22 PLUS, nr. 322: „După toate sondajele din ultimii 15 ani, portretul românului este unul conservator“

E suficient să fii conservator, să te declari ca atare, pentru a lăsa urme în politica autohtonă? Întreb asta şi fiindcă, deşi tot aud că există un filon conservator solid în România, oamenii – mai mulţi decât 3-4! – care ar putea fi vârfurile unei mişcări ample de extracţie conservatoare întârzie să apară.
Suntem mult mai mulţi. Şi nu suntem numai în PDL. Foarte recent, un lider marcant al PNL, unul dintre cei care se opun lui Crin Antonescu astăzi, mi-a spus că el este, de fapt, conservator. A fi conservator nu înseamnă să porţi în meciuri un tricou cu însemnele acestui club. Sunt foarte mulţi conservatori care nu ştiu că sunt conservatori, din simplul motiv că a fi conservator este o stare naturală, firească. Dacă crezi în familie şi în forţa comunităţii mici, aglutinată în jurul bisericii sau a şcolii de cartier, dacă crezi că această solidaritate „în mic“ este temeiul marii solidarităţi naţionale, dacă crezi că munca pentru prosperitatea familiei tale este mai ales o datorie, dacă crezi că eşti suficient de puternic să-ţi iei destinul în mâini, dacă crezi că statul trebuie să fie mic, dar puternic, să te apere ferm când eşti agresat, dar să te lase în pace când nimeni nu te ameninţă, dacă crezi că schimbările trebuie lăsate să se petreacă aşa cum scrie la Eccleziast, fără să fie forţate sau blocate, dacă crezi că proprietatea ta e sacră şi că legea morală din noi prevalează asupra tuturor deciziilor politice oricât de democratic ar fi luate, atunci eşti conservator. După acest chip pe care l-am creionat rapid, nu-i aşa că recunoşti în el milioane de români? În cazul acesta, milioane de români sunt, de fapt, conservatori. După toate sondajele din ultimii 15 ani, portretul românului este unul conservator. Doar că nu a apărut nicio forţă politică capabilă să-i ofere platforma de valori şi mesajul politic adecvat. Eu încerc să răspândesc acest mesaj şi am succes. Vor veni şi alţii, nu mă îndoiesc.

De curând, presa v-a numit „reformist“, alături de colegii dvs. Monica Macovei şi Cristian Preda. Cum puteţi fi şi „reformist“, şi conservator în acelaşi timp?
Întâi, o observaţie de principiu. De la Burke încoace, conservatorii ştiu bine că schimbarea este legea fundamentală a lumii, că singurul lucru imposibil de schimbat este schimbarea însăşi. Tocmai pentru că schimbarea este fundamentul imuabil al lumii, conservatorii respectă schimbarea. Numai că marea diferenţă între conservatori şi liberali ori socialişti este că, pentru conservatori, schimbarea trebuie să se producă natural, la timpul ei, fără să fie grăbită sau întârziată, cu atât mai mult să fie indusă artificial în numele unui iluzoriu proiect de inginerie socială. Aşadar, am fost printre cei care au vorbit şi au pledat pentru schimbare în PDL, atunci când am crezut că e timpul ei, şi m-am îngrijorat văzând că, dintr-un motiv sau altul, nu se produce. În ceea ce mă priveşte, personal, o spun limpede: nu sunt un reformator. Nu am ambiţia asta şi nici nu am pretins vreodată că aş avea anvergura etică necesară. Sunt un păcătos, am bagajul meu de greşeli, pentru mai toate mi-am încasat pedepsele. Ceea ce vreau în politică este exact asta: să lăsăm naturalul, firescul să se manifeste. Când vine vremea schimbării, să lăsăm schimbarea să se producă. Nici mai devreme decât îi e ceasul, dar nici mai târziu. De altfel, un important conservator al vremii noastre, Condolleezza Rice, spunea că a fi conservator înseamnă să îţi dai seama de sensul în care se mişcă natural istoria şi să te aşezi pe acel sens. Un brânci discret dat lucrurilor în sensul firescului, dacă lucrurile sunt inerte din diferite motive, este perfect acceptabil. România are nevoie de un nou proiect naţional – o spune toată lumea. Mulţi confundă proiectul naţional cu un scop anume şi spun: nu mai găsim ceva de magnitudinea aderării la NATO şi la UE, cauze pentru care am făcut eforturi naţionale serioase.
Şi bine am făcut. S-a încercat să se impună ca proiect naţional modernizarea statului. Proiectul este, însă, vag. Nu înţelegem toţi acelaşi lucru prin modernizare şi, mai mult, nici nu avem toţi o evaluare comună a stadiului în care se află statul nostru. Eu cred că proiectul nostru naţional trebuie să fie legat de consolidarea familiei şi a acelei comunităţi din imediata proximitate a familiei, a comunităţii din jurul şcolilor şi bisericilor. Asta trebuie făcut imediat pentru regenerarea ţesutului societăţii noastre. Dacă aş fi prim-ministru, acesta ar fi programul meu principal.

Cuvinte cheie: PDL, Frunzaverde, Udrea, Basescu, OSIM, Miscarea Populara