2005

Am început 2005 cu incertitudini si cu multa speranta. Tocmai l-am încheiat cu suficient de multe certitudini si cu ceva mai putina speranta. A fost un an greu, cu inundatii, cu introducerea cotei unice de impozitare si cu lupa Comisiei Europene tintita asupra domeniilor mentionate în clauza de salvgardare, care ar putea trimite Romania în prelungirile aderarii la Uniunea Europeana. Cu toate acestea, prestatia guvernului, nascut cu forcepsul manuit de Traian Basescu, a fost peste asteptari, iar balbaielile inerente începutului de mandat au fost putine.

Cea mai placuta surpriza a lui 2005 a fost prestatia Monicai Macovei, în fruntea Ministerului Justitiei. Dupa 15 ani de carpeli, încercari timide de reforma si puseuri contrareforma, avem certitudinea ca Justitia din a încaput, în sfarsit, pe mainile unui administrator priceput. Era si timpul, sabia Uniunii Europene atarna amenintator. Printre restantele Monicai Macovei se numara mentinerea serviciului secret al Ministerului Justitiei si pastrarea în functia de procuror general a lui Ilie Botos. In 2005, institutiile care blocheaza reforma au capatat nume: în structura actuala, CSM e principalul obstacol în calea unei Justitii la standarde europene, iar CNSAS obstructioneaza desprinderea Justitiei de trecutul totalitar.

Mai putin surprinzatoare au fost confirmarile ca Administratia si Internele, ca si Agricultura, domenii în care înregistreaza întarzieri pe drumul aderarii, au în fruntea lor ministri eficienti. Seriozitatea si competenta lui Vasile Blaga si Gheorghe Flutur pot fi atuurile Romaniei pentru obtinerea unui raport favorabil, de la Bruxelles, la începutul lunii mai. In ultimele luni, Eugen Nicolaescu a demonstrat ca nu va fi o figura stearsa în fruntea Sanatatii si ca are un proiect (cat de coerent, ramane de analizat) de a reforma un domeniu amenintat de colaps. Prestatia celor trei era oarecum previzibila.

Nesperat de pozitiva la ora bilantului este activitatea lui Sebastian Bodu, care, în ciuda tentatiei juvenile spre spectacolul mediatic, a transformat ANAF într-o institutie care seamana tot mai mult cu suratele sale din Occident. Zvonurile tot mai puternice privind înlocuirea lui Bodu confirma faptul ca, facandu-si datoria si respectand legea, a deranjat mai multe grupuri de interese.

Traian Basescu a demonstrat în 2005, cu asupra de masura, ca este un “presedinte jucator”, ceea ce a promis înca din campania electorala. Om politic bazat pe instinct, si nu pe calcule sofisticate, Basescu si-a cheltuit energia, în prima jumatate a anului, pentru a-si pune în opera proiectul alegerilor anticipate. In a doua lui jumatate, Basescu a urmarit pedepsirea lui Calin Popescu Tariceanu pentru ca i-a sabotat proiectul, renuntand în ultimul moment sa-si dea demisia. Prins în corsetul unei Constitutii care nu-i da prerogative pe masura ambitiilor sale si a voturilor contabilizate în alegeri, Basescu a relansat dezbaterea asupra reformarii sistemului politic, prin instituirea parlamentului unicameral, a votului uninominal si fixarea juridica precisa a raporturilor dintre presedinte si primul ministru. Sansele lui Basescu de a modifica, daca nu Constitutia, macar legea electorala, în sensul dorit de el, sunt înca si mai mici decat cele avute de proiectul anticipatelor. De altfel, nici nu este un proiect al lui Basescu, cat o noua etapa din lunga dezbatere privind reforma sistemului politic din Romania, dezbatere care multa vreme s-a consumat doar în zona organizatiilor nonguvernamentale. Singurul proiect pe care Basescu a izbutit sa-l realizeze a fost cel al Comunitatii Nationale de Informatii. Paternitatea proiectului însa nu-i apartine lui Basescu, ci lui Ioan Talpes. Cu totul surprinzator de bine s-a miscat Basescu pe arena internationala. In doar cateva luni, politica externa a Romaniei a capatat alte contururi, Bucurestiul devenind un jucator activ în zona.

Tariceanu a dezamagit ca om politic, pentru ca a refuzat sa faca echipa cu Basescu si n-a înteles miza alegerilor anticipate. A preferat scenariul clasic al disputei dintre palate, calcand pe urmele lui Radu Vasile si Adrian Nastase. Insa, spre deosebire de predecesorii sai, Tariceanu a luat pozitia sacului de box. Altfel, în PNL, s-a dovedit un abil politician, parand loviturile venite dinspre Theodor Stolojan si Mona Musca, în spatele carora e usor de distins umbra lui Basescu. Incepe sa se contureze ca o certitudine faptul ca actuala prezenta a liberalilor în fruntea Romaniei e cantecul de lebada al PNL.

Tot o certitudine, neagra de data asta, este si lipsa de apetit a noii conduceri a PSD pentru reforma. Alegerea lui Mircea Geoana în fruntea PSD a fost salutata cu interes si speranta. Acum e limpede ca nu e Geoana omul care poate sa schimbe destinul acestui partid. Lipsit de sustinere, el nu face decat sa navigheze printre clanuri, asteptand ca Daniel Morar si DNA, prin instrumentarea dosarelor de mare coruptie, sa-i consolideze pozitia din fruntea partidului.

2005 a confirmat faptul ca Basescu, si numai el, poate echilibra scena politica în defavoarea PSD si ar putea fi o garantie ca, dupa urmatoarele alegeri parlamentare, anticipate sau nu, Romania nu va mai fi încalecata de un partid-stat, cum s-a întamplat între 2001-2004. Experienta Emil Constantinescu impune pragmatism si calcule reci, pe termene medii si lungi. Si nu iubiri neconditionate pentru vreunul dintre actorii majori ai scenei politice.