22 Plus, nr. 277 - Moştenirea urbană ceauşistă - Trecut-au anii...

Razvan Braileanu | 15.09.2009

Pe aceeași temă

„O întâlnire cu anii interbelici ai Bucureştiului puşi faţă în faţă cu zilele noastre“ este organizată în perioada 17 septembrie–4 octombrie 2009, la Muzeul Municipiului Bucureşti, prin intermediul expoziţiei foto  Trecut-au anii...

Asociaţia „Bucureştiul meu drag“ şi Muzeul Municipiului Bucureşti au adunat la un loc, pentru această inedită expoziţie, 63 de perechi de fotografii care reprezintă instantanee ale Bucureştiului interbelic refăcute în zilele noastre.

Fotografiile vechi sunt din arhiva muzeului, cele actuale sunt realizate de membrii Asociaţiei „Bucureştiul meu drag“. „Nu ştiu cum au fost făcute fotografiile vechi, dar pentru cele actuale a trebuit să ne urcăm în copaci, pe stâlpi, pe schele şi acoperişuri, să vorbim cu administratori de bloc, a fost o întreagă aventură ca să le refacem“, declară Andrei Bârsan, preşedintele Asociaţiei „Bucureştiul meu drag“ şi curatorul expoziţiei.

Asociaţia a fost înfiinţată în anul 2007, propunându-şi ca, prin intermediul fotografiei, să cultive cunoaşterea Bucureştiului şi să contribuie la descoperirea farmecului locurilor, a oamenilor şi a tradiţiilor care l-au construit, care i-au definit spiritul şi care interferează zilnic cu prezentul nostru. Pe parcursul anului 2009, asociaţia a organizat 20 de excursii foto pentru pasionaţii de fotografie, publicând pe pagina web http://www.orasul.ro/ peste 10.000 de fotografii realizate în aceste deplasări. De asemenea, „Bucureştiul meu drag“ a iniţiat 8 expoziţii foto desfăşurate în România şi în străinătate, precum şi diverse acţiuni caritabile.
Vernisajul expoziţiei Trecut-au anii... are loc joi, 17 septembrie 2009, orele 18.00, în curtea Muzeului Municipiului Bucureşti.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22