Pe aceeași temă
În 2012, furtuna europeană ar putea împrăştia recesiune în marile economii ale continentului, cu efecte greu de bănuit asupra economiei româneşti.
2011 a confirmat aşteptările. Ar fi trebuit să fie anul revirimentului economic al României şi lucrul ăsta s-a întâmplat. A fost un an relativ calm, de reconstrucţie, în care România a semnalizat partenerilor săi din Europa şi din restul lumii o stabilitate aşezată pe pilonii unui acord de precauţie semnat cu Troika finanţatoare - FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Nu a fost însă un an suficient de spornic pentru românul obişnuit, care nu şi-a refăcut capacitatea de consum, ceea ce s-a reflectat într-un final şi în economie. Un cerc vicios în care angajatorii, fie ei de stat sau privaţi, n-au putut ridica salariile, iar oamenii s-au repliat tăind cheltuieli. Ca atare, creşterea economiei româneşti s-a bizuit aproape exclusiv pe export, deci pe consumul altora. În 2012, apetitul pentru consum al europenilor ar putea scădea dramatic, deoarece se anunţă un an dificil pentru Europa. Ne rămâne deci şansa de a stimula consumul intern, dacă vrem să avem şi în acest an o creştere a economiei. Va fi dificil, însă toată lumea aşteaptă o relaxare a fiscalităţii pe muncă, care s-ar putea produce în primăvara acestui an. Pentru guvern, gestul ar putea conta în jocul electoral, deoarece ar demonstra că nesfârşitele măsuri de austeritate au şi un final fericit.
Din păcate, România va rula în acest an un buget ambiţios, cu alte cuvinte, va avea un spaţiu minimalist pentru cheltuieli. Se va desfăşura sub ochii noştri o demonstraţie a acelei teorii economice potrivit căreia prudenţa şi austeritatea dau roade, adică stabilizează economiile. Stabilitatea unei economii este însă greu perceptibilă în buzunarele mulţimii. Ca atare, s-ar putea instala o oboseală a austerităţii, avertizează analiştii agenţiei de rating Moody’s. Un sentiment periculos în an electoral. Este previzibilă o euforie a promisiunilor de relansare a economiei, a ideilor curajoase care promit pomeni şi, în general, valuri de bani dirijaţi, teoretic, spre buzunarele votanţilor. Valul de promisiuni ar fi stins doar de duşul rece al destul de probabilei recesiuni din Vestul Europei.
Deci, din perspectiva generală a economiei, intrăm oarecum cu dreptul în 2012. Însă ne putem aştepta ca 2012 să fie anul miracolelor. Acel „annus mirabilis“ în care printr-un miracol lumea scapă aproape nevătămată din catastrofe. Ne pândesc pericole externe atât de mari, încât doar prudenţa nu ajută la mare lucru. Iar România, în an electoral, trebuie să livreze bunăstare şi stabilitate electoratului.
Investiţiile s-au subţiat în 2011 şi, teoretic, sunt şanse mari să încetinească şi în acest an. Motivele ar fi multiple. În primul rând, persistă temerea unei recesiuni prelungite sau, în cel mai bun caz, a unei stagnări a economiilor partenerilor noştri europeni. În această conjunctură mai degrabă emoţională, fluxul de bani care ar putea fi dirijat către investiţii îngheaţă. În al doilea rând, intrăm într-un an electoral în care evoluţiile din spaţiul politic creează incertitudini şi, în mod aproape tradiţional, investiţiile stagnează în această conjunctură. În plus, băncile europene vor avea un an dur, în care vor căuta ele bani pentru a-şi majora capitalurile. Este de aşteptat un adevărat război în piaţa bancară europeană, ale cărui bătălii se vor duce dur pentru repoziţionarea băncilor mai rezistente pe o piaţă nervoasă. În această atmosferă tensionată, băncile vor fi puţin dispuse să finanţeze proiecte de anvergură, ceea ce ar putea influenţa negativ apetitul companiilor mari pentru investiţii.
Cu toate acestea, România are şanse mari să absoarbă bani europeni într-un ritm alert şi să-şi amplifice investiţiile în infrastructură. În plus, are şansa de a atrage bani în proiectele sale energetice, fie prin vânzarea la bursă a unor pachete de acţiuni la Transgaz, Transelectrica şi Tarom. În ciuda promisiunilor de a continua programul de vânzare prin Bursă a unor ample pachete de acţiuni la mari companii de stat, incertitudinile spaţiului politic şi cele din mediul economic ar putea amâna din nou programul de privatizare. Totuşi, statul va avea nevoie de banii obţinuţi din aceste vânzări pentru a-şi controla deficitul fiscal, iar companiile vizate au nevoie de investitori. Dilema poate fi rezolvată prin acţiune, după modelul polonez, care s-a dovedit a fi un succes.
În 2012, cel puţin în prima jumătate a anului, ceea ce va conta va fi furtuna europeană, care ar putea împrăştia recesiune în marile economii ale continentului, cu efecte greu de bănuit asupra economiei româneşti. Va fi annus mirabilis. //
