Teatrul absurd la Bucureşti - despre bilanţul guvernului Boc şi şansele lui Ungureanu

Cine l-a obligat pe fostul premier să demisioneze? Ce note să i se dea guvernării Boc? Frankfurter Allgemeine Zeitung are o părere clară despre perfomanţele fostului executiv şi despre şansele lui M.R. Ungureanu.
 

"Nu protestele l-au silit pe Emil Boc să demisioneze, ci propriul său partid", scrie Karl-Peter Schwarz în editorialul său apărut pe prima pagină a ziarului conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung. "Teatru absurd la Bucureşti", se intitulează acest articol despre schimbările politice operate la cârma României.

Karl-Peter Schwarz, un excelent cunoscător al istoriei şi realităţilor contemporane româneşti şi est-europene, analizează situaţia de la Bucureşti din unghiul evoluţiilor majore care au schimbat faţa continentului.

Pe prima pagina a cotidianului din Frankfurt, un ziar reflectând convingerile unei bune părţi a segmentului conservator german, ziaristul justifică şocantul titlu al editorialului său, ce evocă, textual "teatrul absurd de la Bucureşti".

Premierii, notează autorul, "se retrag din funcţie doar după ce au dat vizibil greş", aşa cum au eşuat premierul grec Papandreou şi omologul său italian, Berlusconi. "În România e altfel". În România "a demisionat un premier pe care colegii săi din UE îl invidiază şi în care instituţiile financiare internaţionale au încredere. În ziua în care Emil Boc a demisionat, Fondul Monetar Internaţional a acordat note excelente reformelor guvernului său".

Revenind la ideea de teatru al absurdului, autorul e de părere că propoziţia pe care a rostit-o Emil Boc spre a-şi lua adio i-ar fi putut-o şopti "compatriotul său, Eugen Ionescu". Fiindcă premierul şi-a depus mandatul de şef al guvernului "pentru ca românii să-şi păstreze ce au câştigat: stabilitatea economică a ţării".

Succesele şi eşecurile unor guverne sunt azi uşor de identificat "pe baza curbelor trasate febrei pieţelor financiare internaţionale". Ministerul român al finanţelor a reuşit în aceiaşi zi de luni "să plaseze obligaţiuni pe termen de un an la dobânzi de mai puţin de şase la sută, încasând mai mulţi bani decât sperase guvernul".

În schimb, "crescândul pericol de instabilitate politică după demisia lui Boc a determinat pieţele să sporească instantaneu taxele de risc. Pieţele nu apreciază câtuşi de puţin incertitudinea".

Autorul conservator german îşi exprimă, indirect, şi aprecierea pentru şeful statului român. El aminteşte că preşedintele Traian Băsescu "l-a însărcinat în aceiaşi seară pe fostul ministru de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, să formeze noul guvern".

În opinia autorului, "Ungureanu se bucură ca şi Boc de întreaga încredere a preşedintelui, devreme ce Băsescu i-a încredinţat în 2007 munca poate cea mai delicată, cea de şef al serviciilor secrete externe"…Totodată, "demersul rapid" al liderului de la Cotroceni "a izbăvit România de o criză politică, dar pericolele către care se îndreaptă nu s-au diminuat defel".

Potrivit expertizei autorului german, la Bucureşti cabinetul Boc "a guvernat timp de trei ani într-un mod absolut judicios, în ciuda majorităţii sale parlamentare extrem de subţiri. Curajul manifestat de Boc şi de miniştrii săi merită tot respectul".

Karl-Peter Schwarz enumeră măsurile luate de executiv în vederea punerii sub control a deficitului bugetar, în speţă reducerea pensiilor şi "diminuarea cu 15 la sută a ajutoarelor sociale precum vremelnica tăiere cu 25 la sută a salariilor din sectorul public…şi desfiinţarea a 185 de mii de posturi în acest sector".

Jurnalistul din Frankfurt compară prestaţia cabinetului Boc cu cea a precedentului guvern condus de naţional-liberalul Tăriceanu. Despre cel din urmă aflăm că "a guvernat cu generozitate grecească".

E evident, în context, că nici un verdict nu poate fi mai nimicitor din perspectiva unui conservator german. Care ţine totuşi să adauge că "Boc a stăruit în schimb asupra unei discipline bugetare care poate servi chiar şi Germaniei drept exemplu".

O notă mai mare e greu să se mai poată da unui premier. Dar Karl-Peter Schwarz nu-şi opreşte elogiile rezervate fostului executiv în acest punct, ci laudă şi politica fiscală a Bucureştilor. În România nu s-a ridicat decât taxa pe valoare adăugată de la 19 la 24, dar nu şi celelalte dări şi impozite, spre "a nu se sugruma lent demarata creştere a economiei".

Despre români citim în continuare: "Cu răbdare şi crescândă înţelepciune economică, românii şi-au asumat sacrificii, pe care germanii, italienii şi portughezii nici nu şi le pot imagina. Nici un alt guvern al Uniunii Europene nu a realizat atât de mult într-un răstimp atât de scurt. Până şi în lupta împotriva corupţiei, cel mai mare rău grevând clasa politică a ţării, s-au înregistrat oarecari succese, fie ele chiar mărunte".

Autorul german se opreşte în continuare asupra aspectului politic şi electoral al problemelor confruntând executivul.

Potrivit lui, atât preşedintele ţării cât şi fostul premier "au avut permanent conştiinţa riscurilor" pe care şi le asumă partidul guvernamental, "PDL confruntându-se cu pericolul unor pierderi mari" (din pricina reformelor) "la alegerile parlamentare din toamna acestui an".

Or, scrie autorul textual, "nu protestele de stradă împotriva programului de austeritate au determinat retragerea guvernului şi nici atacurile opoziţiei radical-populiste. Boc a supravieţuit unei duzini de moţiuni de cenzură şi rezistase unor presiuni încă şi mai intense ale străzii. Boc a cedat pentru că ştia că, într-un an electoral, nu mai poate conta pe susţinerea partidului său".

Rezumând cauza esenţială a tragediei multor oameni politici competenţi, Karl-Peter Schwarz constată că "eşecul lui Emil Boc se datorează faptului că partidele conferă prioritate politicii clientelare spre a fi realese. În România situaţia e cu atât mai rea, cu cât aceleaşi partide n-au nici o jenă să confere propriilor interese o pondere încă şi mai mare decât celor urmărite de clienţii lor".

Ce şanse are premierul desemnat?

Autorul relevă că Mihai Răzvan Ungureanu "a anunţat că doreşte un dialog cu opoziţia. Dar şansele sale de a-i determina pe social-democraţi şi naţional-liberali să accepte un minim consens sunt egale cu zero. Altfel decât omologul său italian, Ungureanu va trebui să se aştepte din capul locului la rezistenţa îndârjită a opoziţiei, chiar dacă n-ar avea nici un membru al PDL în cabinetul său".

Situaţia e şi mai dificilă pentru premierul desemnat. Fiindcă "orice măsură impopulară ar adopta, ar isca şi rezistenţa deputaţilor şi senatorilor PDL. Sprijin politic nu va găsi decât la preşedinte", care, potrivit expertului german, nu ar mai fi nevoit să ţină seama de sondaje, întrucât nu mai poate fi ales după ce-şi va încheia al doilea mandat.

Or, în acest ultim punct autorul german se înşeală. Şi Traian Băsescu e nevoit să ia în calcul sondajele, devreme ce nu este exclusă reluarea tentativelor de a-l suspenda.

Articol publicat de Deutsche Welle