22 Plus, nr. 283: Funcţii urbane - Cum poate deveni cultura un motor al dezvoltării locale?

Wilhelm de Orania i-a întrebat pe orăşenii din Leiden ce vor: scutire de taxe pe perioadă nelimitată sau universitate? Era vorba de un oraş industrial la vremea aceea, plin de burghezi negustori. Ei au cerut universitate! Acum este una dintre cele mai puternice din Olanda. Am temeri că voi reuşi să primesc acelaşi răspuns şi în comunităţile româneşti. Dar trebuie să încercăm.

Nu aş ezita deloc în a spune că, în pofida declaraţiilor care mai de care mai optimiste, cultura nu prea reprezintă o prioritate pentru nimeni. Eventual, cel mult discursiv.

Se marşează foarte mult pe productivitate, eronat înţeleasă uneori, şi nu se acordă atenţie decât lucrurilor care aduc profit imediat. Investiţiile de perspectivă se practică prea rar. Când se dau nişte bani, nu există responsabilitatea şi angajamentul că aceştia nu se scurg prin găuri negre.

De aceea, cei cărora încă le mai pasă, din diverse motive (altruiste sau interesate, prea puţin importă), ar trebui să strângă rândurile şi să mobilizeze iniţiativele locale. La o astfel de întrunire am participat la Sibiu, unde am fost invitată să vorbesc despre rolul culturii în dezvoltarea locală durabilă.

Dânşii au cerut ajutorul unui stat cam bleg şi au înţeles că şansa lor ţine de programele comunitare şi de fondurile europene. Însăşi subvenţia europeană pentru activităţile creative şi culturale se ridică undeva în jurul a 0,5 euro pe locuitor, în 2000-2007.

Prin programul comunitar Cultura 2007-2013, fondurile europene au crescut la circa 1 euro pe locuitor. Dar rămâne de peste două ori mai mică decât subvenţia agricolă acordată pentru o vită. Doar că nu este suficientă promovarea ofertei de cultură. Nici exportul de cultură nu este posibil, fără existenţa unei nevoi interne.

Să ne amintim cum s-a înfiinţat Universitatea din Leiden, cea mai veche din Olanda (1575). După ce i-a bătut măr pe spanioli, Wilhelm de Orania, ca să celebreze victoria, i-a întrebat pe orăşenii din Leiden ce vor: scutire de taxe pe perioadă nelimitată sau universitate? Era vorba de un oraş industrial la vremea aceea, plin de burghezi negustori. Ei au cerut universitate! Acum este una dintre cele mai puternice din Olanda. Am temeri că voi reuşi să primesc acelaşi răspuns şi în comunităţile româneşti. Dar trebuie să încercăm.

Nu vreau să sacrific însă întrebarea de bază: cum se poate schimba perimata opţiune politică şi administrativă de a gestiona cultura doar ca un reper de identitate naţională şi locală sau de sector consumator de resurse? Răspuns: economia culturii.
Patrimoniul imaterial şi material, creaţia artistică, mentalităţile, tradiţiile şi obiceiurile sunt elemente ale diversităţii europene capitalizabile spre beneficiul comunităţilor locale. Cazurile de succes sunt tot atâtea argumente care ne alimentează idealismul că şi la noi se poate.

Atractivitatea festivalurilor de muzică de la Sziget, a celor de teatru de la Avignon sau de film de la Cannes asociază veniturile încasate din turismul cultural şi argumentul dezvoltării unui profil internaţional al comunităţilor locale. Reorientarea spre turismul cultural, prin ridicarea Muzeului Guggenheim de către arhitectul american Frank O. Gehry, este un capitol esenţial al poveştii de succes economic dat de revitalizarea Ţării Bascilor.

Exemplele spaniole curg şnur: modernizarea demarată în anul 2004 a celor mai renumite trei muzee din Madrid şi a altor două noi muzee de interes mondial – Muzeul Picasso din Malaga şi Muzeul de Arte Contemporane Es Baluard din Palma de Mallorca – a atras un val record de turişti din toată lumea. În jurul lor s-a construit infrastructura rutieră şi turistică, serviciile colaterale etc.

Oraşul german Kassel, după ce a fost distrus în proporţie de 80% în timpul bombardamentelor celui de-al doilea război mondial, a câştigat în notorietate prin promovarea uneia dintre cele mai renumite expoziţii de artă modernă din lume, Documenta, care are loc din cinci în cinci ani.

Experienţa oraşelor culturale europene – Graz din Austria (2003) sau Sibiu din România (2007) – adaugă noi argumente pentru conştientizarea rolului economico-social al culturii asupra dezvoltării locale şi invită oraşele şi celelalte administraţii publice locale din România să promoveze astfel de iniţiative.

Pentru prima dată în istoria Europei, forţa economică a sectoarelor creative (design, arhitectură şi creaţie în marketing) şi a culturii a fost analizată abia în anul 2006, de o prestigioasă firmă de consultanţă belgiană, KEA European Affairs, la solicitarea Directoratului General pentru Educaţie şi Cultură. Concluziile raportului The Economy of Culture in Europe conturează realitatea a 30 de state europene prin evaluarea economică şi socială a culturii.

Ignoranţa noastră faţă de aceste sectoare poate fi surmontată de câteva cifre relevante la nivel european:

• Sectoarele creative şi culturale au generat o cifră de afaceri de peste 650 de miliarde de euro, în anul 2003, de peste două ori mai mult decât industria de automobile; cele mai mari cinci ţări europene - Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Spania - cumulează aproape 3 sferturi din producţia sectoarelor culturale şi creative la nivel european, similar însă forţei lor economice totale de 74% din PIB-ul UE-25.

• Contribuţia acestora la PIB-ul Uniunii Europene a fost de 2,6% în acelaşi an, comparativ cu 2,3% în cazul industriei chimice, de cauciuc şi plastic, 2,1% în cazul sectorului imobiliar, 1,9% în cazul industriei alimentare, băuturilor şi tutunului sau 0,5% în cazul industriei textile.

• Viteza de dezvoltare a sectoarelor creative şi culturale a fost de aproape 20% în termenii valorii adăugate, adică de peste 12 ori mai mare decât cea a întregii economii europene, între 1999–2003.

• 5,8 milioane de persoane erau angajate în anul 2004 în aceste sectoare, adică 3,1% din totalul forţei de muncă active în UE-25.

Am evidenţiat doar câteva efecte directe şi cuantificabile ale rolului culturii în dezvoltarea unei economii competitive. Dintre efectele indirecte, ne oprim doar asupra interdependenţelor cu sectorul de tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, atragerii investiţiilor şi dezvoltării turismului.

Pe cine se va grăbi să îmi spună că înainte de turism cultural e nevoie de drumuri am să-l/s-o invit să facă o vizită la Machu Picchu, în Peru, unde, surprinzător, nu va găsi autostrăzi, deşi milioane de turişti frecventează zona anual.