22 PLUS, nr. 320: Creştin-democraţia

O altă valoare importantă este subsidiaritatea. Statul trebuie să intervină în rezolvarea unei probleme numai atunci când individul, familia, organizaţiile voluntare sau comunităţile locale nu o pot face.

Solidaritatea creştin-democraţilor diferă, însă, de cea a socialiştilor. Chiar atunci când susţin politici sociale, aceştia nu susţin ca totul să aibă loc prin mecanisme de stat. Organizaţiile civice au un rol important în ameliorarea problemelor sociale. Apoi, politicile sociale ale creştin-democraţilor sunt mai degrabă reactive şi compensative, nu preventive, ca ale social-democraţilor. Solidaritatea trebuie să se îndrepte către cei care au cu adevărat nevoie de ea şi sunt ajutaţi doar cei care nu se pot ajuta.

Cele mai influente lucrări ale creştin-democraţiei sunt enciclicele papale Rerum Novarum a lui Leon al XIII-lea şi Quadragesimo anno a lui Pius al XI-lea. Acestea sunt fundamentele doctrinei sociale catolice, doctrină care stă la baza creştin-democraţiei, iar programele politice ale partidelor creştin-democrate reflectă opţiunile valorice exprimate în cele două enciclice papale.

Creştin-democraţia s-a dorit, încă de la început, o cale de mijloc între capitalism şi socialism. Aceasta se pronunţă şi împotriva unui capitalism nelimitat, şi împotriva unei planificari centralizate cu abolirea proprietăţii private, şi împotriva distribuţiei egalitare a resurselor prin stat, ca în socialism. Trebuie asigurat numai un prag minim al bunăstării în vederea autonomiei cetăţeanului. Konrad Adenauer optează pentru economia socială de piaţă, adică pentru un aranjament instituţional interesat atât de piaţa liberă, cât şi de protecţia socială. La fel, pentru Ludwig Erhard, economia socială de piaţă combină capitalismul cu protecţia socială. Numai dacă funcţionează economia, rămân mai multe resurse pentru ameliorarea problemelor sociale.