Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Radu Mazare a fost RETINUT 24 de ore de DNA pentru luare de MITA. 175.000 de euro pentru a FAVORIZA o firma la licitatia pentru cartierul Henri Coanda
- - - -
2014-04-09
Actualitate Interna
2

Primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, a fost retinut marti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptiei urmand sa fie prezentat miercuri instantei, cu propunerea de arestare preventiva. Alaturi de Mazare a fost retinut si omul de afaceri Morgenstern Avraham care i-a dat mita primarului Constantei 175 de mii de euro pentru ca acesta sa-i faciliteze castigarea unei licitatii, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social "Henri Coanda", in valoare de circa 10 milioane de euro, DNA. Banii, primiti in mai multe transe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi apartinand unor societati off shore, spun procurorii.

Dupa ce a aflat despre retinerea de 24 de ore, Radu Mazare a declarat in fata sediului DNA: “E un dosar politic. Am vrut sa construiesc pentru saraci si uite cu ce m-am ales. Sa-ti fie rusine, Basescu. Nu am luat mita ca altfel construiam scump si nu cel mai ieftin.”

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, in dosarul lui Mazare este vizat si un parlamentar.

 In dosar este implicat si fratele lui Radu Mazare.

Dosarul în care Mazăre este audiat la DNA este instrumentat de Ana Dana, același procuror care-l anchetează și pe președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, acuzat și el de fapte de corupție.

 

Spaga in rate pentru aranjarea unei licitatii

Procurorii DNA susţin că, la începutul anului 2011, Radu Mazăre, în calitate de primar al Municipiului Constanţa, a lansat "Programul de construire locuinţe modulare grupate" in Campusul Social Henri Coandă, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local.

"Pe fondul demarării acestui proiect, omul de afaceri Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei, ce urma a fi organizată. Astfel, în cursul anului 2011, i-a remis primarului Mazăre suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off- shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală", se arată în comunicatul DNA.

În schimbul acestor sume de bani, susţin anchetatorii, Radu Mazăre a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu: "Inițierea unor hotărâri de Consiliu Local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham".

"Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creșterea valorii contractului de achiziție cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a Consiliului Local, inițiată de primarul Mazăre Radu Ștefan", susţin anchetatorii..

 

Perchezitii la Constanta, Mazare luat de mascati dintr-un restaurant din Bucuresti

La ora 08.00, procurorii DNA au început perchezițiile la primărie și la complexul de vile al lui Mazăre, care se afla insa in Bucuresti. In jurul orei 14.oo, Radu Mazăre este săltat de mascați de pe o tereasă din Herăstrău și dus cu duba la audieri, la sediul DNA.

A așteptat ore în șir să-i vină avocații, timp în care a fumat și a băut cafea. Apoi, anchetatorii l-au interogat pe edil, în legătură cu modul în care a construit cartierul de locuințe sociale „Henri Coandă” din orașul de la Marea Neagră. Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat că a fost începută urmărirea penală în acest dosar, precizând că această cauză vizează fapte ce intră în competenţa Direcţiei. „Este un dosar instrumentat de procurori din cadrul structurii centrale a DNA. În cursul dimineții s-au efectuat aproximativ 12 percheziții domiciliare la anumite persoane fizice și la o instituție publică”, a spus Codruţa Kovesi.

Primăria Constanţa a replicat, printr-un comunicat, informând că „procurorii au solicitat mai multe documente privind proiectarea și procedurile de achiziții referitoare la construirea campusului social Henri Coandă”.

Ziua de marți, pe care Radu Măzare a sfârșit-o la sediul DNA, a fost presimțită de edil încă de luni. La şedinţa Consiliului Local, Mazăre nu mai părea atât de destins, era chiar abătut. La finalul ședinței, el a încercat să șocheze, spunând că va fi victima unui asasinat.

 

ANI ii verifica averea

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a declansat marti procedura de verificare a modului in care primarul Constantei, Radu Mazare, si-a dobandit averea in ultimul mandat de edil, in perioada 2012-2014, au confirmat pentru Agerpres surse din Agentie.

In ultima declaratie de avere depusa in iunie 2013, primarul din Constanta a mentionat ca detine un apartament in Bucuresti de 184 mp, o cota de 4% din doua terenuri intravilan din Capitala, precum si un teren extravilan de 1,7 ha, obtinut in anul 2012, prin concesiune, in Republica Madagascar.

De asemenea, el mai are in proprietate o salupa cu motor Bayliner si o remorca Peridoc, ambele cumparate in anul 2001.

Tot in declaratia de avere, Radu Mazare a trecut ca detine 287.000 euro cash si un card de debit cu 5.000 euro.

In plus, primarul a declarat plasamente si imprumuturi acordate mai multor societati comerciale unde detine actiuni: SC Sigma Trading SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Comtext SA, SC Nisipuri SA, SC Xenoti SRL, SC Conpress Group SRL, SC Royal Distribution Services SRL, dar si un imprumut de 600.000 euro acordat unei persoane fizice - Ioanis Poulos Skantzikas.

La capitolul venituri, el a mentionat un salariu anual de 33.909 primit de la Primaria Constanta si 60.000 euro obtinuti in urma vanzarii de actiuni de la Enterprises Inc of Monrovia Grecia.

 

Comunicatul DNA

La solicitarea reprezentantilor mass media, in completarea informatiilor privind perchezitiile desfasurate in locatii din municipiile Constanta, Bucuresti si jud. Dambovita (detalii in comunicatele nr. 414 din 8 aprilie 2014), Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combaterea infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, a inculpatilor:
- MAZARE RADU STEFAN, primar al mun. Constanta, sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita;
- MORGENSTERN AVRAHAM, reprezentant al unei societati comerciale, sub aspectul savarsirii infractiunii de dare de mita;

Din ordonantele de retinere, intocmite de procurori a rezultat ca exista date si indicii temeinice potrivit carora:
La inceputul anului 2011, inculpatul Mazare Radu Stefan, in calitate de primar al Municipiului Constanta, a lansat Programul de construire locuinte modulare grupate in Campusul Social "HENRI COANDA", aprobat prin hotarare a Consiliului Local al Mun. Constanta.

Pe fondul demararii acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, in calitate de reprezentant al unei societati comerciale, a dorit sa isi asigure castigarea licitatiei, ce urma a fi organizata.

Astfel, in cursul anului 2011, i-a remis primarului municipiului Constanta, Mazare Radu Stefan, suma totala de 175.000 de euro, pentru ca acesta sa-i faciliteze castigarea licitatiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, in valoare de 40.964.030 lei fara TVA (circa 10 milioane de euro).


Banii, primiti in mai multe transe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi apartinand unor societati off shore, conturi deschise la banci din strainatate, in jurisdictii cunoscute pentru conditiile restrictive privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.

In schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazare Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau in sarcina atributiilor sale de serviciu (ex. initierea unor hotarari de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achizitie sau prin care a fost favorizata societatea comerciala reprezentata de inculpatul Morgenstern Avraham).

Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazare Radu Stefan, in favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobata cresterea valorii contractului de achizitie cu suma de 3.722.910 lei fara TVA - circa 900.000 de euro, in urma unei hotarari a consiliului local, initiata de primarul Mazare Radu Stefan.

Inculpatilor li s-a adus la cunostinta calitatea procesuala in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, urmand a fi prezentati Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru emiterea mandatului de arestare preventiva pe 29 de zile.

In cauza se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

TAGS :
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
ronea 2014-04-09
Politic -OK, dar la putere sint amicii lui Mazare. Kovesi insasi a fost numita la DNA la propunerea lui Ponta.Ministrul justitiei si procurorul sef -idem. Desigur, nu DNA-ul judeca...Sa fie vorba de o rafuiala interna in PSD?
BASCA 2014-04-09
Imparatule,Faraoane,Cezarule,bai conte,doar pentru atat te-au saltat astia,sa le fie rusine!La valoarea ta puteau sa te lase sa mananci macar.Stai linistit,carnaval e si la Rahova si inca si mai pestrit,dar fireste,justitia va hotara daca vei ajunge acolo.
Total 2 comments.
263
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22