22 Plus, nr. 286 - Cărţile, la o cafea

Încă aşteptăm acel proiect urbanistic care să îmbine interesele culturale cu spiritul comercial, loisir-ul cu consumul de cultură.

Când a apărut la Londra, pe Oxford Street, prima librărie cu cafenea inclusă, mi s-a părut un monument de vulgaritate şi o vreme am refuzat să intru în ea. Ideea venise de peste ocean. Librăria făcea parte din reţeaua americană Borders şi, în numele a ceea ce credeam a fi atunci respectul pentru cultură, o suspectam că ar fi o capitulare în faţa mercantilismului. Ulterior, am fost dusă de fiul meu, pe vremea aceea student la Oxford, la cafeneaua din Blackwells, cea mai mare librărie universitară. Cu un teanc de cărţi pe masă, ne-am abandonat amândoi plăcerii combinate pe care ne-o procurau calitatea cafelei şi calitatea cărţilor. Graţie unui tânăr de 20 de ani scăpasem de prejudecăţi, iar Blackwells a devenit o escală obligatorie a incursiunilor mele la Oxford. Stupizenia acestor prejudecăţi ar fi trebuit să-mi fie evidentă din faptul că nu mă deranja deloc faptul că muzeele aveau restaurante şi magazine, dominate desigur de cărţi. Dimpotrivă, este o plăcere să-ţi pierzi vremea prin museum-shop, nu numai la National Gallery sau la Victoria and Albert, ci şi la British Museum sau Tate, chiar dacă nu cumperi nimic. Pe de altă parte, acolo poţi cumpăra cele mai încântătoare cadouri pentru spiritele ce-ţi sunt apropiate.

Tot prejudecăţile mele de est-europeană m-au făcut să mă uit iniţial strâmb la South Bank Centre, cu arhitectura sa austeră.
L-am descoperit abia când oferta Teatrului naţional londonez a devenit irezistibilă. Este un spaţiu imens, modern, care găzduieşte Teatrul Naţional, Filarmonica şi Galeria Hayward, alături de librării şi cafenele aliniate de-a lungul Tamisei.

M-am obişnuit treptat cu concepţiile urbaniştilor londonezi care încercau să creeze spaţii culturale accesibile tuturor, agreabile şi atrăgătoare, care să şteargă graniţele artificiale dintre cultura înaltă şi viaţa cotidiană – locuri în care să-ţi facă pur şi simplu plăcere să-ţi petreci timpul liber. Ideea nu era nouă, dacă ne gândim că şi Gaudí se ocupase de amenajarea Parcului Güell.

Ei bine, după ce mă obişnuisem cu spaţiile culturale ale marilor oraşe europene, m-am întors în România. Bănuiam că va fi un fel de back to the USSR, echivalent cu un fel de călătorie în timp, într-o epocă înainte de inventarea luminii electrice, dar, Dumnezeu ştie de ce, am închis ochii şi m-am suit în avion sperând că, în timp, Bucureştiul va evolua.

Dar spaţiile culturale au rămas mai mult sau mai puţin aceleaşi, reci şi neprimitoare, populate doar cu câteva standuri meschine, iar spaţii noi nu au apărut. Au trecut nouă ani şi încă aşteptăm acel proiect urbanistic care să îmbine interesele culturale cu spiritul comercial, loisir-ul cu consumul de cultură.

De fapt, corect ar fi să spunem că încă aşteptăm un proiect urbanistic pentru Bucureşti, nu un proiect pe hârtie, nu o machetă frumoasă, ci o realitate urbană. Dar timpul a trecut şi oraşul a căzut victimă dezvoltatorilor lipsiţi de scrupule şi edililor lacomi şi nepăsători. S-au organizat concursuri de proiecte pentru diferite zone, dar soluţiile urbanistice premiate au căzut în uitare, pentru că nimeni nu a dorit, de fapt, să le pună în practică. De-a lungul anilor, primarii Bucureştiului s-au plimbat prin lume, dar niciunul nu s-a întors cu o viziune pentru Capitală. Iar conducătorii politici ai ţării nu au avut – şi nici nu au – interese culturale.

Până la urmă, dacă ne gândim bine, ajungem la concluzia că singurul care a avut o viziune pentru Capitală a fost Nicolae Ceauşescu. Marele nostru noroc a fost că nu a reuşit să şi-o pună integral în aplicare şi că intervenţiile sale brutale în spaţiul urban nu au desfigurat complet oraşul, lăsând doar o serie de cicatrici hidoase pe faţa sa obosită.

Există, desigur, o oază în acest oraş, Librăria Cărtureşti, rezultatul unei fericite întâlniri între iniţiativa privată a librarilor şi cea a arhitecţilor. Dar la Cărtureşti se bea ceai, ceea ce-i exclude pe băutorii de cafea, trimiţându-i în cafenelele prea puţin favorabile lecturii. Pe de altă parte, fie vorba între noi, cafeaua care se serveşte în cafenelele bucureştene este tot mai proastă. Pe când o cafenea cu dichis – şi, de ce nu, cu cărţi?