeni pornite sa anunte declansarea grevei celorlalte mine din Valea Jiului au uitat de Dilja. De aceea, colectivul de mineri din aceasta mina nu a luat parte organizat la miscare. Insa el si probabil alti colegi ai sai (represiunea ce a urmat nu a ocolit Dilja) fusese prevenit si a fost prezent la Lupeni pe toata durata grevei. Marturia detaliata a lui I. Hosszu (difuzata pe data de 17 iulie 1986 de Radio Europa Libera) confirma veridicitatea scrisorilor din 1977. Dar ea aduce totodata o serie de precizari si elemente noi privind organizarea spontana a grevistilor, aparitia unor lideri, stabilirea listei revendicarilor, intrevederea cu Ceausescu si amploarea represiunii.
Am prezentat si analizat, impreuna cu Cristina si Dragos Petrescu, aceste informatii, coroborate cu cele aparute dupa 1989, in capitolul Proteste muncitoresti in Romania comunista din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In acest capitol sunt analizate, de asemenea, numeroasele documente din Arhiva CC al PCR consacrate acestei probleme, ceea ce arata ca greva minerilor a constituit un adevarat semnal de alarma pentru autoritati. In nici unul dintre aceste documente de uz intern nu apare cuvantul "greva". Formula cea mai elaborata este cea de "manifestari de indisciplina si dezordine, cu influente negative asupra indeplinirii planului de stat la productia de carbune". Ceausescu si conducerea partidului erau insa incapabili sa inteleaga ca adevaratele cauze ale nemultumirilor minerilor se aflau in insasi politica economica si sociala pe care le promovau, si nu in aplicarea "necorespunzatoare" a acestora pe plan local sau cel mult al Directiei Minelor. Singurii sanctionati pe linie de partid vor fi cativa responsabili locali si fostul ministru al Minelor, Petrolului si Geologiei, Bujor Almasan, demis in ianuarie 1977, care primeste un vot de blam in sedinta CC al PCR din 26-27 octombrie 1977, pentru "starea de lucruri" lasata in sectorul minier. Dar principalele preocupari ale directiei partidului au fost restabilirea ordinii si disciplinei (omniprezenta Securitatii, aproximativ 4.000 de participanti la greva deplasati in alte mine, condamnari sub diverse pretexte ale celor considerati principalii responsabili, disparitii reale sau simulate...) si reluarea productiei pentru indeplinirea planului prin angajarea a noi muncitori si prin implicarea unor unitati militare in munca in mine.
Minerii au obtinut temporar o imbunatatire a conditiilor de munca, o ameliorare a aprovizionarii si a asistentei medicale. O parte a sotiilor lor au obtinut noi locuri de munca. Evolutia situatiei generale din anii urmatori a suprimat majoritatea acestor "avantaje".
Imi permit sa reproduc in continuare concluzia la care ajungem cu ceilalti doi autori ai capitolului sus-mentionat: "Greva minerilor din Valea Jiului, desi a reprezentat un protest bine organizat si de care regimul a trebuit sa tina seama, a avut obiective mai ales economice, cu referire directa la probleme locale. Mai mult, simplul fapt ca grevistii au tinut sa discute personal cu Ceausescu arata ca acestia aveau inca impresia ca secretarul general al PCR nu era corect informat cu privire la situatia din tara si ca muncitorii sperau ca, odata pus in tema, el va lua masurile ce se impuneau. Totusi, pe parcursul grevei, protestul a imbracat si nuante politice, sloganurile cu care au fost intampinati trimisii partidului fiind "Lupeni 29" si "Jos burghezia proletara". Mai mult, Ceausescu a fost huiduit si batjocorit atunci cand a incercat sa negocieze revendicarile. Ulterior, datorita faptului ca autoritatile au inceput persecutiile impotriva participantilor imediat dupa greva, in ciuda asigurarilor date personal de secretarul general ca nu vor fi repercusiuni, cel putin o parte dintre grevisti s-a radicalizat. Vizita facuta de Ceausescu imediat dupa greva, pe 5 august, in Uniunea Sovietica le-a aratat minerilor ca politica de asa-zisa independenta era doar o fatada. Se poate chiar considera ca gestul de a trimite o scrisoare la Europa Libera a marcat politizarea criticilor aduse de mineri regimului comunist. Grevistii nu si-au propus crearea unui sindicat liber independent, care sa le apere interesele. Dar trebuie mentionat faptul ca minerii au cerut formarea unor comitete muncitoresti, abilitate sa destituie directorii. Aceasta poate fi considerata drept o forma incipienta de organizare sindicala. In fine, tardiv, unii dintre ei au aderat la miscarea Goma, constienti fiind ca reprezinta o initiativa pentru apararea drepturilor omului".
Cele doua scrisori ale minerilor au parvenit la Europa Libera la sfarsitul lunii septembrie 1977. Una dintre ele sosise prin posta de la Petrosani, ceea ce indica sau o neglijenta a cenzurii sau, mai probabil, o coniventa pe plan local. Dupa cum reiese din scrisoarea din 18 septembrie, mai multe tentative anterioare esuasera. Comitetul Francez pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania, de la Paris, a difuzat traducerile acestor texte din prima saptamana din octombrie. Astfel, stirea a aparut in presa occidentala: The Times, 7 octombrie; Le Figaro, Libération si Le Quotidien de Paris, 10 octombrie; Le Monde si La Croix, 11 octombrie; L’Express, 10-16 octombrie; Frankfürter Algemeine Zeitung si din nou Le Quotidien de Paris, 12 octombrie. In aceeasi zi Libération publica scrisoarea celor 22 cu numele lor. Largi extrase apar in France Soir din 14 octombrie. Rouge din 15-16 octombrie publica scrisoarea din 10 septembrie si apelul Comitetului Francez... adresat organizatiilor sindicale pentru apararea minerilor de pe Valea Jiului. Apar articole in presa sindicala din Franta (FO-Hebdo din 16 noiembrie) si din Statele Unite ale Americii (AFL-CIO, Trade Union News, decembrie). In Anglia, Labour Focus on Eastern Europe din noiembrie-decembrie 1977 publica scrisorile in cvasi-totalitate, in traducerea Ancai Mihailescu. Amnesty International si Biroul International al Muncii inscriu cazul minerilor grevisti pe agenda lor: ani de-a randul, cele doua organizatii vor interpela oficialitatile din Romania, care vor raspunde invariabil ca nu sunt la curent sa fi existat vreo greva in Valea Jiului.
In 1983 am republicat scrisorile (largi extrase din prima, integral cea de-a doua) insotite de informatiile difuzate de Amnesty International si de un studiu in volumul Roumanie, crise et répression 1977-1982. Un dossier de L’Alternative, pe care l-am realizat impreuna cu Anne Planche. Am publicat de asemenea interviul lui Istvan Hosszu, in traducerea lui Serban Cristovici, precedat de o prezentare in L’Autre Europe, nr. 11-12 din 1986.
1. Legea 3 din 30 iunie 1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala. Despre consecintele negative ale aplicarii dispozitiilor acestei legi asupra minerilor, vezi Ioan Velica, Dragos Stefan Velica, Lupeni 77. Laboratorul puterii, Deva, ed. Polidava, 2002.
2. Clement Negrut, primar si prim-secretar PCR al orasului Petrosani.
3. Ilie Radulescu, prim-secretar al Consiliului Judetean de Partid al judetului Hunedoara.
4. Constantin Babalau, ministrul Minelor, Petrolului si Geologiei, ianuarie-decembrie 1977.
5. Adresa lui Paul Goma, din Drunmul Taberei, unde se strangeau semnaturile pe scrisoarea deschisa adresata Conferintei de la Belgrad pentru respectarea drepturilor omului.
Dest
Domnul Ionel Bernar
Postu de Radiu Eorpa Libera N. 222
Munchien 72
Giermania Fedrala
Casut Posti N. 222
Petrosani, 10 sept 1977
Draga Domnule Bernar [d]
Sunt un muncitor din Valea Jiului si sunt foarte uimit de faptu ca Postu de Radiu al Dumneavoastra nu a stiut de cele ce s-a petrecut aici in Romania la mina Lupeni (toata Valea Jiului) cu Decretul de pensii de boala si de batraneti1 si cu drepturile omului, care la noi lasa de dorit. Burghizimea proletara ne manca capul noua muncitorilor din RSR.
La mina Lupeni este un nr. de 17.000 de mineri muncitori, saptesprezece mii, cea mai mare mina. La toate minele este 90.000, plus familiile noastre compuse din 3-4 copii, si alimentatia, si salariile si alte drepturi de care se spune ca sunt drepturile omului, de care se tot vorbeste de acest drept pe Plan international.
La 1 August s-a comunicat ca pe luna Iulie nu se mai da pensiile de boala, conform Decretului. La mina Lupeni sunt peste 500 de pensionari cu drept de munca, care sunt bolnavi de silicoza si cu o vechime de 20-25 de ani lucrati in mine. Si langa acestia s-au atasat si alti mineri ce nu erau pensionati in total peste 35.000 de muncitori in curtea minei si pe strazile orasului Lupeni si s-a declarat greva, incepand de la 1 August si pana vine presedintele tarii. Si asa ca a durat cam mult pana s-a hotarat sa vina sa stea de vorba cu noi.
Dar mai intai de a veni presedintele Nicolae Ciausescu au fost trimesi altii de a lua masuri si chiar de a pune la punct pe grevisti. Si chiar la securitate a apelat dar... oamenii Partidului Ilie Verdet si Gheorghe Pana, acesti doi oameni de Stat, cu organele de partid ale judetului Hunedoara nu ne-au putut imprastia. Si mai tare s-a aprins focul ca au plecat oameni de la toate minele, la mina Lupeni, toti minerii Vaii Jiului. S-au inchis minele pe timp de 3 zile si tara noastra a pierdut mari cantitati de carbuni.
In zilele de Luni 1, Marti 2 si Miercuri 3, 30.000 de mineri au stat flamanzi si in picioare zi si noapte. Abea miercuri s-a hotarat [Nicolae Ceausescu] sa vina. Si daca nu venea nici miercuri stateam si joi si mai departe, ca ni s-a promis ca vine de catre Pana si Verdet, acesti doi oameni de Partid dupa capturarea lor de catre noi, muncitorimea si inchiderea lor. Singur colonelul de securitate Mihut al judetului Hunedoara ne tinea la curent cu sosirea Presedintelui si in sfarsit miercuri la ora 12 a sosit si mult asteptatul al nostru Tov Nicolae Ciausescu si s-a urcat pe scari la ghireta paznicului unde erau delegatii minerilor, 13 la numar. Si de la microfonul instalat de grevisti s-a apropiat si a dat noroc bun si a zis ca nu-i frumos asa ceva, e o pata destul de rusinoasa pentru un stat socialist, dupa care a fost deadreptul huiduit si fluerat indelung. Si dupa interventiile delegatilor la microfon, care au zis ca noi l-am chemat sa ne rezolve aceste probleme, care numai el le poate rezolva, Ciausescu, s-a dat citire la planul de revendicari, la care au fost 17 puncte:
1) sa trecem la 6 ore de lucru; 2) sa iesim la 50 ani la pensie de batranete; 3) sa se calculeze pensiile pe decretul vechi; 4) sa se dea drumul la transfer nu cu litera "e" din Codul Muncii; 5) alimentatie indestulatoare; 6) medicii care erau sub conducerea secretarului de Partid si directorului; 7) sa fie schimbati directorii de mina; 8) In anii 1955-56-57 am avut drepturi si ni s-au luat. Sa se dea inapoi aceste drepturi si anume: haine gratuite, doua mese pe zi, deasemenea gratuite, multe altele; 9) Penalizarile de 30-35% ce am fost penalizati sa se ridice acest tribut.
Draga Domnule Ionel Bernar, ce a patit presedintele aici la Lupeni va ramane inscris in memorie, ca de la ora 12 pana la ora 16.45 ce a patit, vai si amar de capul lui. Si daca a vazut ca nu si nu, a zis: "Va promit in fata voastra ca pentru Valea Jiului va fi un regim special cu toate drepturile pe care voi le-ati cerut" si in incheiere a zis: "Fiti oameni intelegatori ca vom fi calcati in picioare de altii". Miercuri a plecat de la Petrosani si Joi, 4 august, a fost chemat in Crimeea de Brejnev.
1) Nu am mai fost penalizati, 2) a fost alimentatie indestul; 3) am primit salariile intregi (complect); 4) incepand de la 5 septembrie ‘77 se dau mese calde gratuit la intrare si iesire si deasemenea alte drepturi; 5) Ne-a lasat cu pensiile de boala pana la 1 ianuarie 1978 si pe anul viitor voi scri ce vom mai pati, ca treburile nu merg bine.
De toate cele intampinate cu Ceausescu, el a fost informat gresit de acesti copoi ai partidului Verdet si Gh Pana si ei sunt si in momentul de fata in Valea Jiului pentru a pune mana pe aceia care au pornit greva. Ne-a promis ca vine tovarasul Presedinte dupa 23 august sa vada ce s-a facut si ce mai e de facut ca sa fim multumiti si totusi iarasi ne-a dat uitarii. Prin postul Dvs. de radio va comunic unele masuri. Stiti ca in anul acesta au fost eliberati din inchisori 29.000 de detinuti din care 18.000 aunt angajati, iar restul sunt someri, ca de pilda, ingineri din Sibiu. Drept masuri de revin [d]ecare la minele din Lupeni, Uricani, Paroseni, Vulcan, Barbateni, Amara(?), Livezeni, Dilj[a], Petrila, Lonea, in minele Vaii Jiului, in fiecare mina sunt lichidati incepand din 5 septembrie, 300-400 de muncitori care s-au pus in gura cu organul de partid si au savarsit incidente penale. Toti sunt pusi pe drumuri cu 2-3 copii si nu mai sunt primiti in nici o mina din tara. S-au dublat securitatea si oamenii partidului. Cum ai iesit pe strada, 2-3 se tin dupa tine civili necunoscuti.
Va rog din tot sufletul sa ma scuzati ca in timp de 40 de minute nu am stiut ce sa cuprind in scrisoare. Si eu ascult postul Dvs zilnic si aud de inginerii de la Sibiu, de la Bucuresti, de toate ce le cunoasteti. Imi cer scuze ca am scris in fuga si ca va rog mai completati cu ce trebuie D [u]m[nea]v[oastra]
Cu stima,
I.D. Impedeti (?) Dum.
Petrosani, 18 septembrie 1977
Stimate Domnule Bernard,
Cu stima si recunostinta va adresam aceasta scrisoare din partea unui mare numar de muncitori mineri si cand va scrim aceste randuri suntem cu sufletul la gura si de ce si asta de oarece am mai trimes 3 scrisori una pe 9 august, 23 august si 1 septembrie si una din 10 septembrie si azi 18 septembrie ne-am hotarat sa va scrim iarasi din nou urmare la scrisoarea trimeasa la 10 septembrie la greva facuta de acei mineri din Valea Jiului pe zilele de 1, 2, 3 august am inceput sa fim foarte grav scosi din serviciuri afara si trimesi in judetul de unde esti si toti acei care au participat la demonstratie, zis greva, de la Lupeni noi pentru drepturile ce le-am cerut in fata lui (...) Nicolae Ceausescu, ne-a promis si in schimb au ramas neacordate si nu stiu de ati primit scrisoarea din 10 septembrie ‘77.
Sa va comunic in mare cele intamplate in Valea Jiului, la mina Lupeni, o mina cu vechi traditii mineresti. In ziua de 1 august, am fost [anuntati] de ortaci de-ai nostri ca la Lupeni este greva declarata din 1 august. Si atunci toti minerii Vaii Jiului au alergat acolo, ca acolo era si a fost hotarata legea si am plecat toate minele si anume Lupeni gazda, Uricani, Barbateni, Vulcan, Paroseni, Aninoasa, Livezeni, Dilj[a], Petrila, Lonea, aceste mine, un numar foarte mare la toate minele, avand doara 90 de mii de mineri, dar in ziua de 3 august miercuri, cand a venit Presedintele Ceausescu, noi care am fost in curtea minei Lupeni nu mai putin de 35 de mii de mineri care pana la sosirea Presedintelui am avut de infruntat multe cu securitatea, politia si oamenii de partid, Ilie Verdet si Gheorghe Pana, acesti doi oameni din partea C.C., si au fost trimesi probabil sa ne lamureasca in privinta legilor aparute inainte de 1 august 1977, dar cu primarul orasului Petrosani, Negrut2, si al judetului, Radulescu3, imediat au apelat la Craiova, Targu Jiu, Deva, si au adus securitate si oameni de partid sa ne imprastie. Nu au facut nimic impotriva minerilor imbracati de mina, cu lampa, cu masca si topoarele la ei. [Nu numai] ca n-au putut imprastia din grevisti nici cu masinile cu apa ale pompierilor, [dar] minerii au pus mana pe Ilie Verdet si Pana Gheorghe si au fost inchisi si pana nu vine Presedintele Ceausescu nu le dam drumul; cu tot efortul securitatii care era si al colonelului Mihut care tot zicea ca va sosi din moment in moment.
Si a venit si ceasul sosirii lui tov. Ceausescu. Dezbaterile ce-a avut cu noi de la ora 12 pana la 17 dupa masa, cum vedeti si Dumneavoastra sunt atatea ore de convorbiri cu seful statului, numai ca nimenea n-ar fi dorit sa fie in pielea lui: Ceausescu a fost huiduit, fluierat, batjocorit si la ora plecarii a fost luat de maini de generalul care-l insotea. Si la despartire a zis ca toata luna august vine sa vada cum s-au aranjat treburile, [dar] inca viziteaza judetele tarii - Iasi, Botosani, Cluj, Craiova - si la noi inca intarzie sa vina.
Intr-adevar s-au luat masuri: de curatirea oamenilor care-si cereau drepturile si au trecut la aplicare. S-au adus 2 helicoptere; s-au dublat securitatea si militia din Petrosani; din 15 septembrie ‘77 [s-au] mutat si unitati militare la toate minele din Vale; sunt securisti angajati printre muncitorii din mina. Noi, minerii, le zicem "copoii partidului"; nu stiu Dvs. cum le ziceti. Acesti copoi, cum te-a auzit ca ai scos un cuvant, cum te ia si te duce si te bate, frate, numai in cap sa te prosteasca si sunt multi si pansati cu capul din bataile de la securitate si politie.
Si o alta masura a luat-o ministrul minelor din tara, Constantin Babaloiu4, cu Directorii generali de la Combinatul central Carbune Petrosani, cu primarul orasului, Negrut, si Radulescu, al judetului Hunedoara: incepand din 5 septembrie ‘77, la toate minele dau muncitori mineri [afara], le desface contractul de munca, si conteaza ca ai 4-5 copii? Nu-i intereseaza ca nu ai (horn/?) de mutare sau ca, de exemplu, eu care sunt in aceiasi situatie, am 23 de ani lucrati la mina si, pentru ca in 1964 pentru un scandal facut la un local am fost pedepsit cu 6 luni inchisoare, inainte am lucrat la mina pana la 5 septembrie si acum, dupa 23 de ani lucrati in fundul pamantului, ne desface contractul de munca cu articolul 153, si de te duci la Directorul general (...) al combinatului si zicandu-ne: "Asta-i legea". (Oare?) om de 46 de ani, (bolnav/?), 4 copii, fara casa, cum sa merg in judetul meu Suceava, ca "imi da casa, ca de puscariasi nu au nevoie"; intrebati si Dumneavoastra: "Pana in prezent au avut nevoie?", care suntem peste 4.000 de mineri pusi pe drumuri.
15-20 de mineri am mers la Bucuresti, la CC al Partidului, si la intrare ne-a intrebat la audienta: "Da’ de unde veniti, de la Petrosani? Dar bine, aveti pe tov. Verdet, pe Pana; ei va rezolva totul". In schimb, acestia obligatoriu ne imbarca la tren, masini: "La colective cu voi! Si la mina bagam armata..." Care am avut nemotivat la servici, [ori] de te-ai pus in gura cu Directorul, cu secretarul de partid, toti suntem scosi din Valea Jiului. De la toate minele, care au fost alesi delegati la convorbirile cu Presedintele statului, noaptea au fost incarcati de politie si transportati in alte judete, supravegheati de securitate.
Aceasta este dreptatea in Romania, de care multe popoare sufera. Sa fie granitele libere, multi vor fi pusi in situatia sa paraseasca tara.
Prin postul Dumneavoastra de radio, va rugam dati citire acestor scrisori, daca v-au sosit la redactie, sa auda si alte bazine minere din tara noastra; ca poate nu stiti ca Valea Jiului este declarata judet inchis pana la 1 ianuarie 1978.
Prin Dumneavoastra am auzit de ingineri si profesori din Sibiu si de cele 5 persoane din Bucuresti, de pe Aleea Compozitorilor5; [ca] daca in Bucuresti au sarit la 5 oameni pasnici 20 de militieni, zisi (macelari/?) in stil romanesc, dar la noi, ca am fost 35 de mii care am facut greva! Cate am indurat si cu cat efort am tinut piept cele 3 zile, luni, marti, miercuri, si iata dreptatea partidului nostru!
Va rugam din suflet dati citire si sa nu va fie frica ca se aude ca intr-un stat socialist a fost greva. Si va mai fi si cred ca nu ne mai ramane decat sa pornim la dreptate singuri, cu topoarele si coasele si altele. Acesta este dreptul omului in RSR.
Acest colectiv de mineri, la numar 900-800 de mineri, s-auda si conducerea de stat ce fel de revendicare a drepturilor omului fac Domnii nostri colonei de militie, Chiloru, securitate, Mihut, Verdet, Pana, Radulescu, Negrut. Si la Lupeni am strigat: "Jos cu burghezimea proletara!", ca sunt 5 cu mapa si 2 cu sapa, asta-i dreptul in Romania.
Ne atasam lui Paul Goma cu semnaturile acestui colectiv de mineri cu drepturile omului.
Draga Domnule Emil Giorgescu, cu Directorul Dumneavoastra dati citire de mai multe ori la postul Dumneavoastra. Ne dati citire la acesti semnatari, poate se indura si ne primesc in serviciul nostru de toate zilele.
Cu stima,
Colectivul de mineri, care va uram sanatate si multi ani.
Iosif Maris, Dan Vasiliu, Ioan Dumitrescu, Ion Paraschivescu, Gheorghe Bejenaru, Barabas Francisk, Lazar Bondric, Virgil Coca, Virgil Mitran, Titu Constantinescu, Aurel Rusu, Constantin Acrinei, Mihai Junga, Vladislav Dobrovici, Adalbert Demeter, Stefan Zirmionu, Constantin Jitaru, Gheorghe Stefanescu, Stefan Apostoloaiei, Jianu Danet, Jianu Stancu, D. Miai (?)
Draga Domnule Bernard,
Cu toate incomodarile - suntem paziti sa nu cumva sa strecuram vreo scrisoare la straini sau sa ne vada vorbind cu ei, cu toata paza, poate cu riscul zilelor si al vietii - de ajunge aceasta scrisoare, culegeti ce este mai important daca nu aveti timp prea mult la dispozitie. Pentru ca la intai ianuarie 1978, toti pensionarii de boala cu gradul III, care am muncit cate 20-25 de ani in mina, ne scoate la suprafata si ne da din salariul avut 70 la suta.
Prin aceasta scrisoare, intrebati pe tov. sau Domnul Ceausescu: "Asa ne-a rezolvat acele drepturi, ca noi nu mai putem sa ajungem nici cu riscul ca vom fi impuscati sau spanzurati in audienta?" De la 3 august, acele 2 helicoptere care zicea ca le-a pus pentru oamenii muncii in caz de accident sa-i transporte la un spital cum ar fi Timisoara, Cluj, Bucuresti? Asta este o formalitate - ca helicopterele fac legatura intre Bucuresti si Valea Jiului.
Postul Dumneavoastra nu a auzit de miscarea provenita in Romania? Va rog sa spuneti sau aveti obligatia sa nu spuneti nimic despre tara noastra?
Noua, la Lupeni, ne-a zis Domnul Ceausescu: " Fiti oameni cuminti si incepeti lucrul, ca altfel vom fi calcati in picioare". Acesta a fost cuvant de spor la munca. Pe 4, a fost chemat de Brejnev si pe urma ne-am dat seama.
Dac’ati avea o trompeta sa sunati prin comitetul central sa vina sa ne rezolve putinele drepturi pe care le cerem cu familiile care rabdam de foame si suntem biciuiti sa plecam de aici de unde am lucrat 20 de ani - la minele Petrila, Lonea, Dilj [a], Livezeni, sunt minele ce apartin de Petrosani. Primarul orasului, Negrut, pune politia de-i bate, sa nu mai ai ce cauta la usa Sfatului Popular la Lupeni, idem Vulcan, idem Uricani, Aninoasa, Paroseni, Barbateni.
In 1929, de la Lupeni a pornit focul.
Rugati prin postul de radio sa vina cu vorba buna sa ne dea drepturile de munca, sa ne intretinem copiii si familia.
Cu stima.
1. Legea 3 din 30 iunie 1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala. Despre consecintele negative ale aplicarii dispozitiilor acestei legi asupra minerilor, vezi Ioan Velica, Dragos Stefan Velica, Lupeni 77. Laboratorul puterii, Deva, ed. Polidava, 2002.
2. Clement Negrut, primar si prim-secretar PCR al orasului Petrosani.
3. Ilie Radulescu, prim-secretar al Consiliului Judetean de Partid al judetului Hunedoara.
4. Constantin Babalau, ministrul Minelor, Petrolului si Geologiei, ianuarie-decembrie 1977.
5. Adresa lui Paul Goma, din Drunmul Taberei, unde se strangeau semnaturile pe scrisoarea deschisa adresata Conferintei de la Belgrad pentru respectarea drepturilor omului.
Mineri adoptati de Amnesty International
Dupa difuzarea acestei scrisori la Europa Libera, Amnesty International, care primise traducerea integrala prin Comitetul Francez pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania, a decis sa-i adopte pe toti semnatarii, considerandu-i, pe buna dreptate, in pericol. Organizatia a reusit sa-i localizeze pe 21 dintre ei (nici o informatie nu a putut fi obtinuta despre D. Miai(?)) si sa faca publica situatia lor in Raportul despre Romania din septembrie 1979. Semnatarii, muncitori calificati, tehnicieni, maistri, fusesera retrogradati drept muncitori necalificati si mutati disciplinar, insotiti de familiile lor in mine mici, cu un colectiv restrans, lesne de supravegheat. Toti se aflau sub controlul constant al militiei si al Securitatii. Astfel, la Baia Borsa, judetul Maramures, fusesera transferati I. Maris, 37-40 de ani, miner, casatorit, doi copii; V. Mitran, 28-31 de ani, miner, casatorit, un copil; C. Acrinei, miner; Gh. Stefanescu, 31-34 de ani, miner, casatorit, doi copii; St. Apostoloaiei, 40 de ani, maistru, casatorit, doi copii, exmatriculati de la scoala la Petrosani inaintea mutarii. La mina de la Ruschita, judetul Caras-Severin, fusesera trimisi D. Vasiliu, electrician, 30 de ani, casatorit, doi copii; Gh. Bejenaru, 40 de ani, conductor, casatorit, trei copii; V. Dobrovici, 35 de ani, miner, casatorit, trei copii, si I. Dumitrescu, 35 de ani, electrician, casatorit, trei copii. Tot in judetul Caras-Severin, la mina Steierdorf-Anina, se gaseau trei alti semnatari: A. Demeter, 30-35 de ani, miner, casatorit, un copil; St. Zirmionu, 30 de ani, miner, casatorit, doi copii, si J. Sava, 33 de ani, maistru, casatorit, doi copii. La Lesul Ursului, judetul Suceava, fusesera transferati I. Paraschivescu, 31 de ani, masinist, casatorit, fara copii; Barabas Francisk, 38 de ani, miner, casatorit, doi copii, si C. Jitaru, 20 de ani, ajustor, casatorit, un copil, iar la Asau, judetul Bacau, se aflau L. Bondric, 40 de ani, miner, casatorit, trei copii, si Alexandru Barabas (nesemnatar al scrisorii), 30 de ani, casatorit, un copil. La mina de fier Certej, langa Deva, fusesera mutati V. Coca, 30-35 de ani, miner, casatorit, fara copii, si Al. Rusu, 31-32 de ani, maistru, casatorit, doi copii. Informatorii Amnesty International semnaleaza ca doi alti semnatari, M. Junga, 30 de ani, miner, casatorit, un copil, si J. Danet, 33 de ani, maistru, casatorit, doi copii, se gaseau la o mina de cupru, "Baia Mare-Ardeal, judetul Cluj", probabil sau langa Baia Mare, sau la Baia de Aries, judetul Cluj. In fine, despre T. Constantinescu, inginer electrician, se aflase ca fusese retrogradat si ca unul dintre cei trei copii ai sai fusese exmatriculat din facultate. (M.B.)
